2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUMBARÁ s. f. v. cumbara.

bumbarà f. odinioară, obuz pentru asvârlitul bombelor: cu tunuri și bumbarale POP. [Compromis popular între bumbă («bombă») și sinonimul său arhaic cumbara].

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara.

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Înv.) Obuz. [Var.: bumbará s. f.] – Din tc. kumbara.

cumbara sf [At: NECULCE, ap. LET. 291/37 / V: (înv) bum~, com~, gum~ / Pl: ~le / E: tc kumbara] (Trî) 1 Ghiulea. 2 Piuă.

CUMBARÁ, cumbarale, s. f. (Învechit) Obuz. Mortierele se numeau pive și obuzurile, cumbarale. BĂLCESCU, O. I 126. – Variantă: bumbará (TEODORESCU, P. P. 482) s. f.

CUMBARA s.f. 1. (Mold., ȚR) Bombă, obuz, ghiulea. A: Poartă la sine bumbarale de cele mici, cu feștilă, de aruncă din mîni. NCL II 335. Iară pe cumbaragi-basa îl închisease veziriul . . . pentru o eumbara ce aruncase. IM 1754, 74^;cf. PSEUDO-COSTIN; IM 1754, 72r. B: Iară pe cumbaragi-bașa îl închisease veziriul . . . pentru o cumbara ce aruncase. IM 1730, 104r.

cumbará f. (turc. kumbara, granată, d. pers. hum-paré, hum-bara, boambă). Vechĭ. Obuz (proĭectil de tun). Granată: granatarĭ cariĭ poartă la sine cumbarale de cele micĭ cu feștilă de aruncă din mînĭ (N. Cost. 2, 107). – Și comb-, gomb- și bumb- (după boambă).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cumbará (înv.) s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále, art. cumbarálele

cumbará s. f., art. cumbaráua, g.-d. art. cumbarálei; pl. cumbarále


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cumbará (cumbarále), s. f.1. Bombă, proiectil. – 2. Mortier, obuzier. Tc. kumbara (Șeineanu, III, 43; Ronzevalle 87), cf. alb., bg. kumbará. Sec. XVIII, înv.Der. cumbaragiu, s. m. (artilerist), din tc. kumbaraci.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BUMBARÁ subst. < tc. „obuz” (Șăin II) și kumbara cu ac. sens. 1. Bumbara b. (Sur I). 2. Bumbaru, Ioan, mold., act. 3. Bumbur (C Ștef); -a, olt. (16 B I 106); Bumbărești s. (Dm). 4. Bomborăști s. (Giur 226). 5. Cumbara, b. (Giur 277).

Intrare: Bumbara
Bumbara nume propriu
nume propriu (I3)
  • Bumbara
Intrare: cumbara
substantiv feminin (F149)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cumbara
  • cumbaraua
plural
  • cumbarale
  • cumbaralele
genitiv-dativ singular
  • cumbarale
  • cumbaralei
plural
  • cumbarale
  • cumbaralelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F149)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bumbara
  • bumbaraua
plural
  • bumbarale
  • bumbaralele
genitiv-dativ singular
  • bumbarale
  • bumbaralei
plural
  • bumbarale
  • bumbaralelor
vocativ singular
plural

cumbara bumbara

etimologie: