bartă, barte, s.f. – (reg.) Tivitura de sus a izmenelor, cioarecilor sau rochiei [fustei], prin care trece brăcinarul: „Când lega oarece bărbat, zâce că trebe să iei brăcinariu de la un om mort și să i-l pui în barta gatiilor la cine vrei să îl leji” (Bilțiu, 2001: 111; Oncești). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (loc. Apșa de Jos). – Din germ. Borten „bordură, tresă” (MDA).