constand sn vz costandă

consta vi [At: LM / Pzi: 3 ~stă / E: lat constare] 1 A fi alcătuit din... Si: a consista (1). 2 A se baza pe... Si: a consista (2). 3 A se defini prin... Si: a consista (3).

constandă sf vz costandă

costandă sf [At: (sec. XVI) CUV. D. BĂTR. I, 95 / V: constand sn, cons~ sf / Pl: ~de / E: bg костандинка] 1 Veche monedă de argint, cu valoare variind după epocă. 2 (Mol) Potronic.

CONSTA pers. 3 constă, vb. I. Intranz. (Cu determinări introduse prin prep. «din» sau «în») A fi compus din..., a fi format din..., a consista. Țesutul osos constă din două feluri de substanțe: dintr-o substanță organică elastică, așa numita oseină, și dintr-o masă dură, rigidă, calcaroasă. ANATOMIA 133.

CONSTA vb. I. intr. A se compune din..., a consista. [P.i. 3 constă, 6 -stau, conj. -tea. / < lat. constare].

CONSTA vb. intr. a se compune din...; a consista. (< lat. constare)

A CONSTA pers. 3 constă intranz. 1) A fi format; a consista; a se compune; a se alcătui. 2) A se manifesta ca esență; a consista; a rezida. /<lat. constare

constà v. 1. a consista; 2. a se compune din: casa-i constă din cinci camere.

costandă f. veche monedă măruntă în valoare de 10 bani, pe care până azi copiii o poartă la gât ca un amulet. [Gr. mod. KOSTANDINÁTO, monedă de aur ce purta imaginea lui Constantin cel Mare].

*constáŭ, a -á v. intr. (lat. con-stare. V. cost). Consist, sînt: fericirea constă în moderațiune. Consist, îs compus: casa constă din cincĭ camere.

costándă f., pl. e (din costandinat). O monetă măruntă cu care se făceaŭ socotelile la 1700. (Pare să fi fost egală cu potronicu. Și azĭ în P. P. la Rom. din Serbia).

consta (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constă, 3 pl. constau, imperf. 3 sg. consta; conj. prez. 3 să constea (a consta din/în)

costandă (înv.) s. f., g.-d. art. costandei; pl. costande

consta (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constă, 3 pl. constau; imperf. 3 sg. consta, perf. s. 3 sg. constă, m.m.c.p. 3 sg. constase; conj. prez. 3 să constea

costandă (înv.) s. f., g.-d. art. costandei; pl. costande

consta vb., ind. prez. 3 sg. constă/constă, 3 pl. constau/constă; conj. prez. 3 sg. și pl. constea/conste

costandă s. f., g.-d. art. costandei; pl. costande

consta (ind. prez. 3 sg. constă, 3 pl. constau, conj. constea)

constau, -tea 3 conj., -stătător adj. v.

CONSTA vb. 1. a consista, a rezida, a sta, (înv.) a stărui. (În ce ~ importanța problemei?) 2. a se afla, a exista, a rezida. (Tot secretul ~ în aceea că...) 3. v. compune.

COSTANDĂ s. v. potronic.

CONSTA vb. 1. a consista, a rezida, a sta, (înv.) a stărui. (În ce ~ importanța problemei?) 2. a se afla, a exista, a rezida. (Tot secretul ~ în aceea că... ) 3. a (se) alcătui, a avea, a se compune, (Blocul ~ din două corpuri.)

costandă s. v. POTRONIC.

costandă (costande), s. f. – Monedă veche de argint, care valora în prima parte a sec. XVII a cincea parte dintr-un ducat. Ngr. ϰωνσταντινάτο (DAR). Este dublet de la constantinat sau co(n)standinat, s. m. (monedă veche de aur, cu efigia lui Constantin cel Mare, care se găsea destul de frecvent în tezaurele din bazinul Dunării; sau, în general, monedă bizantină de aur). Cf. cosînzeană.

Costand, -a, -ie -oiu v. Constant 3, 4.