4 intrări

16 definiții

alamán sn [At: DEX2 / Pl: ~e / E: nct] Unealtă de pescuit dintr-un sac central cu mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini.

ALAMÁN, -Ă, alamani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Numele unor triburi germanice care au trăit (în sec. III-VI) în regiunea Rinului; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste triburi. 2. Adj. Care aparține alamanilor (1), privitor la alamani. [Var.: alemán, -ă s. m. și f., adj.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec.

ALAMÁN, alamane, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini. – Et. nec.

alamán2 (unealtă de pescuit) s. n., pl. alamáne

alamán1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamáni; adj. f., s. f. alamánă, pl. alamáne

alamán s. n., pl. alamáne

alamáni smp vz alemani

alemáni smp [At: DEX2 / V: allam- / E: ger Alemanne, fr Alamans] Numele unor triburi germanice care au trăit (prin sec. III-VI) în regiunea Rinului.

ALEMÁN, -Ă, s. m. și f., adj. v. alaman.

ALAMÁNI s. m. pl. v. alemani.

ALEMÁNI s. m. pl. Numele unor triburi germanice care au trăit (prin secolele III-VI) în regiunea Rinului. [Var.: alamáni s. m. pl.] – Din germ. Alemanne, fr. Alamans.

Alamani m. pl. triburi germane de pe lângă Rin, dela sec. III-Vl-lea.

Alemani pl. popoare germanice formând, în sec. XIII, o confederațiune pe ambele maluri ale Rinului,.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ALAMAN etnic, germ., numele unui popor Vechi german, subjugat de Francii lui Clovis. 1. – jupan (13 – 15 B 65). 2. Alăman (16 B I 109; Giur 153; Ard II 88; Mus; Has; Ard), luat ca prenume și nume unic.; -a f. (AO XIV 276-7, 287). 3. Aloman (Ac Bz 2; UI 63; 16 B VI 349); cu afer. Loman s.; Aluman, ard. (Has). 4. Alman boier 1521 – 29 (P Gov f° 17). 5. Aliman (Has); -ii f. în genitiv, olt. (AO XV 65); Alimănescu. 6. Cu afer. Leman (Ard II 194), și cu ortg. ung. Lemenyi, loan. ep. unit, din care, prin etim. pop. s-ar fi format Lemne, Lemni (BA ung 29); cf. ung. lemenō „descendent” (etim. B-Albescu, ib.).

Intrare: alaman (unealtă)
alaman (s.n.) substantiv neutru
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alaman alamanul
plural alamane alamanele
genitiv-dativ singular alaman alamanului
plural alamane alamanelor
vocativ singular
plural
Intrare: alaman (adj.)
aleman (adj.) adjectiv
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aleman alemanul alema alemana
plural alemani alemanii alemane alemanele
genitiv-dativ singular aleman alemanului alemane alemanei
plural alemani alemanilor alemane alemanelor
vocativ singular
plural
alaman (adj.) adjectiv
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alaman alamanul alama alamana
plural alamani alamanii alamane alamanele
genitiv-dativ singular alaman alamanului alamane alamanei
plural alamani alamanilor alamane alamanelor
vocativ singular
plural
Intrare: alaman (s.m.)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aleman alemanul
plural alemani alemanii
genitiv-dativ singular aleman alemanului
plural alemani alemanilor
vocativ singular alemanule, alemane
plural alemanilor
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular alaman alamanul
plural alamani alamanii
genitiv-dativ singular alaman alamanului
plural alamani alamanilor
vocativ singular alamanule, alamane
plural alamanilor
Intrare: Alaman
Alaman

alaman (adj.) aleman

  • 1. Care aparține alamanilor, privitor la alamani.
    surse: DEX '09

etimologie:

alaman (persoană) alamană aleman alemană

  • 1. (La plural) Numele unor triburi germanice care au trăit (în secolul III-VI) în regiunea Rinului; (și la singular) persoană care făcea parte din aceste triburi.
    surse: DEX '09

etimologie:

alaman (unealtă)

  • 1. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-un sac central și mai multe fâșii de plasă cu care se încercuiesc și se adună bancurile de pești marini.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: