2 intrări

15 definiții

Cosânzeána (Ileana ~) (personaj) s. propriu f., g.-d. Cosânzénei

Cosânzeána (Ileana ~) s. pr. f.

Cosânzeana f. 1. zina-fecioară cu părul de aur, mândra soră a soarelui (în credințele populare): Ileana Cosânzeană în cosiță floare-i cântă AL. 2. idealul frumuseții femeiești: întâlnește ’n a sa cale o copilă cosânzeană AL. [Vorba pare a fi compusă din Sânziană și din slav. kosa, cosiță: zina Ileana cea cu cosița de aur]. V. Sânziană.

cosânzeánă sfs, a vz sânziană

cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne

cosânzeánă (fată frumoasă) s. f., g.-d. art. cosânzénei; pl. cosânzéne

BRÂUL-COSÂNZÉNII s. v. calea lactee, calea-laptelui, curcubeu.

cosînzeánă (cosînzéne), s. f. – Prototip al frumuseții, în basmele populare. – Ileana Cosînzeana, personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt Frumos. Origine incertă. Este evidentă înrudirea cuvîntului cu sînzeană; însă prima parte a cuvîntului este mai puțin clară. Este poate o amintire a Sfintei Elena, mama lui Constantin, dacă se admite o formă Helena Co(n)s(t)antiana: z s-ar explica prin pronunțarea ngr. *Cos(t)andiana, sau mai bine printr-o contaminare posterioară cu sînziană. Pentru pierderea primului t, cf. forma sl. Kustenitŭ < Kονσταντίνος (Vaillant, BL, XIV, 7). Philippide, Principii, 138, se gîndea la lat. semidivina, ca epitet al Elenei din Troia, soluție evident imposibilă; pentru DAR și Scriban, este vorba de o var. de la sînzeană.

Sânziană (sâmziană) f. 1. zina cu părul de aur din povești, numită obișnuit Cosânzeană; 2. pl. ființe fantastice: drăgaicele, sâmzienele, strigele AL. [Sâmziana, ca și Drăgaica, însemnează totdeodată ziua sfântului Ioan (v. sâmziene) și cea mai frumoasă fată țărancă aleasă la acea sărbătoare (v. drăgaică); de aci, în lumea basmelor, zina frumuseții cea cu cosițele de aur (v. Cosânzeană), plăsmuire de origină creștină generalizată în povești].

cosînzeána f., gen. eneĭ (probabil, din co-, cu, și Sînziana, adică „surată cu celelalte Sînziene”). Ileana Cosînzeana, Sînziana.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Cosânzeána, s.f. – (mit.) Personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt-Frumos; Zâna cu cosițe de aur: „Tu, Ileană Cosânzeană / De te-am puté noi d-aprinde / Cosâța țî-o-am ciuta-lu / Și la nori te-am arunca-lu / Să te bată vânturile / Ca pă feciori gândurile, / Gândurile de-nsurat / Pă fete de măritat” (Bilțiu 1996: 328); „Tu, Ileană Cosânzeană / Floare mândră din poiană” (Bârlea 1924: 40). – Probabil din cosiță + zână, contaminat cu sânziană sau cu Sântana.

brîul-Cosînzenii s. v. CALEA-LACTEE. CALEA-LAPTELUI. CURCUBEU.

COSÎNZEANA, revistă literară ilustrată. A apărut, cu întreruperi, și cu periodicitate variabilă, între 1911 și 1928, inițial, la Orăștie și din 1922, la Cluj. A susținut unitatea națională a românilor prin literatură și cultură.

ILEANA COSÂNZEANA (în mitologia populară românească), personaj din basmele populare, corespondentul feminin al lui Făt-Frumos. I.C. este o zână, o fecioară de o frumusețe rară, întruchipare a purității și gingășiei, a fidelității în dragoste, pe care atât Făt-Frumos, cât și dușmanii săi o doresc ca soție. Uneori, I.C. este confundată cu zâna florilor, fiind socotită o divinitate a primăverii.

Cosînziana v. Ioan IV 6 și VI.

Intrare: cosânzeană
cosânzeană substantiv feminin
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cosânzea
  • cosânzeana
plural
  • cosânzene
  • cosânzenele
genitiv-dativ singular
  • cosânzene
  • cosânzenei
plural
  • cosânzene
  • cosânzenelor
vocativ singular
plural
Intrare: Cosânzeana
Cosânzeana nume propriu
nume propriu (I3)