2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

arhimandrít sm [At: URECHE, ap. LET. I, 143 / V: (pop) arfi- / S: (înv) archi~ / Pl: ~ii / E: ngr ἀρχιμανδρίτης] 1 Titlu inferior arhiereului, pe care-l poartă stareții unor mănăstiri ortodoxe mai mari. 2 (Șîs ~ de scaun) Titlu dat călugărilor ortodocși cu o slujbă mai înaltă pe lângă o episcopie în semn de cinste. 3-4 Persoană cu titlul de arhimandrit (1-2).

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mânăstiri mari sau unor călugări cu slujbă înaltă pe lângă o episcopie; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari; titlu de cinste acordat în genere unor călugări. Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, P. 138.

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări. – Slav (v. sl. arhimandritŭ < gr.).

ARHIMANDRÍT ~ți m. (folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Stareț al unei mănăstiri mari. /<sl. arhimandritu

arhimandrit m. egumen sau stareț (în mânăstirile mai însemnate): lasă arhimandritului toată grija schitului EM. [Gr. mod.].

arhimandrít m. (ngr. arhimandritis, vgr. -tés, d. mándra, mînăstire, adică „loc îngrădit”, ca și germ. kloster, mînăstire, d. lat. claustrum, barieră, închisoare. V. mandră 1). Titlu dat egumenuluĭ uneĭ mînăstiri maĭ marĭ. La ortodocși, un rang supt arhiereŭ. V. preut.

Scriban (Arhimandritul Neofit) n. teolog si elenist, directorul seminarului din Socola (1803-1884).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

arhimandrít s. m., pl. arhimandríți

arhimandrít s. m., pl. arhimandríți


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

arhimandrít (arhimandríți), s. m. – Călugăr ortodox cu slujbă înaltă pe lîngă un episcop; adesea este și stareț al unei mănăstiri. Ngr. ἀρχιμανδρίτης, de la μάνδρα „mănăstire” în parte prin intermediul sl. archimandritŭ (Murnu 7). – Der. arhimandrie, s. f. (titlu de arhimandrit), din ngr. ἀρχιμανδρεία.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ARHIMANDRIT subst. 1. Arfiemandritul M-rea, nume vechi al bis. S-ții Apostoli din București (Stavr 23). 2. Arhimandrescu, D. (Meșt Cr).

Intrare: arhimandrit
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • arhimandrit
  • arhimandritul
  • arhimandritu‑
plural
  • arhimandriți
  • arhimandriții
genitiv-dativ singular
  • arhimandrit
  • arhimandritului
plural
  • arhimandriți
  • arhimandriților
vocativ singular
  • arhimandritule
  • arhimandrite
plural
  • arhimandriților
Intrare: Arhimandrit
Arhimandrit nume propriu
nume propriu (I3)
  • Arhimandrit
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

arhimandrit

  • 1. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, P. 138.
      surse: DLRLC

etimologie: