BANTU s. m. și f., adj. invar. 1. S. m. Persoană care face parte din populația africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de această populație. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de această populație. [Acc. și: bantu] – Din fr. Bantou.

banț sn [At: COMAN, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) Supărare (de lungă durată).

bántu s.m. invar., adj.invar. 1 s.m. invar. Populație africană negroidă, de o mare diversitate antropologică, din Africa Ecuatorială și Meridională. 2 adj.invar. Care se referă la populația bantu, specific pentru populația bantu. 3 adj.invar. (lingv.) Limbi bantu = grup mare de limbi aglutinante negroafricane, din Africa Centrală și Meridională, cu structură gramaticală și lexic apropiate. • acc. și bantu. /<fr. bantou.

BANTU s. m. invar., adj. invar. 1. S. m. invar. Populație africană negroidă, de o mare diversitate antropologică din Africa Ecuatorială și Meridională. 2. Adj. invar. Referitor la bantu (1) sau la limbile vorbite de această populație. [Acc. și: bantu] – Din fr. bantous.

BANTU / BANTU s. n. Populație negridă din Africa ecuatorială și de sud. ◊ limbi ~ = familie de limbi negro-africane cu structură gramaticală și lexic, apropiate. (<fr. bantou)

!bantu¹ adj. invar. (limbi ~)

bantu / bantu adj. invar., s. m. și f., pl. bantu / bantu

bantu / bantu adj. invar., s.m.

BANT- BĂNT. 1. Bănt/a, S. (Isp IV¹); -e (Sd XVI); -ul, A. (Sd VI 109); rul (A Gen 11 188); Băntești t.(Mus). 2. Bantaș, C. (Has; Isp II²); – Gl. (Isp IV¹); Bantaș fam. (Tec I; Arh; Băl V; Sur VIII; RI II 142; Sd XI și XVI; Isp III¹); Băniășești neam (Dm). 3. Băntoiul, D., act. 4. Cf. Bintea, fam. (ib). V. și Bent.