6 definiții pentru țipătură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țipătu1 sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~ri / E: țipa1 + -ătură] 1 (Îvr) Țipăt (1). 2 (Reg; îe) ~ de om Nimeni. 3 (Îvr) Țipăt (5). 4 (Reg) Chiuitură.

țipătu2 sf [At: LB / Pl: ~ri / E: țipa2 + -ătură] (Reg) 1 Aruncare (a ceva undeva). 2 (Ccr) Lucru fără valoare, bun de aruncat. 3-4 Țipat2 (16-17).

ȚIPĂTÚRĂ, țipături, s. f. (Rar) Țipăt. Văzurăm vreo șase lupi... clănțănind dinții, cu niște țipături neplăcute. BOLINTINEANU, la CADE.

ȚIPĂTÚRĂ, țipături, s. f. (Rar) Țipăt. – Din țipăt + suf. -ură.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚIPĂTÚRĂ s. v. aruncătură, azvârlitură, răcnet, strigăt, țipăt, urlet, zbierătură, zbieret, zvârlitură.

țipătu s. v. ARUNCĂTURĂ. AZVÎRLITURĂ. RĂCNET. STRIGĂT. ȚIPĂT. URLET. ZBIERĂTURĂ. ZBIERET. ZVÎRLITURĂ.

Intrare: țipătură
țipătură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țipătu
  • țipătura
plural
  • țipături
  • țipăturile
genitiv-dativ singular
  • țipături
  • țipăturii
plural
  • țipături
  • țipăturilor
vocativ singular
plural

țipătură

etimologie:

  • țipăt + sufix -ură.
    surse: DLRM