6 intrări

38 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.

ȚUȘTI interj. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva. [Var.: țâști, țâșt interj.] – Onomatopee.

țuști2 [At: MURNU, O. 333 / Pzi: ~tesc / E: țuști1] (Reg) 1 vi A apărea de undeva pe neașteptate Si: a țâșni (7), (reg) a ciuști2. 2 vi A se deplasa repede. 3 vt A arunca repede (înăuntru) cu o mișcare bruscă.

țuști1 [At: DONICI, F. II, 36/11 / V: țușt / E: fo] 1 i (Adesea cu valoare predicativă) Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe și zgomotul produs de această mișcare. 2 i (Reg; îc) ~-huști Cuvânt care imită mișcări precipitate, făcute pe ascuns. 3 i (Mol) Cuvânt cu care se alungă măgarii Si: (reg) ciuș. 4 s (Reg; îcs) De-a ~ul Numele unui joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 5 sm (Reg) Copil.

ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A arunca cu repeziciune. Femeia țuștește în cuptor purcelul și găina friptă. ȘEZ. XVII 38.

ȚÚȘTI1 interj. Țîști. Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67. ◊ (Cu valoare de verb) Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15. Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110. Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.

ȚUȘTÍ2, țuștesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A arunca cu repeziciune. – Din țuști1.

ȚUȘTI interj. (se folosește pentru a reda o mișcare bruscă și neașteptată a unei ființe care țâșnește de undeva). Iepurele ~ din tufiș.A face ~ a se deplasa iute dintr-o singură mișcare. /Onomat.

țuștĭ (Mold.) interj. care arată zgomotu unuĭa care ĭese orĭ fuge de odată (rudă cu rut. šustĭ): copiiĭ țuștĭ de supt pat, supt pat, în pat! – În sud și țî́ștĭ, în Munt. țî́ștĭ, țîbî́ștĭ și bî́ștĭ. (Bîștĭ se zice și cînd mînĭ oile). În Olt. vî́ștĭ (Șez. 1922, 54). V. țîșnesc.

ȚÂȘT interj. v. țuști.

ȚÂȘTI interj. v. țuști.

ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă.

ȚÚȘCĂ1, țuști, s. f. (Reg.) 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.

țușc, ~ă [At: MANOLACHE DRĂGHICI, I. 23/6 / Pl: țuști, țuște a, țușce sf / E: nct] (Mol) 1-2 sf, a (Varietate de oi) care se înrudește cu țurcana2. 3-4 sf, a (Oaie) care aparține varietății țușcă (1) Si: (oaie) țurcană2 (1-2). 5 sf Epitet pentru o fată tânără și naivă.

țușcă2[1] sf vz ciușcă

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

țușcă1 sf [At: LAMBRIOR, S. 186 / V: țoaș~ / Pl: țuște / E: ns cf țuști1] 1 (Mol) Șervet, basma, batistă mare, răsucită și înnodată, care este folosită la jocul de-a țușca Si: (reg) ciuște1 (1), mișcă1. 2 (Mol; îe) A se face ~ A se îmbăta. 3 (Mol; șîsc de-a ~ca) Numele unui joc, în care unul dintre jucători este lovit în palmă sau pe spate cu țușca1 (1) Si: (reg) mișcă1. 4 (Mun) Epitet pentru o fată sau pentru o femeie tânără, zveltă, vioaie și harnică.

ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Reg.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Et. nec. Cf. ciușcă.

ȚÚȘCĂ1, țuști, s. f. 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană. 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși. – Et. nec.

ȚÚȘCĂ2, țuști, s. f. (Mold., Bucov.) Ardei mic, iute, cu care se dă gust mîncărilor.

arată toate definițiile

Intrare: țuști
țuști
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țuști (interj.)
țuști1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țuști
țâști interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâști
țâșt interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • țâșt
Intrare: țuști (vb.)
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țuști
  • țuștire
  • țuștit
  • țuștitu‑
  • țuștind
  • țuștindu‑
singular plural
  • țuștește
  • țuștiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țuștesc
(să)
  • țuștesc
  • țușteam
  • țuștii
  • țuștisem
a II-a (tu)
  • țuștești
(să)
  • țuștești
  • țușteai
  • țuștiși
  • țuștiseși
a III-a (el, ea)
  • țuștește
(să)
  • țuștească
  • țuștea
  • țuști
  • țuștise
plural I (noi)
  • țuștim
(să)
  • țuștim
  • țușteam
  • țuștirăm
  • țuștiserăm
  • țuștisem
a II-a (voi)
  • țuștiți
(să)
  • țuștiți
  • țușteați
  • țuștirăți
  • țuștiserăți
  • țuștiseți
a III-a (ei, ele)
  • țuștesc
(să)
  • țuștească
  • țușteau
  • țuști
  • țuștiseră
Intrare: țușc
țușc adjectiv
adjectiv (A13.1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țușc
  • țușcul
  • țușcu‑
  • țușcă
  • țușca
plural
  • țuști
  • țuștii
  • țuște
  • țuștele
genitiv-dativ singular
  • țușc
  • țușcului
  • țuște
  • țuștei
plural
  • țuști
  • țuștilor
  • țuște
  • țuștelor
vocativ singular
plural
Intrare: țușcă (ardei)
substantiv feminin (F50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țușcă
  • țușca
plural
  • țuști
  • țuștile
genitiv-dativ singular
  • țuști
  • țuștii
plural
  • țuști
  • țuștilor
vocativ singular
plural
Intrare: țușcă (oaie, basma)
substantiv feminin (F50)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țușcă
  • țușca
plural
  • țuști
  • țuștile
genitiv-dativ singular
  • țuști
  • țuștii
plural
  • țuști
  • țuștilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țuști (interj.) țâști țâșt

  • 1. Cuvânt care sugerează mișcarea bruscă și precipitată a unei ființe care sare, care țâșnește (de) undeva.
    exemple
    • Fac țuști din baltă ș-o iau la sănătoasa; și așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele. CREANGĂ, A. 67.
      surse: DLRLC
    • cu valoare verbală Se sui pe un comănac pînă cînd îi veni bine, și, deodată, țuști în spinarea calului. VISSARION, B. 15.
      surse: DLRLC
    • cu valoare verbală Tată-său îl fugărește, el țuști pe o parte și vine pe alta, și tumba jos. PĂUN-PINCIO, P. 110.
      surse: DLRLC
    • cu valoare verbală Șoaricul a mirosit Aproape de mîncare... Și tocma de subt lup furînd o fărmătură: Țuști iute-n crăpătură. DONICI, F. 73.
      surse: DLRLC

etimologie:

țuști (vb.)

  • 1. regional A arunca cu repeziciune.
    surse: DLRLC DLRM attach_file un exemplu
    exemple
    • Femeia țuștește în cuptor purcelul și găina friptă. ȘEZ. XVII 38.
      surse: DLRLC

etimologie:

țușcă (ardei)

etimologie:

  • cf. ciușcă
    surse: DEX '09

țușcă (oaie, basma) regional

  • 1. (Și în sintagma oaie țușcă) Varietate de oaie înrudită cu oaia țurcană.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Basma răsucită și înnodată la unul din capete, folosită la un joc distractiv.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Ian să caut un ștergari să vă faceți o țușcă, doar vi-ți mai dezmorți cele ciolane. La TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie: