6 intrări

Articole pe această temă:

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum).Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii).Lat. *cucuta (= cicuta).

CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum).Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii).Lat. *cucuta (= cicuta).

CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, foarte otrăvitoare și cu miros caracteristic, întrebuințată ca medicament (Conium maculatum). Cucuta crește prin ogradă Și polomida-i leagă snopii. GOGA, P. 19. Știți ce i-am dat să beie ? Ceai de cucută, fiert la un loc cu un snop de pipăruși roși și dres cu puțintică terbentină. ALECSANDRI, T. 103. Rău e deal cu cucute Și badea cu mîndre multe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 407. ◊ Expr. (Familiar) Doar n-am mîncat cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). – Accentuat și: cúcutâ.

cucútă s. f., g.-d. art. cucútei; pl. cucúte

!cucútă-de-ápă (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-ápă; pl. cucúte-de-ápă

!cucútă-de-pădúre (plantă) s. f., g.-d. art. cucútei-de-pădúre; pl. cucúte-de-pădúre

cucútă s. f., pl. cucúte

CUCÚTĂ s. (BOT.) 1. (Conium maculatum) (pop.) dudău, (reg.) buciniș, barba-călugărului. 2. cucută-de-apă (Cicuta virosa) = cucută-mică, (reg.) buciniș-de-apă, buciniș-de-baltă, cucută-înveninată; cucuta-de-pădure (Galium schultesii) = (Bucov.) sămcuță; cucută-mică v. cucută-de-apă.

cucútă (cucúte), s. f.1. Plantă, dudău (Conium maculatum). – 2. Nume care se dă uneori, greșit, plantei Heracleum spondylium în Trans., și laurului (Datura stramonium) în Banat. – Mr. cucută. Lat. *cucuta, var. vulgară de la cicuta (la Pușcariu 427; Densusianu, Rom., XXXIX, 332; Candrea-Dens., 423; REW 1909; Rosetti, I, 59; DAR); aceeași alterare a vocalismului apare în alb. kukutë (poate provine din rom.), prov. coucudo, dial. din Saintoge, coucu, berri. cocue. Der. cucuțea (var. cucuțel), s. f. (plantă, Oenanthe Phellandrium), pe care Pascu, I, 71, îl derivă nefondat, din lat. cucutia „nume al unui fruct necunoscut”. – Din rom. provine sb. kukùta, kùkuta (Candrea, Elemente, 406; Berneker 641), pe care Cihac, III, 86, îl considera etimon al rom.

CUCÚTĂ ~e f. Plantă erbacee din familia umbeliformelor, cu rădăcina și fructele toxice, folosită în farmaceutică. /<lat. cucuta

cucută f. 1. plantă otrăvitoare cu un grețos miros de șoareci; frunzele și fructele-i sunt întrebuințate în medicină (Conium maculatum); 2. otravă, extrasă dintr’această plantă, cu care Atenienii otrăveau pe unii osândiți; Socrate bău cucută. [Lat. vulg. *CUCUTA = clasic CICUTA].

cocóț și -éz (Munt.), cucúț și -éz (Trans.). gogóț și -éz (Mold. Munt.), gurgúț și -éz (Mold.) și popóț și -éz (Munt.), v. tr. (rudă cu cucă, cucuĭ, gurguĭ, cocuță.El cocoață, să cocoațe). Pun ceva prea sus: a cocoța un pahar pe dulap, (fig.), un calic în capu meseĭ. V. refl. Cocoșu s'a cocoțat pe gard, (fig.), Țiganu pe tron.

cucútă și (est) cúcută f., pl. e (lat. cucúta, din cĭcúta, cucută; pv. cocuda; fr. cigüe, vfr. ceue; alb. kukută; sîrb. kukuta). O plantă umbeliferă, veninoasă (conium maculátum). Veninu acesteĭ plante: Socrate bău cucută. V. buciniș, dudaĭe.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUCUTÁ (SAN JOSÉ DE CUCUTÁ), oraș în N Columbiei, în apropierea graniței cu Venezuela; 398 mii loc. (1985, cu suburbiile). Nod de comunicații. Ind. textilă, a tutunului și a cafelei. Universitate.

CUCUTA, Tatul (17 B IV 83), < subst.

CUCÚTĂ s. (BOT.) 1. (Conium maculatum) (pop.) dudắu, (reg.) buciníș, barba-călúgărului. 2. cucută-de-apă (Cicuta virosa) = cucută-mică, (reg.) buciniș-de-ápă, buciniș-de-báltă, cucută-înveninátă; cucută-de-pădure (Galium schultesii) = (Bucov.) sămcúță; cucută-mică (Cicuta virosa) = cucută-de-apă, (reg.) buciniș-de-ápă, buciniș-de-báltă, cucută-înveninátă.

cucută-mícă s. v. PĂTRUNJEL-CÎINESC. PĂTRUNJELUL-CÎINELUI.

Intrare: cucută
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cucu cucuta
plural cucute cucutele
genitiv-dativ singular cucute cucutei
plural cucute cucutelor
vocativ singular
plural
Intrare: cucuța
cucuța
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: Cucuța
Cucuța
Intrare: Cucuta
Cucuta
Intrare: cucută-de-apă
cucută-de-apă substantiv feminin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cucută-de-a cucuta-de-a
plural cucute-de-a cucutele-de-a
genitiv-dativ singular cucute-de-a cucutei-de-a
plural cucute-de-a cucutelor-de-a
vocativ singular
plural
Intrare: cucută-de-pădure
cucută-de-pădure substantiv feminin
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cucută-de-pădure cucuta-de-pădure
plural cucute-de-pădure cucutele-de-pădure
genitiv-dativ singular cucute-de-pădure cucutei-de-pădure
plural cucute-de-pădure cucutelor-de-pădure
vocativ singular
plural