cucuța¹ vi [At: ALRM II/I h. 265 / Pzi: ~țesc / E: ns cf cucuia] (Trs) A colinda.

❍ CUCUȚA (-uț) vb. refl. Olten. (CIAUȘ.) = COCOȚA.

cucuțá¹, v.r. v. cocoța („a se cățăra”).

cucuțá², (cocuța), v.t. (reg.) A ura. ■ A cucuța, obicei practicat exclusiv de copii, în dimineața de Crăciun, în zona Codrului: „Copiii de 4-5 ani umblă în dimineața zilei de Crăciun a cucuța. De data aceasta nu mai colindă, ci spun numai: «Bună dimineața lui Crăciun!», iar după ce primesc darurile (nuci, colaci, mere), rostesc urări de tipul: «Câte paie pă casă / Atâtea băncute pe masă!»” (D. Pop, 1978: 50). ■ Atestat în Trans., în var. cucuia. – Cf. cucuia (MDA); sau cf. cocuț „pâinișoară pentru colindători”.