bartă sf [At: DA ms / V: beartă, boartă, bortă, poartă / Pl: borte / E: ger Borten] 1 (Trs; Ban) Podoabă în formă de cunună, împodobită cu flori sau cu mărgele. 2 Panglică împletită din paie, care, pe la sate, se pune pe pălărie sau cu care se încing fetele peste brâu. 3 (Trs; îf bortă și boartă) Frunza de pe pălărie. 4 (Îs; șîf bortă) – de mireasă Panglică împodobită pe care o purtau, altădată, fetele în ziua nunții, peste cununa de flori. 5 (Îs; șîf boartă) – de flori Cunună de flori pe care și-o pun fetele în păr. 6 (Prin apropiere de cuvântul bată) Tivitura de sus a izmenelor (sau a rochiei), prin care trec brăcinarul, baiera etc. Si: betelie, bantă, bată.

beartă sf vz bartă

bertă sf [At: CV, 1949, nr 7, 33 / P: ~te / E: fr berthe] (Mol) Broboadă mare de lână, cu ciucuri, purtată pe umeri sau pe cap.

boartă sf vz bartă

bortă² sf vz bartă

bártă s.f. (reg.) 1 Podoabă în formă de cunună, împodobită cu flori sau cu mărgele. 2 Panglică împletită din paie, care se pune pe pălărie sau cu care se încing fetele peste brîu. 3 Panglică împodobită purtată de fete în ziua nunții, peste cununa de flori. • pl. -e. /<germ. Borten.

bertă s.f. Broboadă mare de lînă cu ciucuri, purtată de femei pe cap sau pe umeri. • pl. -e. /<fr. berthe.

BARTĂ (pl. -te) sf. Băn. (VIC.) = BEARTĂ.

*BERTĂ (pl. -te) sf. Mold. 🎩 Broboadă de lînă (cu ciucuri) purtată de fete la țară [fr. berthe].

BERTĂ, berte, s. f. (Mold.) Broboadă de lînă croșetată, cu ciucuri, pe care o poartă femeile pe umeri sau pe cap.

BERTĂ, berte, s. f. (Reg.) Broboadă de lînă croșetată, cu ciucuri. – Din fr. berthe „pelerină”.

BERTĂ s.f. Broboadă croșetată din lînă, cu ciucuri, purtată de femei pe cap sau pe umeri. [< fr. berthe].

BERTĂ s. f. broboadă croșetată din lână, cu ciucuri, purtată de femei. (< fr. berthe)

BERTĂ ~e f. reg. Broboadă croșetată din lână, cu ciucuri, purtată de femei pe cap sau pe umeri. /<fr. berthe

BARTĂ s.f. (Ban., Trans. N) Cunună cu care fetele își împodobesc capul. Partĕ. AC, 358. Îi în loc greu depărtată Și cu gînduri încercată. Îi cu bartă, nu-i cepsată, Fie-i gura sărutată. CÎNTECE, 3^r. Variante: partă (AC, 358). Etimologie: germ. Borten, magh. párta. substantiv feminin

PARTĂ s. f. v. bartă.

bertă f. Tr. basma de lână cu care fetele țărance își leagă capul. [Ung. BÉRTA].

bértă f., pl. e (fr. berthe, pelerină mică de acoperit un corsaj decoltat, de la numele regineĭ Berta, pe care tradițiunea o reprezintă cuminte și modestă; germ. berthe, guler mic; ung. bérta). Est. Broboadă, șal mic.

bertă (reg.) s. f., g.-d. art. bertei; pl. berte

bertă (reg.) s. f., g.-d. art. bertei; pl. berte

bertă s. f., g.-d. art. bertei; pl. berte

bertă (berte), s. f. – Podoabă de cap, văl. – Var. b(e)artă, bortă, partă. Mag. bérta, din germ. Berthe, cf. fr. berthe, sp. berta. Var., provenind din mag., sînt populare în Trans., ca și der. bertelie. Pentru acesta din urmă, cf. Bogrea, Dacor., IV, 793.^[1]

bartă, berte, s.f. (reg.) 1. cunună. 2. bordură la pălărie

bartă, barte, s.f. (reg.) Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece cureaua: „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu, 2001: 111). – Din germ. Borten „bordură, tresă” (MDA).

bartă, barte, s.f. – (reg.) Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece brăcinarul: „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu, 2001: 111; Oncești). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (loc. Apșa de Jos). – Din germ. Borten „bordură, tresă” (MDA).

bartă, -e, s.f. – Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece brăcinarul (Bilțiu): „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu 2001: 111; Oncești). – Din germ. Borten (MDA).

Bert/e, -ea, -escul, -ești v. Bartholomeu II 2.