5 intrări

57 de definiții

din care

Explicative DEX

cioca i vz cioc4

CEUCĂ, ceuci, s. f. (Zool.) Stăncuță. [Pl și: ceuce] – Din bg., sb. čavka.

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

CIOC1 interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. – Onomatopee.

ceaucă sf vz ceucă[1] modificată

  1. Intrarea ceucă nu există în original. Posibilă trimitere spre ceuc, ~ă, sensurile încadrate sf. — Ladislau Strifler

cioa sf [At: H II, 299 / P: cioa~ / Pl: ~age / E: nct] (Orn; reg) Ceucă (Corvus frugileus).

cioaică sf vz ceucă

cioc2 ain [At: PĂSCULESCU, L. P. 211 / E: tc čok] (Tcm; atestat numai într-o poezie populară) Mare.

cioc3 av [At: DA / E: mg csak] (Reg) Nimic.

cioc4 i [At: DDRF / V: ~a, ~a-boca, ~-boc, ~-poc / E: fo Cf cioc5, ciocan, ciocăni] 1 Cuvântul care redă zgomotele produse prin lovirea repetată a unui obiect cu ciocanul, cu sapa etc. 2 Bătaie. 3 (Îe) A sta ~ pe capul cuiva A agasa pe cineva.

cioc-boc i vz cioc4 corectat(ă)

cioc-boc i vz cioc4

cioc-poc i vz cioc4

cioca-boca i vz cioc4

cio2 sf vz ceucă

cioucă sf vz ceucă

CEAUCĂ (pl. ceuci) sf. Băn. 🐦 = CEUCĂ.

CEUCĂ (pl. -ci) sf. Mold. Trans. Băn. 🐦 Cioacă: Cetatea Neamțului... străjuită de ceucele și vindereii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într’însa (CRG.).

CEUCUȘOA (pl. -re), CEUCUȚĂ (pl. -țe) sf. 🐦 dim. CEUCĂ.

CIOC2 ! interj. 1 Imită o ciocănitură, o lovitură răsunătoare: cînd bătea vîntul, se loveau lemnele unul de altul și tot făcea cioc! cioc! (SB.); uneori sub forma cioc-boc sau cioca-boca: moșu, cioc-boc! pînă dădu de buzele cazanului (DLVR.) 2 Imită sunetul produs de bătaia în ușă: s’a dus plîngînd la furnică și a bătut în ușă: cioc! cioc! (BR.-VN.) [onom.].

* CIOC-BOC! 👉 CIOC2.

UMĂR (pl. -meri) sm., Mold. Trans. (pl. -mere) sn. 1 🫀 Partea corpului care servește să lege de trunchiu brațele omului: ~ul drept, ~ul stîng; are un ~ mai ridicat decît celălalt; iaca ieși Reveca cu veadra pre umerul ei și pogorî la fîntînă (PAL.); umerele sale le plecă de-a purtarea tovară (PAL.); cu obrajii supți și plini de încrețituri, cu umerii aduși, pare de șaptezeci de ani (BR.-VN.); fata Măriilor voastre are soarele în piept... și doi luceferi în cei doi umeri (ISP.); : soarele pune hlămizi de argint pe umerii stîncilor (VLAH.); a da din umeri, a strînge din umeri (ca gest de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, etc.): habar n’am! răspunse el, dînd din umeri (ISP.); așa, cumnată dragă, zise mătușa Măriuca, strîngînd cu nedumerire din umere (CRG.); a pune ~ul, a da o mînă de ajutor: și orășanul și săteanul să punem ~ul la greu, să ne scăpăm țara de’ntunerec (JIP.); : a îndrepta lumea cu ~ul, a voi, singur, fără ajutorul nimănui, să schimbe starea în care se află omenirea: nu ai tu alt lucru și v(r)ei să îndrepți lumea cu ~ul? (ȚICH.); ~ la ~, unul alături de altul: cît au trăit ei împreună și au muncit tot ~ la ~, n’au adus-o mai departe decît la o vacă cu vițel (SB.); uniți strînși, ~ la ~... vom putea să ne împotrivim fățiș și pieptiș năvălirii modei (ISP.); : a lua pe cineva peste ~ (PAMF.), a-l lua în rîs, în bătaie de joc; : a se uita la cineva, a privi pe cineva peste ~, a-l privi cu trufie, cu aroganță: parc’ar călca numai în străchini, cu fumurile în cap și uitîndu-se peste ~ la cei ce-i vorbesc (ISP.); Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste ~ m’ar privi (EMIN.); Olten.: a se uita peste umeri (CIAUȘ.), a fi cu un picior în groapă, a-și aștepta moartea; loc. adv. (a lua, a purta, a duce, etc.) de-a ~, de-a umeri(le), pe umeri: își ia ranița în spate și pușca de-a ~ (CRG.); se întîlnește cu alt om care avea un băț mare de-a ~ și o cîrjă mică în mînă (RET.); îsi luară fie-care desăguța d’a umeri (ISP.); cum îi rîdeau ochii cînd mă zărea pe deal, întorcîndu-mă acasă cu vînatul de-a umere! (ALECS.); el se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere (EMIN.); Ercule... o înhăță d’a umerile și veni cu dînsa la Împăratul lui (ISP.) 2 🫀 Umerii obrazului, obrajilor 👉 OBRAZ I 1 3 👕 Partea cămășii sau unei haine care acopere umerii 4 Pr. anal. 🔧= MĂSEA3 b); – = CIOA26 [lat. humĕrus].

CEUCĂ, ceuce, s. f. (Zool.) Stăncuță. – Din bg., scr. čavka.

CEUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. Deasupra Codrenilor... se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie și străjuită de ceucele și vindireii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. CREANGĂ, A. 73. Sus tună, Jos răsună, Ceucele s-adună (Lingurile). ȘEZ. VII 104. – Variante: ciocă, cioa s. f.

CIOA s. f. v. ceucă.

CIOC1 interj. (De obicei repetat sau în combinație cu alte cuvinte onomatopeice) Onomatopee care imită zgomotul produs de lovituri puternice într-un obiect sau material tare. Ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei, De-abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! GÎRLEANU, L. 14. Moșul cioc-boc, cioc-boc, pînă dădu de buzele cazanului. DELAVRANCEA, S. 249. «Stă apa-n loc»?Ba vine.-Ei! acum cioc-poc, Și roata se-nvîrtește. COȘBUC, P. I 272.

CIO s. f. v. ceucă.

CEUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. – Bg., sb. čavka.

CEUCĂ ~ci f. Pasăre de talie mică, cu ciocul scurt, puțin curbat, cu coadă lungă și cu penaj negru-cenușiu; stancă. [Sil. ceu-că] /<bulg., sb. țavka

CIOC1 interj. (se folosește, de obicei repetat, pentru a reda zgomotul produs de loviturile scurte, sacadate într-un obiect tare). /Onomat.

ceucă f. Mold. Tr. V. cioacă: cetatea Neamțului stă strejuită de ceucele si vindirei Cr. [Serb. ČAVKA].

cioc! int. care reproduce sgomotul lovirii cu ciocanul.

céucă, V. cĭoacă 1.

2) cĭoc, interj. care arată sunetu uneĭ cĭocnirĭ încete, ca între pahare, la ușa cuĭva ș. a. V. cĭoc 1, boc, poc, toc.

cĭóc-bóc, interj. care arată sunetu repetat al cĭocanuluĭ saŭ al altor corpurĭ izbitoare. Cînd e maĭ prelung, se zice cĭóca-bóca (cp. cu ung. csonká-bonka, cĭung). De unde să știe el ce-ĭ cĭoca-boca, de unde să știe el cum să procedeze în asemenea afacere?

cĭóca-bóca, V. cĭoc-boc.

Ortografice DOOM

ceucă (reg.) (desp. ceu-) s. f., g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

cioc1/cioc-cioc/cioc-cioc-cioc/cioc, cioc, cioc interj.

cioc-cioc v. cioc1

cioc-cioc v. cioc1

ceucă (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

cioc1/cioc-cioc interj.

ceucă s. f. (sil. ceu-), g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

cioc/cioc-cioc interj.

Etimologice

cioc interj. – Poc, boc; imită zgomotul produs de o lovitură ritmică sau cel puțin repetată. Se folosește de obicei cu duplicare cioc, cioc, sau alternanța cioc, boc, cioc, poc.Mr. cioc. Creație expresivă, ca boc, toc, poc, coincide cu alte formații de același tip, cf. rus. čok „zgomot produs de o izbitură”, de unde čokatsĭa „a ciocni paharele închinînd”, it. ciocco, fr. choc, sp. choque, etc. Cf. Schuchardt, ZRPh., XV, 104; Berneker 159. Der. cioc, s. n. (plisc, clonț; fam., gură; vîrf, capăt; pinten; barbișon; mînerul cleștelui; parte încovoiată a mai multor instrumente; cîrlig, pană de încondeiat ouăle de Paști; suviță, cîrlionț; Arg., înșelăciune, cursă), al cărui sens fundamental se explică prin zgomotul pe care îl produce ciocul, mai cu seamă atunci cînd păsările de curte își caută hrana, cf. mr. cioc „cioc”, megl. cioc „ciocan”, alb. čok „cioc”. S-au căutat, pentru acest cuvînt, origini în afara limbii rom.: un ciop, care ar proveni din pol. dziob, ceh. djob, rus. zob „gușă” (Cihac, II, 53); alb. čok (Meyer 448; Pușcariu, Lr., 265); lat. *tiucus, din gr. τύϰος (Philippide, Bausteine, 56; Philippide, II, 705; Pascu, I, 192). Totuși nu este necesar să se caute atît de departe, deoarece în sl. au fost foarte productive rădăcinile čok-, čuk-, čikati „a lovi”; însă este mai potrivită posibilitatea unei creații spontane a rom., cf. Rosetti, II, 114. Ciocancă, s. f. (cîrlig, cange), poate fi un amestec de la cioc și cange (DAR). Ciocot, s. n. (ciucure; titirezul morii de grîu). – Der. ciocoti, vb. (despre păsări, a-și căuta hrana; despre animale, a mînca; a face zgomot mîncînd; a face zgomot lucrînd); der de la cioc, ca bocoti de la boc; ciocotniță, s. f. (vorbăreț, gureș; parazit, linge-blide, pomanagiu), cf. ciocoi; ciocotniți, vb. (înv., a trăi ca un parazit). Ciocoroi, s. n. (cîrlig, cange). Ciuc, s. n. (tîrnăcop), cf. bg. čuk „ciocan”. – Der. ciuceu, s. n. (Trans., secure). Cf. cioacă, ciocălău, ciocan, ciocni, ciochină, ciorchină, ciocîrlan, ciucă, ciucure.

Enciclopedice

Cioc/a, -ă, -e, -ean, -eni v. Cioacă 3-5.

Sinonime

CEUCĂ s. v. stăncuță.

CIOC interj. toc! (~!, ~! se aude la ușă.)

CEUCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) stancă, stăncuță, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.

CIOC interj. toc. (~! ~! se aude la ușă.)

Regionalisme / arhaisme

cioc1 adv. (reg.) nimic; deloc.

ceu, ceuce, s.f. Specie de cioară mică; stăncuță (Corvus monedula): „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciripti, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (DLRM, DEX, MDA).

cio², s.f. v. cioică („pui de cioară; ceucă”).

cio¹, s.f. v. cioacă („baston”).

ceucă, ceuce, s.f. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA) < vsl. čeǐka, čavǔka (Scriban).

cio2, s.f. – v. cioică („pui de cioară; ceucă”).

cio1, s.f. – v. cioacă („baston”).

ceucă, ceuce, s.n. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea 1906: 424). – Din srb. čavka (DEX).

Intrare: Cioca
Cioca nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cioca
Intrare: ceucă
ceucă1 (pl. -i) substantiv feminin
  • silabație: ceu-că info
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceucă
  • ceuca
plural
  • ceuci
  • ceucile
genitiv-dativ singular
  • ceuci
  • ceucii
plural
  • ceuci
  • ceucilor
vocativ singular
plural
ceucă2 (pl. -e) substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ceucă
  • ceuca
plural
  • ceuce
  • ceucele
genitiv-dativ singular
  • ceuce
  • ceucei
plural
  • ceuce
  • ceucelor
vocativ singular
plural
cioucă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cio
  • cioca
plural
  • cioci
  • ciocile
genitiv-dativ singular
  • cioci
  • ciocii
plural
  • cioci
  • ciocilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cioa
  • cioaca
plural
  • cioace
  • cioacele
genitiv-dativ singular
  • cioace
  • cioacei
plural
  • cioace
  • cioacelor
vocativ singular
plural
ceaucă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: cioc / cioc-cioc (interj.)
cioc2 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
  • cioc
  • cio
cioc-cioc interjecție
interjecție (I10)
  • cioc-cioc
  • cioc-cio
cioca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cioca-boca
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Ciocă
Ciocă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Ciocă
Intrare: ciocă
substantiv feminin (F46)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cio
  • cioca
plural
  • cioci
  • ciocile
genitiv-dativ singular
  • cioci
  • ciocii
plural
  • cioci
  • ciocilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

ceucă, ceucisubstantiv feminin

  • 1. zoologie Stancă, stăncuță. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Deasupra Codrenilor... se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie și străjuită de ceucele și vindireii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. CREANGĂ, A. 73. DLRLC
    • format_quote Sus tună, Jos răsună, Ceucele s-adună (Lingurile). ȘEZ. VII 104. DLRLC
etimologie:

cioc / cioc-ciocinterjecție

  • 1. adesea repetat Cuvânt care imită zgomotul produs de lovituri (repetate) într-un obiect sau într-un material dur. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: toc
    • format_quote Ciocănașul bate mereu, se duce, se șterge din ochii mei, De-abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! GÎRLEANU, L. 14. DLRLC
    • format_quote Moșul cioc-boc, cioc-boc, pînă dădu de buzele cazanului. DELAVRANCEA, S. 249. DLRLC
    • format_quote «Stă apa-n loc»? – Ba vine. – Ei! acum cioc-poc, Și roata se-nvîrtește. COȘBUC, P. I 272. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.