ȚICLÍNG s. n. v. țiglină.

ȚICLÍNG, țiclinguri, s. n. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclínc s. n., țiglínă s. f.] – Din germ. Ziehklinge.

ȚICLÍNG ~uri n. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel, prevăzută cu mâner, folosită la răzuitul parchetului; rașchetă. /<germ. Ziehklinge

ȚICLÍNC s. n. v. țiglină.

ȚIGLÍNĂ, țigline, s. f. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclínc, țiclíng s. n.] – Din germ. Ziehklinge.

țiclin sn vz țiglină

țiclinc sn vz țiglină

țiglină sf [At: TDRG / V: țiclinc (Pl: țiclincuri), țicling (Pl: țiclinguri), țiclin, ~ng, (reg) țiglin, țihling, țitling sn / Pl: ~ne, ~ni / E: ger Ziehklinge] 1 Unealtă constituită dintr-o lamă de oțel foarte ascuțită, folosită la șlefuirea pieselor de metal, de lemn sau de materiale plastice Si: răzuitoare. 2 (Reg; îf țitling) Unealtă cu care se rad doagele murdare ale butoaielor Si: gripcă (2).

țigling^[1] sn vz țiglină

țihling sn vz țiglină

țitling sn vz țiglină

ȚICLÍNC s. n. v. țicling.

ȚIGLÍNĂ s. f. v. țicling.

ȚICLÍNC, țiclincuri, s. n. Lamă de oțel cu mîner, folosită la curățirea parchetelor prin răzuire; răzuitor.

ȚIGLÍNĂ, țigline, s. f. Placă de oțel dreptunghiulară, cu muchii tăioase, întrebuințată de tîmplari și parchetari la răzuit lemnul sau dușumelele; răzuitor.

țicling (desp. ți-cling) s. n., pl. țiclinguri

!țicling (ți-cling) s. n., pl. țiclinguri

țiclíng s. n. (sil. -cling) /țiglină s. f. (sil. -gli-), pl. n. țiclínguri/f. țiglíne

țiglină (desp. ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglinei; pl. țigline

!țiglină (ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglinei; pl. țigline

țiglínă v. țicling

țiglínă (-ne), s. f. – Rașchetă. Germ. Ziehklinge (Tiktin).