ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Reg. și fam.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Cf. ciușcă.

țușcă^2[1] sf vz ciușcă

ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Reg.) Ardei mic, iute; ciușcă. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. – Et. nec. Cf. ciușcă.

ȚUȘCĂ², țuști, s. f. (Mold., Bucov.) Ardei mic, iute, cu care se dă gust mîncărilor.

ȚUȘCĂ¹, țuști, s. f. 1. (În expr.) Oaie țușcă = varietate de oi înrudite cu țurcanele, cu lîna de obicei neagră sau laie. 2. Ghemotoc făcut dintr-o basma și servind la un joc distractiv; p. ext. jocul însuși (constînd în a ascunde ghemotocul, trecîndu-l repede de la un jucător la altul, pentru ca cel care îl caută să nu-l găsească). Ian să caut un ștergari să vă faceți o țușcă, doar vi-ți mai dezmorți cele ciolane. La TDRG. ◊ Expr. A se face țușcă = a se îmbăta. Din dușcă-n dușcă Mi-i să nu mă fac țușcă. ALECSANDRI, T. 241.

ȚUȘCĂ² ~ti f. reg. Ardei mic, iute. ◊ A se face ~ a ajunge în stare de maximă ebrietate. /Orig. nec.

țoașcă² sf vz țușcă²

țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști

țușcă (reg., fam.) s. f., g.-d. art. țuștii, pl. țuști

țușcă (oaie, basma, ardei iute) s. f., g.-d. art. țuștii; pl. țuști

ȚUȘCĂ s. v. ardei iute.

țușcă s. v. ARDEI IUTE.