Cosânzeana f. 1. zina-fecioară cu părul de aur, mândra soră a soarelui (în credințele populare): Ileana Cosânzeană în cosiță floare-i cântă AL. 2. idealul frumuseții femeiești: întâlnește ’n a sa cale o copilă cosânzeană AL. [Vorba pare a fi compusă din Sânziană și din slav. kosa, cosiță: zina Ileana cea cu cosița de aur]. V. Sânziană.

cosînzeána f., gen. eneĭ (probabil, din co-, cu, și Sînziana, adică „surată cu celelalte Sînziene”). Ileana Cosînzeana, Sînziana.

!Cosânzeana (personaj) s. propriu f. art., g.-d. art. Cosânzenei (Ileana Cosânzeana)

Cosânzeana (Ileana ~) (personaj) s. propriu f., g.-d. Cosânzenei

COSÎNZEANA, revistă literară ilustrată. A apărut, cu întreruperi, și cu periodicitate variabilă, între 1911 și 1928, inițial, la Orăștie și din 1922, la Cluj. A susținut unitatea națională a românilor prin literatură și cultură.

ILEANA COSÂNZEANA (în mitologia populară românească), personaj din basmele populare, corespondentul feminin al lui Făt-Frumos. I.C. este o zână, o fecioară de o frumusețe rară, întruchipare a purității și gingășiei, a fidelității în dragoste, pe care atât Făt-Frumos, cât și dușmanii săi o doresc ca soție. Uneori, I.C. este confundată cu zâna florilor, fiind socotită o divinitate a primăverii.

Cosînziana v. Ioan IV 6 și VI.

Ileana Cosînzeana – este numele eroinei poeziilor și poveștilor noastre populare, fata cu părul de aur și ochii de azur, atît de mîndră și frumoasă încît „la soare te puteai uita, dar la dînsa, ba!” Vasile Alecsandri, în poezia La gura sobei, îi consacră cîteva versuri înflăcărate: „Iată pajuri năzdrăvane care vin din neagra lume Aducînd pe lumea albă Feți-Frumoși cu falnic nume. Dar pe mine ce m-atrage, dar pe mine ce mă-ncîntă. E Ileana Cosînzeana; în cosiță floarea-i cîntă.” Acest nume a ajuns să simbolizeze frumusețea femeii, grația și farmecul ei poetic. Despre o fată deosebit de frumoasă se spune că e o Cosînzeană. FOL.

Cosânzeana, s.f. – (mit.) Personaj feminin mitic, care personifică idealul lui Făt-Frumos; Zâna cu cosițe de aur: „Tu, Ileană Cosânzeană / De te-am pute noi d-aprinde / Cosâța țî-o-am ciuta-lu / Și la nori te-am arunca-lu / Să te bată vânturile / Ca pă feciori gândurile, / Gândurile de-nsurat / Pă fete de măritat” (Bilțiu 1996: 328); „Tu, Ileană Cosânzeană / Floare mândră din poiană” (Bârlea 1924: 40). – Probabil din cosiță + zână, contaminat cu sânziană sau cu Sântana.