2 intrări

13 definiții

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mânăstiri mari sau unor călugări cu slujbă înaltă pe lângă o episcopie; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari; titlu de cinste acordat în genere unor călugări. Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, P. 138.

ARHIMANDRÍT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări. – Slav (v. sl. arhimandritŭ < gr.).

arhimandrít s. m., pl. arhimandríți

arhimandrít s. m., pl. arhimandríți

arhimandrít sm [At: URECHE, ap. LET. I, 143 / V: (pop) arfi- / S: (înv) archi- / Pl: -ii / E: ngr ἀρχιμανδρίτης] 1 Titlu inferior arhiereului, pe care-l poartă stareții unor mănăstiri ortodoxe mai mari. 2 (Șîs ~ de scaun) Titlu dat călugărilor ortodocși cu o slujbă mai înaltă pe lângă o episcopie în semn de cinste. 3-4 Persoană cu titlul de arhimandrit (1-2).

arhimandrít (arhimandríți), s. m. – Călugăr ortodox cu slujbă înaltă pe lîngă un episcop; adesea este și stareț al unei mănăstiri. Ngr. ἀρχιμανδρίτης, de la μάνδρα „mănăstire” în parte prin intermediul sl. archimandritŭ (Murnu 7). – Der. arhimandrie, s. f. (titlu de arhimandrit), din ngr. ἀρχιμανδρεία.

ARHIMANDRÍT ~ți m. (folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Stareț al unei mănăstiri mari. /<sl. arhimandritu

arhimandrit m. egumen sau stareț (în mânăstirile mai însemnate): lasă arhimandritului toată grija schitului EM. [Gr. mod.].

arhimandrít m. (ngr. arhimandritis, vgr. -tés, d. mándra, mînăstire, adică „loc îngrădit”, ca și germ. kloster, mînăstire, d. lat. claustrum, barieră, închisoare. V. mandră 1). Titlu dat egumenuluĭ uneĭ mînăstiri maĭ marĭ. La ortodocși, un rang supt arhiereŭ. V. preut.

Scriban (Arhimandritul Neofit) n. teolog si elenist, directorul seminarului din Socola (1803-1884).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ARHIMANDRIT subst. 1. Arfiemandritul M-rea, nume vechi al bis. S-ții Apostoli din București (Stavr 23). 2. Arhimandrescu, D. (Meșt Cr).

Intrare: arhimandrit
arhimandrit substantiv masculin
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arhimandrit arhimandritul
plural arhimandriți arhimandriții
genitiv-dativ singular arhimandrit arhimandritului
plural arhimandriți arhimandriților
vocativ singular
plural
Intrare: Arhimandrit
Arhimandrit
nume propriu (I3)