2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

țărmurire sf [At: DDRF / S și: țer~ / Pl: ~ri / E: țărmuri] 1 (Înv) Consolidare a țărmului unei ape. 2 Trasare a limitelor unui lucru, ale unei suprafețe. 3 (Pex) Îngrădire. 4 (Fig) Reducere. 5 (Înv) Învecinare. 6 (Înv) Acostare (1).

ȚĂRMURÍ, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar; p. ext. a îngrădi, a stăvili. ♦ Refl. (Înv.; despre țâri, regiuni) A se învecina, a se mărgini cu... 2. Refl. (Înv.) A trage la țărm, a aborda; a țărmui. – Din țărm (sau țărmur).

țărmuri [At: BĂLCESCU, M. V. 492 / V: (înv) ~ra (S și: țermura / Pzi: ~rez) / S și: țermuri / Pzi: ~resc / E: țărmur(e)] 1 vt (Înv) A consolida țărmul unei ape. 2 vt (C. i. un lucru, o suprafață etc.) A pune hotar Si: a delimita (1), a limita, a mărgini, (rar) a țărmui (2). 3 vt (Pex) A îngrădi. 4 vt (Fig) A reduce. 5 vr (Fig) A se limita la... 6 vr (Înv; d. țări, regiuni) A se învecina. 7 vr (Înv) A trage la țărm Si: a acosta (1), (asr) a țărmui (1).

ȚĂRMURÍ, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar; p. ext. a îngrădi, a stăvili. ♦ Refl. (Înv.; despre țări, regiuni) A se învecina, a se mărgini cu... 2. Refl. (Înv.) A trage la țărm, a aborda; a țărmui. – Din țărm (sau țărmur).

ȚĂRMURÍ, țărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. A mărgini, a limita, a pune hotar. Îndată și-ncepu a vorbi, în cercul de lumină țărmurit de zidul negru al nucilor. SADOVEANU, O. VIII 26. Trăsura mea... se află dodată dinaintea unei mari întinderi de apă, țărmurită în depărtare, jur împrejur, de păduri dese. ODOBESCU, S. I 386. ◊ Fig. A înțeles că ceva îl amenință, că cineva vrea să-i țărmurească libertatea. GÎRLEANU, L. 32. 2. Refl. (Învechit) A trage la țărm, a aborda, a țărmui. Ajunserăm la un ostrov și ne țărmurirăm, ca să ne mai odihnim. GORJAN, H. II 57.

A SE ȚĂRMURÍ mă ~ésc intranz. pop. A avea hotar comun (unul cu altul); a se învecina. /Din țărm

A ȚĂRMURÍ ~ésc tranz. A delimita printr-un hotar; a hotărnici; a demarca. /Din țărm

țărmurì v. a mărgini, a limita: aripa țărmurită de munte BALC.

țărmurésc v. tr. (d. țărmurĭ). Rar. Mărginesc, limitez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țărmurí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărmurésc, imperf. 3 sg. țărmureá; conj. prez. 3 să țărmureáscă

țărmurí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țărmurésc, imperf. 3 sg. țărmureá; conj. prez. 3 sg. și pl. țărmureáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚĂRMURÍ vb. v. aborda, acosta, învecina, mărgini.

țărmuri vb. v. ABORDA. ACOSTA. ÎNVECINA. MĂRGINI.

ȚĂRMURI vb. a delimita, a limita, a mărgini, a străjui. (Stîlpii de telegraf ~ șoseaua.)

Intrare: țărmurire
țărmurire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țărmurire
  • țărmurirea
plural
  • țărmuriri
  • țărmuririle
genitiv-dativ singular
  • țărmuriri
  • țărmuririi
plural
  • țărmuriri
  • țărmuririlor
vocativ singular
plural
Intrare: țărmuri
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • țărmuri
  • țărmurire
  • țărmurit
  • țărmuritu‑
  • țărmurind
  • țărmurindu‑
singular plural
  • țărmurește
  • țărmuriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • țărmuresc
(să)
  • țărmuresc
  • țărmuream
  • țărmurii
  • țărmurisem
a II-a (tu)
  • țărmurești
(să)
  • țărmurești
  • țărmureai
  • țărmuriși
  • țărmuriseși
a III-a (el, ea)
  • țărmurește
(să)
  • țărmurească
  • țărmurea
  • țărmuri
  • țărmurise
plural I (noi)
  • țărmurim
(să)
  • țărmurim
  • țărmuream
  • țărmurirăm
  • țărmuriserăm
  • țărmurisem
a II-a (voi)
  • țărmuriți
(să)
  • țărmuriți
  • țărmureați
  • țărmurirăți
  • țărmuriserăți
  • țărmuriseți
a III-a (ei, ele)
  • țărmuresc
(să)
  • țărmurească
  • țărmureau
  • țărmuri
  • țărmuriseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țărmuri

etimologie:

  • țărm (sau țărmur).
    surse: DEX '09 DEX '98