2 intrări

16 definiții

clímă sf [At: BUDAI-DELEANU, Ț. 144 / Pl: ~me / E: lat clima, -atis, ger Klima] 1 Totalitate a fenomenelor meteorologice (temperatură, precipitații atmosferice, vânt) ce caracterizează starea medie multianuală a unui loc Si: climat (1). 2 Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice.

CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima.

CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatură, vânturi, precipitații atmosferice) care caracterizează starea medie multianuală a unui loc; climat. 2. Regiune considerată sub raportul climei (1) specifice. – Din lat. clima, -atis, germ. Klima.

CLÍMĂ, clime, s. f. 1. Totalitatea fenomenelor atmosferice caracteristice unui ținut, avînd ca factori principali temperatura, vîntul și ploaia. Climă caldă. Climă temperată. Climă continentală.Clima ta-i plăcută ! Cerul e senin! Soarele tău, dulce! Tu răpești pe cale-i ori și ce străin Ce nu se mai duce! BOLINTINEANU, O. 23. Acest frumos oraș... poate să se sfădească cu toate orașele ce pînă acuma am numit... pentru clima lui cea dulce și potrivită. GOLESCU, Î. 123. 2. Țară, ținut, regiune sub raportul fenomenelor atmosferice caracteristice. Lucruri scumpe și plante din alte clime spînsurau și se tîrau din odaie în odaie. GALACTION, O. I 304. [Cocorii] vin... de prin clime înfocate. ALECSANDRI, P.. A. 119. Din loc in loc aș trece în climele străine, Unde sînt alte stele și ceruri mai senine, Dar iarăși m-aș întoarce cînd firea ar zîmbi. ALEXANDRESCU, P. 45.

clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme

clímă s. f., g.-d. art. clímei; pl. clíme

CLÍMĂ s. (MET.) 1. aer, climat, vreme, (înv.) temperament. (Regiune cu ~ caldă.) 2. climă locală v. microclimă.

CLÍMĂ s.f. 1. Totalitatea fenomenelor meteorologice care caracterizează starea medie a atmosferei unei regiuni; climat. 2. Ținut, regiune considerată sub raportul condițiilor atmosferice caracteristice. [Cf. it. clima , germ. Klima, gr. klima].

CLÍMĂ s. f. ansamblul fenomenelor și proceselor meteorologice care caracterizează starea medie a atmosferei unei regiuni; climat. (< lat. clima, germ. Klima)

CLÍMĂ ~e f. 1) Totalitate a proceselor și fenomenelor meteorologice caracteristice unei regiuni geografice; climat. ~ maritimă. 2) Regiune privită sub raportul condițiilor atmosferice caracteristice. [G.-D. climei] /<lat. clima, germ. Klima

climateric a. privitor la climă.

climă f. 1. stare atmosferică proprie unei regiuni: caldă, rece, uscată, umedă; 2. țară, ținut, sub raportul temperaturei: a schimba clima.

*clímă f., pl. e (vgr. klima, klimatos, înclinațiune [a uneĭ regiunĭ față de soare], d. klino, înclin: fr. climat). Starea atmosferică obișnuită a uneĭ regiunĭ: clima Româniiĭ e aspră ĭarna. Regiune, ținut: a trăi în climele calde. V. plaĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CLÍMĂ s. (MET.) aer, climat, vreme, (înv.) temperamént. (Regiune cu ~ caldă.)

CLÍMĂ (‹ germ., lat.) s. f. Regim mediu multianual a proceselor și fenomenelor meteorologice (caracteristice unei anumite regiuni), determinat de radiația solară și de circulația generală a maselor de aer, care variază în raport cu cu poziția pe Pămînt, cu altitudinea absolută și cu configurația reliefului regiunii respective, avînd ca principale componente temperatura medie a aerului, nebulozitatea, precipitațiile atmosferice și vîntul; climat (1). În funcție de repartiția diferită pe glob a radiației solare, a uscatului și a apei, precum și a mișcărilor maselor de aer, se deosebesc: c. ecuatorială, cu temperaturi ridicate, mișcări ascendente ale maselor de aer, variații termice anuale mici și precipitații abundente; c. subecuatorială, cu două anotimpuri, din care unul secetos și altul ploios; c. tropicală, caldă, cu predominarea vînturilor alizee, cu importante variații termice diurne și ariditate accentuată; c. subtropicală, caldă, de tranziție între cea tropicală și cea temperată, cu două anotimpuri, dintre care unul este secetos, vara, și altul ploios, iarna; c. temperată, la latitudinile medii, cu patru anotimpuri distincte, cu strat de zăpadă iarna și cu predominarea vînturilor de vest; c. subpolară, cu iarnă aspră, vară rece și cantitate relativ redusă de precipitații; c. polară (arctică sau antarctică), cu două anotimpuri, temperaturi scăzute și precipitații puține. ◊ C. continentală = c. cu precipitații reduse cu variații mari, anuale și diurne, ale temperaturii aerului. ◊ C. maritimă = c. caracteristică oceanelor, mărilor și regiunilor continentale aflate sub influența directă a maselor de aer marin, umedă, cu variații termice anuale și diurne mici. ◊ C. montană = c. cu amplitudini termice medii anuale reduse și precipitații mai abundente decît în zonele coborîte din vecinătate. C. locală = topoclimă; microclimă.

Clim, -a, -e v. C l i m e n t II 1, 3.

Intrare: climă
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cli clima
plural clime climele
genitiv-dativ singular clime climei
plural clime climelor
vocativ singular
plural
Intrare: Clime
Clime