3 intrări

41 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țuțur3 s [At: ARH. FOLK. I, 145 / Pl: ? / E: ns cf țur] (Mar; csc) Fructe uscate, nuci și alune pe care le primesc copiii când merg cu uratul.

țuțur2 sn [At: ALEXI, W. / V: (reg) țurț~ / Pl: ~e, ~uri, ~i sm / E: ns cf țuț] 1 (Trs) Vârf ascuțit de deal. 2 (Trs) Vârf cu piatră. 3 (Trs) Deal ascuțit. 4 (Trs) Deal mic. 5 (Trs) Munte mare și rotund. 6 (Trs; Ban) Excrescență la om, la animal. 7 (Trs; Ban) Vârf de bubă. 8 (Reg) Zgârciul nasului. 9 (Ban) Parte la marginea unei pâini, formată din aluatul scurs în timpul coacerii Si: (reg) răsunoi.

țuțúr și țuțuróĭ n., pl. oaĭe (din aceĭașĭ răd. cu cĭucĭur, țîrîĭ ș. a.). Olt. Cĭucĭur de lemn pe care se scurge un izvor (bijoĭ, cĭuroĭ, țîrloĭ).

ȚÚRȚUR, țurțuri, s. m. 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge. 2. (La pl.) Franjuri. 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână). [Var.: țurțure s. m.] – Et. nec.

ȚÚRȚURE s. m. v. țurțur.

țurțur1 [At: GHICA, S. 337 / V: ~e sm, (reg) sf, țor~, țorțor sm, țorțol (Pl: țorțole), țunțur, țuțur (A și: țuțur / Pl și: țuțure) smn, țuțu (Pl și: țuțure) sf, zurzur sm / Pl: ~i sm, ~e sn / E: ns cf țur] 1 sm (Mpl; și cu determinarea „de gheață”) Sloi de gheață de formă prelungă și ascuțită la vârf, care se formează de-a lungul streșinilor, pe ramuri etc., prin înghețarea imediată a apei care se scurge Si: (rar) ciucure (8), (îrg) stur; (reg) scuț, sloiete, suligă, sulughiță, țâșcă (2), țorțoloașă, țugui1 (8), țurloi (13), țurțalău (1), țurțoi1, țurțui1, țurțuluc, țurțurău (1), țurțuruș (1), țuțuroi (1), țuțurui (1). 2 sm (Îe) A face ~i A clănțăni din dinți de frig. 3 sm (Rar; lpl) Stalactite. 4 sm (Mpl) Mici cocoloașe, de gheață, de noroi, de sânge închegat etc., prinse de părul de pe corpul animalelor sau de părul (barba, mustățile) omului Si: (reg) ciorcioloș (1), țorțoloș (2), țurțalău (2). 5-6 sm (Olt; cu determinări care indică fructe; îljv) Țorțol de ... Foarte încărcat de... 7 sm (Lpl) Ornamente de metal, de cristal, de sticlă etc., în forma unor ciucuri sau franjuri, atârnate de candelabre Si: ciucuri (9). 8 sm (Lpl) Ornamente făcute din mărgele, plăcuțe de metal etc., atârnate la haine. 9 sm (Îrg; adesea lpl) Franj la o draperie, la un covor etc. Si: (reg) țurțalău (3). 10 sm (Mun; lpl; îf țorțuri) Zdrențe care atârnă la o haină. 11 sm (Mun) Șfichi2. 12 sm (Bot; reg; lpl) Amenți de alun Si: (pop) rânsă1, (reg) țurțalăi (4). 13 sm (Mol; șîs poamă țurțure) Varietate de strugure cu boabe lungi, rare, de culoare albă. 14 sm (Reg; lpl; șîs ~ii mieilor) Măzăriche. 15 sm (Îs) -ii mieilor Nume dat ultimei zile cu vreme schimbătoare de după zilele babelor Si: (reg) omătul mieilor, ziua mieilor. 16 sm (Iuz) Picătură. 17 sn (Olt; Mun) Jgheab prin care curge apa de la izvor sau de la cișmea Si: uluc, (reg) țuțuric. 18 sn (Olt; Mun; pex) Cișmea. 19 sn Șiroi1. 20 sn (Reg; îf țuțur) Cascadă (1).

țuțura1 [At: KLEIN, D. 444 / Pzi: țuțur / E: țuțur2] 1 vt (Trs; Mar) A trage pe cineva de păr, de urechi, de nas. 2 vr (Reg; fig) A fi îngâmfat.

zurzur s.m. (pop.) Podoabă. • pl. -i. /cf. zorzon.

arată toate definițiile

Intrare: țuțur
țuțur2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțur
  • țuțurul
  • țuțuru‑
plural
  • țuțure
  • țuțurele
genitiv-dativ singular
  • țuțur
  • țuțurului
plural
  • țuțure
  • țuțurelor
vocativ singular
plural
țuțur3 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțur
  • țuțurul
  • țuțuru‑
plural
  • țuțururi
  • țuțururile
genitiv-dativ singular
  • țuțur
  • țuțurului
plural
  • țuțururi
  • țuțururilor
vocativ singular
plural
Intrare: țurțur
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurțur
  • țurțurul
  • țurțuru‑
plural
  • țurțuri
  • țurțurii
genitiv-dativ singular
  • țurțur
  • țurțurului
plural
  • țurțuri
  • țurțurilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M45)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țurțure
  • țurțurele
plural
  • țurțuri
  • țurțurii
genitiv-dativ singular
  • țurțure
  • țurțurelui
plural
  • țurțuri
  • țurțurilor
vocativ singular
plural
țuțur1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DLRLC
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țuțur
  • țuțurul
  • țuțuru‑
plural
  • țuțuri
  • țuțurii
genitiv-dativ singular
  • țuțur
  • țuțurului
plural
  • țuțuri
  • țuțurilor
vocativ singular
plural
Intrare: țuțura
verb (VT2)
Surse flexiune: DLRM, DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuțura
  • țuțurare
  • țuțurat
  • țuțuratu‑
  • țuțurând
  • țuțurându‑
singular plural
  • țuțură
  • țuțurați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuțur
(să)
  • țuțur
  • țuțuram
  • țuțurai
  • țuțurasem
a II-a (tu)
  • țuțuri
(să)
  • țuțuri
  • țuțurai
  • țuțurași
  • țuțuraseși
a III-a (el, ea)
  • țuțură
(să)
  • țuțure
  • țuțura
  • țuțură
  • țuțurase
plural I (noi)
  • țuțurăm
(să)
  • țuțurăm
  • țuțuram
  • țuțurarăm
  • țuțuraserăm
  • țuțurasem
a II-a (voi)
  • țuțurați
(să)
  • țuțurați
  • țuțurați
  • țuțurarăți
  • țuțuraserăți
  • țuțuraseți
a III-a (ei, ele)
  • țuțură
(să)
  • țuțure
  • țuțurau
  • țuțura
  • țuțuraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țurțur țurțure țuțur

  • 1. Sloi mic de gheață de formă prelungită și ușor ascuțită spre vârf, care se formează de-a lungul streșinilor sau pe ramuri, prin înghețarea imediată a apei care se scurge.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Cele din urmă raze luciră în țurțurii de gheață ai streșinei, apoi în albastrul înalt al cerului. SADOVEANU, B. 101.
      surse: DLRLC
    • Aprinse o lampă. Cristalele scînteiară ca niște țurțuri de gheață. ANGHEL-IOSIF, C. L. 16.
      surse: DLRLC
    • Se aude-n horn nebunul Viscol... Și din strașini, cîte unul, țurțuri rupți cum cad plesnind. VLAHUȚĂ, P. 10.
      surse: DLRLC
    • Neagra luncă... O-ncunună despre zori C-un văl alb de promoroacă și cu țurțuri lucitori. ALECSANDRI, P. A. 113.
      surse: DLRLC
  • 2. (la) plural Franjuri; fascicul de fire unite între ele, prins ca ornament de marginea unor piese decorative sau vestimentare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX attach_file un exemplu
    exemple
    • Stăpîna de casă... cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. HOGAȘ, M. N. 14.
      surse: DLRLC
  • 3. Jgheab prin care curge apa (la fântână).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ai dus la țurțur gura cu gura mea plecată, Voind să bei cu mine scînteia lui deodată. ARGHEZI, V. 47.
      surse: DLRLC
    • Spre un fund al curții... albea trupul văruit al unei cișmele purtînd deasupra țuțurului o precestă zugrăvită în roșu și în albastru. MACEDONSKI, O. III 109.
      surse: DLRLC

etimologie:

țuțura

  • 1. regional A trage pe cineva de păr sau de urechi.
    surse: DLRLC DLRM attach_file un exemplu
    exemple
    • Se apropie de cal, îl țuțură de urechi, luă cerga și o aruncă în căruță. SLAVICI, N. II 4.
      surse: DLRLC

etimologie: