MOȚ², MOAȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

moț, moață smf [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, moațe / E: cf moț¹] Român din Munții Apuseni Si: (reg) moțogan, moțogancă.

MOȚ², MOAȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Român din Munții Apuseni; moțogan. – Cf. moț¹.

MOȚ ², MOAȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Romîn din Munții Apuseni (ținutul Cîmpenilor, al Abrudului și al Zlatnei). Vinerea era tîrg și moții veniți în căruțe... ascultau uimiți cuvintele mormăite de Lupul sau de Pantelimon. DUMITRIU, N. 188. ◊ (Adjectival) Am păstrat pentru sfîrșit, ca pe un omagiu, rîndurile în care voi vorbi despre munca femeilor moațe. BOGZA, Ț. 44.

MOȚ³ ~i m. Nume dat românilor din Munții Apuseni. /cf. moț

Moți m. pl. locuitorii din munții Abrudului, cei mai viteji dintre munteni: numele lor provine dela moțul ce-l poartă pe frunte. Moții s’au luptat crâncen cu Ungurii la 1783 și la 1848.

moț² (persoană) s. m., pl. moți

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moț (persoană) s. m., pl. moți

MOȚ s. (reg.) moțogan. (~ din Apuseni.)

MOȚ s. (reg.) moțogan. (~ din Apuseni.)

MOȚ³, MOAȚĂ s. m. și f. Român din Munții Apuseni; (regional) moțogan. Cf. ANON. CAR., DDRF. Trece moțul pe cărare. BENIUC, V . 53. Vreau să te arăt copiilor mei. Să vadă și ei un pui de moț. STANCU, R. A. III, 157. Moții sînt legați de munți cu lanțuri trainice. BOGZA, Ț. 21. ◊ (Adjectival) Am păstrat pentru sfîrșit, ca pe un omagiu, rîndurile în care voi vorbi despre munca femeilor moațe. id. ib. 44. – Pl.: moți, moațe. – Cf. m o ț¹. Cf. DR. IV, 1 013.