ȚICLÍNG s. n. v. țiglină.

ȚICLÍNG, țiclinguri, s. n. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclínc s. n., țiglínă s. f.] – Din germ. Ziehklinge.

ȚICLÍNG ~uri n. Unealtă formată dintr-o lamă de oțel, prevăzută cu mâner, folosită la răzuitul parchetului; rașchetă. /<germ. Ziehklinge

țiclin sn vz țiglină

țiclinc sn vz țiglină

țiglină sf [At: TDRG / V: țiclinc (Pl: țiclincuri), țicling (Pl: țiclinguri), țiclin, ~ng, (reg) țiglin, țihling, țitling sn / Pl: ~ne, ~ni / E: ger Ziehklinge] 1 Unealtă constituită dintr-o lamă de oțel foarte ascuțită, folosită la șlefuirea pieselor de metal, de lemn sau de materiale plastice Si: răzuitoare. 2 (Reg; îf țitling) Unealtă cu care se rad doagele murdare ale butoaielor Si: gripcă (2).

țigling^[1] sn vz țiglină

țihling sn vz țiglină

țitling sn vz țiglină

ȚICLÍNC s. n. v. țiglină.

ȚIGLÍNĂ, țigline, s. f. Lamă de oțel (cu mâner), folosită la răzuirea parchetului. [Var.: țiclínc, țiclíng s. n.] – Din germ. Ziehklinge.

ȚICLÍNC s. n. v. țicling.

ȚIGLÍNĂ s. f. v. țicling.

ȚICLÍNC, țiclincuri, s. n. Lamă de oțel cu mîner, folosită la curățirea parchetelor prin răzuire; răzuitor.

ȚIGLÍNĂ, țigline, s. f. Placă de oțel dreptunghiulară, cu muchii tăioase, întrebuințată de tîmplari și parchetari la răzuit lemnul sau dușumelele; răzuitor.

!țiclíng (ți-cling) s. n., pl. țiclínguri

țiclíng s. n. (sil. -cling) /țiglină s. f. (sil. -gli-), pl. n. țiclínguri/f. țiglíne

!țiglínă (ți-gli-) s. f., g.-d. art. țiglínei; pl. țiglíne

țiglínă v. țicling

țiglínă (-ne), s. f. – Rașchetă. Germ. Ziehklinge (Tiktin).