ȚOAPĂ, țoape, s. f. (Pop.) Persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. – Țop + suf. -ă.

țoapă⁵ sf vz țopă

țoapă⁴ sf vz țop²

țoapă² sf [At: CV 1950, nr.4, 34 / Pl: ~pe / E: nct] (Mun) Fată care sare și joacă mult.

țoapă³ sf [At: PAȘCA, GL. / Pl: ? / E: nct] (Reg) Amestec de minereu de aur măcinat fin și mercur.

țoapă¹ sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~pe / E: nct] (Olt) 1 Lovitură de bâtă. 2 Bâtă.

ȚOAPĂ, țoape, s. f. (Fam.) Persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan, mitocan. – Țop + suf. -ă.

ȚOAPĂ, țoape, s. f. Persoană cu apucături grosolane, bădăran. Niște nespălați, niște țoape. V. ROM. aprilie 1954, 19.

ȚOAPĂ ~e f. fam. Femeie necioplită, prost crescută; țopârlancă; mitocancă; bădărancă. /țop + suf. ~ă

2) țoápă f., pl. e (d. țoapă 1. Cp. cu moacă 2). Olt. Bîtă. Lovitură de bîtă. Dun. (Ilf.). Un fel de prostovol maĭ mic de baltă.

1) țoápă (oa dift.) f., pl. e (d. țopan, ca moacă d. mocan). Iron. Țopîrlan: se umpluse cîrcĭuma de țoape.

top^5[1] sn vz țop²

țof¹ sm vz țop²

țop⁵ [At: MÎNDRESCU, I. G. 98 / Pl: ~i, țoape / E: țop²] 1 smf Nume dat românilor dintr-o anumită zonă a Munților Apuseni de către locuitori din alte regiuni, după portul părului Si: moț³. 2 sf (Fam) Persoană cu purtări grosolane Si: bădăran (3), țopârlan, (reg) țopan (1). 3 sf (Fam) Persoană lipsită de gust. 4 sf (Trs) Cal bătrân, neputincios, cu umblet greoi Si: mârțoagă.

țop² sm [At: (a. 1728) IORGA, S. D. XI, 265 / V: țoapă (Pl: țoape) sf, țof sm, țopf / Pl: ~i, (1-10) (reg) ~uri sn, țoape / E: săs tsōp (ger Zopf)] 1 (Îrg) Păr împletit cu panglică Si: coadă (58), cosiță (1). 2 (Îrg) Panglică împletită de femei în cosiță, ca podoabă. 3 (Îrg; pex) Panglică având diferite întrebuițări. 4 (Pop; reg; îe) Zamfirica toate le avea, numai ~ii îi lipsea Se spune despre cei scăpătați care își permit mai mult decât li s-ar cuveni. 5 (Pop; reg; îae) Se spune despre cei care se plâng că le lipsește ceea ce nu este absolut necesar. 6 (Pop; reg; rar; îe) A avea (sau a fi cu) ~i A fi mai grozav decât ceilalți. 7 (Îvr; îf țopf, determinat prin „zuluf”) Buclă de păr. 8 (Olt) Pană de la pălăria flăcăilor. 9 (Mun; Olt) Floare artificială pe care o poartă fetele și flăcăii la piept, în timpul nunții. 10 (Reg) Ață mai groasă întrebuințată ca șiret la pantofi. 11 (Reg) Moț¹ de păr la animale și la oameni. 12 (Reg; îe) A avea ~ la limbă A pălăvrăgi. 13 (Reg; îae) A fi ironic.

țopă sf [At: VICIU, GL. / V: țoapă (Pl: țoape) / Pl: ? / E: ns cf țopaică] (Mun; Ban) Unealtă de pescuit, asemănătoare unui prostovol mai mic folosit în baltă.

țopf sm vz țop²

ȚOP¹ sm. 1 Panglicuță ce se împletește în cosița fetelor: Zamfirica toate le avea, Numai ~i îi lipsea (PANN); Cum ai trecut, Dido, Oltu, De nu ți-ai înnecat țopu? (R.-COD.); Săruta-ți-ar neica ochii, Cum îți bate vîntul ~ii (PȘC.) ¶ 2 Poreclă dată Moțului (care-și împletește părul cu coadă) (FR.-CDR.) (WG.) [germ. Zopf].

ȚOP², țopi, s. m. (Învechit și popular) Zuluf; p. ext. coadă împletită, panglică pe care și-o împletesc fetele în cosițe. Zamfira toate le avea, numai țopi îi lipsea. PANN, P. V. III 112.

ȚOP², țopi, s. m. (Înv.) Zuluf, p. ext. coadă împletită. ♦ Panglică îngustă pe care și-o împletesc fetele la cosițe. – Sas tsop (germ. Zopf).

țop m. coadă de păr, înnodată cu o panglică, la fetele țărance: toate le avea, numai țopi îi lipsia PANN. [Sas. TSOP = nemț. ZOPF].

Țopi m. pl. alt nume dat Moților (după țopul ce le atârnă pe frunte).

1) țop m. (sas. tsop, d. germ. zopf, gîță, coadă de păr împletită. V. cĭuf 1). Munt. Pl. Zorzoane, panglicĭ. A avea țopĭ, a fi cu țopĭ, a fi maĭ breaz, maĭ grozav de cît altu: se fudulește parc’ar avea țopĭ! V. împopoțonez.

țoapă (fam.) s. f., g.-d. art. țoapei; pl. țoape

țoapă (pop.) s. f., g.-d. art. țoapei; pl. țoape

țoapă s. f., g.-d. art. țoapei; pl. țoape

țop (-pi), s. m. – 1. Panglică, fundă. – 2. Poreclă dată moților, care obișnuiesc să-și împletească părul. Germ. Zopf, prin intermediul săs. tsôp (Borcea 216). În ciuda afirmației acestui autor, nu are nimic în comun cu țopîrlan, cel puțin cu primul sens; cu cel de-al doilea ar putea exista o confuzie, destul de naturală, între țop și țoapă.

țoapă, țoape s. f. 1. mahalagioaică; femeie cu apucături vulgare 2. femeie lipsită de bun gust

țop, țopi s. m. persoană cu apucături grosolane; om necivilizat / prost crescut.

ȚOAPĂ s., adj. 1. s., adj. v. mitocan. 2. s. v. mitocancă.

ȚOAPĂ s., adj. 1. s., adj. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. 2. s. bădărancă, mitocană, mîrlancă, mojică, țopîrlancă.

țoapă², țoape, s.f. (reg. și fam.) 1. persoană cu apucături grosolane; bădăran, țopârlan; mitocan. 2. fată care joacă și sare mult.

țoapă¹, țoape, s.f. (reg.) lovitură de bâtă.

țop, țopi, s.m. (reg.) 1. coadă de păr înnodată cu o panglică făcută de fetele de la țară. 2. floare artificială purtată la nunți.

țopi s.m. pl. (reg.) nume dat moților.