13 definiții pentru țanțoș țanțuș


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚANȚÓȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec.

ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Semeț, mândru, îngâmfat, fudul; arogant. – Et. nec.

ȚÁNȚOȘ, -Ă, țanțoși, -e, adj. Mîndru, semeț, fudul. Căpitanului îi plăcea să meargă oamenii țanțoși, veseli, și să bată talpa la pămînt. SADOVEANU, O. VI 195. Zi cu zi cocoana se făcea mai aspră, mai țanțoșă. CARAGIALE, P. 74. Cucoșul însă mergea țanțoș, iar paserile după dînsul. CREANGĂ, O. A. 161. – Variantă: (regional) țánțuș, -ă (ALECSANDRI, T. 141) adj.

ȚÁNȚOȘ ~ă (~i, ~e) și adverbial peior. (despre persoane) Care manifestă orgoliu (nemăsurat); plin de sine; fudul; mândru; încrezut; înfumurat; îngâmfat; măreț; falnic; semeț. A umbla ~. /Orig. nec.

țanțoș a. mândru și arogant [Cu variantele țonțoroiu, țunțurliu: origină necunoscută].

țánțoș, -ă adj. (ung. cincos, șiret, perfid). Mîndru, plin de încredere, îngînfat: un bătăuș țanțoș. Adv. A călca țanțoș.

ȚÁNȚUȘ, -Ă adj. v. țanțoș.

ȚÁNȚUȘ, -Ă adj. v. țanțoș.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. țánțoșă, art. țánțoșa, pl. țánțoșe

țánțoș adj. m., pl. țánțoși; f. sg. țánțoșă, pl. țánțoșe

țanțoș, pl. țanțoși, f. țanțoșă, pl. țanțoșe


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÁNȚOȘ adj. 1. v. îngâmfat. 2. v. semeț. 3. v. obraznic.

ȚANȚOȘ adj. 1. fudul, grandoman, infatuat, încrezut, înfumurat, îngîmfat, megaloman, mîndru, orgolios, semeț, trufaș, vanitos, (livr.) prezumțios, suficient, (înv. și pop.) măreț, (pop. și fam.) țîfnos, (pop.) falnic, fălos, închipuit, (înv. și reg.) pîșin, (prin Ban.) măros, (prin Mold.) nărtos, (înv.) fumuros, preaînălțat, zadarnic, (fig.) bățos, înțepat, scrobit. (Ce te ții așa ~?) 2. mîndru, semeț, (pop.) dîrz, fălos. (Un mers ~.) 3. arogant, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, semeț, sfidător, sfruntat, trufaș, (livr.) prezumțios, (rar) neînfrînat, (pop. și fam.) țîfnos, (înv. și reg.) rușinat, (Transilv.) șulhetic, (înv.) nerușinos, (fam. fig.) botos. (Om ~; o atitudine ~.)


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

țánțoș, -ă, țanțoși, -e, adj. – Mândru, arogant: „Iară altă dihanie, mai mică de stat, da’ tare țanțoșă și cu coada ca o seceră...” (Bilțiu-Dăncuș: 264). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA); din magh. tancos „jucăuș, dansator profesionist” (< magh. tanc „dans” + suf. -os) (Frățilă).

Intrare: țanțoș
țanțoș adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țanțoș
  • țanțoșul
  • țanțoșu‑
  • țanțoșă
  • țanțoșa
plural
  • țanțoși
  • țanțoșii
  • țanțoșe
  • țanțoșele
genitiv-dativ singular
  • țanțoș
  • țanțoșului
  • țanțoșe
  • țanțoșei
plural
  • țanțoși
  • țanțoșilor
  • țanțoșe
  • țanțoșelor
vocativ singular
plural
țanțuș adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țanțuș
  • țanțușul
  • țanțușu‑
  • țanțușă
  • țanțușa
plural
  • țanțuși
  • țanțușii
  • țanțușe
  • țanțușele
genitiv-dativ singular
  • țanțuș
  • țanțușului
  • țanțușe
  • țanțușei
plural
  • țanțuși
  • țanțușilor
  • țanțușe
  • țanțușelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țanțoș țanțuș

  • exemple
    • Căpitanului îi plăcea să meargă oamenii țanțoși, veseli, și să bată talpa la pămînt. SADOVEANU, O. VI 195.
      surse: DLRLC
    • Zi cu zi cocoana se făcea mai aspră, mai țanțoșă. CARAGIALE, P. 74.
      surse: DLRLC
    • Cucoșul însă mergea țanțoș, iar paserile după dînsul. CREANGĂ, O. A. 161.
      surse: DLRLC

etimologie: