ȚICLING s. n. v. țiglină.

ȚICLING, țiclinguri, s. n. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclinc s. n., țiglină s. f.] – Din germ. Ziehklinge.

ȚICLING ~uri n. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel, prevăzută cu mâner, folosită la răzuitul parchetului; rașchetă. /<germ. Ziehklinge

ȚICLINC s. n. v. țiglină.

ȚIGLINĂ, țigline, s. f. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclinc, țicling s. n.] – Din germ. Ziehklinge.

țiclin sn vz țiglină

țiclinc sn vz țiglină

țiglin sn vz țiglină

țiglină sf [At: TDRG / V: țiclinc (Pl: țiclincuri), țicling (Pl: țiclinguri), țiclin, ~ng, (reg) țiglin, țihling, țitling sn / Pl: ~ne, ~ni / E: ger Ziehklinge] 1 Unealtă constituită dintr-o lamă de oțel foarte ascuțită, folosită la șlefuirea pieselor de metal, de lemn sau de materiale plastice Si: răzuitoare. 2 (Reg; îf țitling) Unealtă cu care se rad doagele murdare ale butoaielor Si: gripcă (2).

țigling^[1] sn vz țiglină

țihling sn vz țiglină

țitling sn vz țiglină

ȚICLINC s. n. v. țicling.

ȚIGLINĂ s. f. v. țicling.

ȚICLINC, țiclincuri, s. n. Lamă de oțel cu mîner, folosită la curățirea parchetelor prin răzuire; răzuitor.

ȚIGLINĂ, țigline, s. f. Placă de oțel dreptunghiulară, cu muchii tăioase, întrebuințată de tîmplari și parchetari la răzuit lemnul sau dușumelele; răzuitor.

țicling (desp. ți-cling) s. n., pl. țiclinguri

!țicling (ți-cling) s. n., pl. țiclinguri

țicling s. n. (sil. -cling) /țiglină s. f. (sil. -gli-), pl. n. țiclinguri/f. țigline

țiglină (desp. ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglinei; pl. țigline

!țiglină (ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglinei; pl. țigline

țiglină v. țicling

țiglină (-ne), s. f. – Rașchetă. Germ. Ziehklinge (Tiktin).