chir sm [At: BIBLIA (1688) 4 pr./53 / Pl: ~i / E: ngr ϰύρηος] 1-2 (Înv; precedat de nume de persoane) Domn.

CHIR s. m. (Înv.; urmat de un n. pr. de persoană) Domn, jupân. [Scris și: kir] – Din ngr. kír[ios].

CHIR s. m. (Înv.; precedă n. pr. de persoane) Domn, jupân. [Scris și: kir] – Din ngr. kír[ios].

CHIR s. m. (Grecism învechit, adesea cu nuanță ironică) Domn, jupîn. Să-mi luați pe chir ăla care trece în căruță, și să nu-l slăbiți pînă nu va scoate inelul. ISPIRESCU, L. 107. Hei! S-a trecut timpul baclavalelor pentru voi, chir Panaite! ALECSANDRI, T. 138. – Scris și: kir (CARAGIALE, O. III 29).

CHIR m. înv. (titlu de politețe folosit în adresări) Domn, jupân. /<ngr. kyr[ios]^[1]

chir m. 1. în epoca fanariotă, titlu rezervat boierilor mari și mitropoliților (ca mai înainte jupân): prea sfințitul părinte chirio chir Partenie; 2. azi, nume ironic dat mai ales Grecilor: chir Iane; 3. individ oarecare: să-mi luați pe chir ăla care trece în căruță ISP.; 4. în fabule: chir Pisicovici GR. AL. [Gr. mod. KYR (= vechiu gr. kyrios), Domn].

1) chir m. fără pl., gen. al luĭ (ngr. kýr îld. kýrios, domn. V. chira). Odinioară, titlu dat boĭerilor și mitropoliților. Astăzĭ, titlu dat Grecilor de condițiune maĭ joasă (cînd îs de condițiune maĭ înaltă, li se zice ca tuturor: domnule). Fam. Titlu dat orĭ-cuĭ îld. domnu: te-am prins, chir Vasile! V. cilibiŭ.

KIR s. m. v. chir.

CHEIR(O)-, -CHEIRÍE/CHIR(O)-, -CHIRÍE elem. „mână, palmă”, „membrană”. (< fr. chéir/o/-. -chéirie, chir/o/-, -chirie, cf. gr. kheir, -ros, mână)

chir (+ s. propriu m.) (înv.) s. m.

chir s. m. (+ s. pr.)^[1]

CHIR s. v. cucon, domn.^[1]

chir s v. CUCON. DOMN.

chir s. m. – Domn (titlu de politețe, folosit în epoca fanarioților, sec. XVIII și prima jumătate a sec. XIX). Mr. chir. Ngr. ϰύρ(ιος), cf. v. sb. kyrŭ (Vasmer, Gr., 87). – Compară chirio chir, s. m. (înv., titlu rezervat prelaților), din ngr. ϰύριος ϰύρ (nu a avut circulație reală); chiriacodromion, s. n. (carte de predici), din ngr. ϰυριαϰοδρόμιος; chiriarh, s. m. (prelat), din ngr. ϰυριάρχης; chiriarhie, s. f. (demnitate de prelat), din ngr. ϰυριαρχία; chiriarhic(esc), adj. (de prelat). Cf. chiraleisa, chirielă. V. Murnu 13; Gáldi 165.

CHIR-, v. CHIRO-. □ ~agră (v. -agră), s. f., afecțiune de origine gutoasă, localizată la mîini; ~algie (v. -algie), s. f., sensibilitate a mîinii la presiune; ~onim (v. -onim), s. n., numele plantei dat în manuscris; ~urg (v. -urg), s. m., specialist în chirurgie; ~urgie (v. -urgie), s. f., ramură a medicinii care utilizează intervenția operatorie în scop terapeutic sau de diagnosticare.

CHIR Kῦρος, (Cyrus) n. persan și gr. ϰῦρος „autoritate”. I. 1. Chirus mold. sec. 17; Chim (Bîr I); -l (P³); -lescu, act. 2. Chire (Bîr I); -ea olt., lit. pop.; -escu fam. 3. Chiriță (Ștef; Sd; -escu; -ești s.; Chirițoiu, G. (BAP II 210); cu afer.: Rițoiu, Stan, dobr., 1838 (Sd XV 54). 4. Chiroiu, act.; cu afer.: Roiu. 5. Chiraș (17 A III 219); – I. (Buc); 6. Chiruță (Băl III și IV). 7. Chirețul, I., mold. (BCI II 214). II. Porecle. Calificativ de respect, rar în sec. XVII, mai des în sec. XVIII, pentru domnul, d-le și luat în sens peiorativ după 1850, Chir a produs nume compuse: 1. Chiratcu < chir Datcu. 2. Chiraftei „pușcar” (17 B II 278) și sat, <chir Maftei. 3. Prob. Chiraleu, C., act. de la expresia „chiraleisa” (Creangă, Amintiri) <gr. kirie eleison „doamne miluiește”. 4. Chiribelea, I. (Mus 11); Cherbel/ea -eț (16 IV 160) și Cherbe (17 B I 341). 5. Chiribon, Ion, mold. (BCI XII 182). 6. Chirfote „județ” (17 B I 51). 7. Chirion pren., ard. (CO 59); Chirvan, olt., 1570 (Sd VI 457) < chir-Ivan. 8. Chirvai, Ig., ard. act. < chir- vail (sărăcie). 9. Chirvasiu, M., act.; Chirvasia (Paș), Chirvâsuță, <chir-Vasile, sau <Ghervasie (v. 10).