MORTIER, mortiere, s. n. (Mil.) 1. Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. 2. (În forma mortieră) deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortieră s. f.] – Din fr. mortier.

mortier sn [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 73/43 / V: ~tar sm, ~tariu (Pl: ~tarie), (înv) ~iar, ~ă sf ~tiri ssp / P: ~ti-er / Pl: ~e / E: fr mortier] Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare folosită în trecut pentru a trage din spatele unor obstacole.

MORTIER, mortiere, s. n. (Mil.) Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortieră s. f.] – Din fr. mortier.

MORTIER, mortiere, s. n. Piesă de artilerie de calibru relativ mare, cu țeava scurtă și cu traiectoria de curbură mare, folosită pentru a trage în spatele unor obstacole. Mortierele pîndeau linia depărtărilor. CAMILAR, N. II 101. Dușmanii plouau înainte cu gloanțe și trăgeau cu mortierele obuze. MIRONESCU, S. A. 120. – Pronunțat: -ti-er. – Variantă: (învechit) mortieră (BĂLCESCU, la CADE) s. f.

MORTIER s.n. Tun de mare calibru, cu țeava scurtă și cu o traiectorie foarte curbată; obuzier. [Pron. -ti-er, var. mortieră s.f. / < fr. mortier].

MORTIER ~e n. Tun de calibru mare, cu țeavă scurtă, cu traiectoria foarte curbată, folosit pentru a atinge ținta din spatele unui obstacol. [Sil. -ti-er; Var. mortieră] /<fr. mortier

mortier n. tun mic: mortierele se numiau pive BĂLC. (= fr. mortier).

*mortiér n., pl. e (fr. mortier, d. lat. mortarium, piŭă, covată, tencuĭală; it. mortaro, mortaio. V. mojar). Tun scurt și gros, de mare calibru, pus pe un afet fără roate care servește la aruncat boambe și granate, numit odinioară piŭă, V. săcăluș.

mortar² sm vz mortier

mortariu sn vz mortier

mortiar s vz mortier

mortieră¹ sf [At: DN³ / Pl: ~re / E: fr meurtrière] Deschidere îngustă în zidul unei fortificații care permite apărătorilor să tragă cu arma.

mortieră² sf vz mortier

mortiri ssp vz mortier corectat(ă)

MORTIERĂ s.f. 1. V. mortier. 2. Deschidere îngustă în zidul unei fortificații care permite apărătorilor să tragă cu arma; fereastră de tragere. [< fr. meurtrière].

MORTIERĂ s. f. 1. deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. 2. v. mortier. (< fr. meurtrière)

mortier (-ti-er)/mortieră¹ (-ti-e-) (tun) s. n. / s. f., pl. mortiere

mortier s. n. /mortieră s. f. (sil. -ti-e(r), pl. mortiere

mortier

!mortieră (deschidere în zid; tun) (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. mortierei; pl. mortiere

*mortieră² (deschidere în zid) (-ti-e-) s. f., g.-d. art. mortierei; pl. mortiere

mortieră, -re.

MORTIER s. (MIL.) (înv. și reg.) piuă, (înv.) cumbara, haubiță.

MORTIER s. (MIL.) (înv. și reg.) piuă, (înv.) cumbara, haubiță.^[1]

MORTIÉR (< fr.) s. n. Gură de foc fără recul, de calibru mijlociu sau mare cu țeavă scurtă, care trage cu un unghi mai mare de 45° față de orizontală.