2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚĂNCÚȘ s. n. v. țencușă.

ȚENCÚȘĂ, țencușe, s. f. (Reg.) 1. Bucățică lunguiață și ascuțită care se taie și se scoate dintr-un pepene, dintr-o pâine etc. pentru a fi gustată. ♦ Așchie. 2. Numele unui joc asemănător cu țintarul. – Et. nec. Cf. germ. Zinke.

ȚENCÚȘĂ, țencușe, s. f. (Reg.) 1. Bucățică lunguiață și ascuțită care se taie și se scoate dintr-un pepene, dintr-o pâine etc. pentru a fi gustată. ♦ Așchie. 2. Numele unui joc asemănător cu țintarul. – Et. nec. Cf. germ. Zinke.

țăncușă sf [At: DAMÉ, T. 70 / V: țen~, țin~, țân~ (Pl: ~și), țăncuș (Pl: ~șuri), țincuș, țâncuș (Pl: ~șuri) sn / Pl: ~șe / E: țanc2 + -ușă] 1 (Reg) Bucată mai mică tăiată din răboj, care se păstrează, ca mijloc de control, de către cel care are de primit anumite drepturi. 2 (Reg) Țanc2 (1). 3 (Mol; Trs) Răboj. 4 (Mun; îf țăncuș) Țanc2 (7). 5-6 (Reg) Fiecare dintre bețișoarele cu crestături (sau bilețelele numerotate) cu care se trage la sorți Si: (reg) țanc2 (15-16). 7 (Reg; îe) A trage ~ (sau țâncușa) sau a face ~ A hotărî o împărțeală prin tragere la sorți. 8 (Trs) Autorizație pentru vânzarea oilor la târg. 9 (Trs) Chitanță (1). 10 (Trs; pex) Act (4). 11 (Reg; îf țincușă) Bețișor făcut din scândură uscată și folosit pentru aprinsul lămpii. 12 (Reg; îaf) Bețișor, ascuțit la capete, cu care se fixează pielea de miel (la gât, la picioare și în partea dinapoi), ca s-o țină întinsă în timp ce se usucă. 13 (Trs) Pană folosită de mineri pentru a despica piatra Si: daltă (1). 14 (Trs) Bucățică de lemn, cu care se completează un gol, o spărtură. 15 (Reg) Bucățică lunguiață care se taie și se scoate din pepene, din pâine etc. pentru a verifica dacă produsul respectiv este copt, dulce etc. 16 (Reg; îf țăncuș) Lacăt. 17 (Mun; îf țăncuș; îe) A sări de pe țăncuș A-și pierde cumpătul Si: a se enerva. 18 (Îae) A nu mai avea răbdare. 19 (Reg) Țanc2 (12). 20 (Trs; îvr) Lobul urechii. 21 (Trs; lpl; îf țincușe) Motive ornamentale, lucrate în lemn, care împodobesc blidarele. 22 (Trs; lpl; îf țâncușe) Motive ornamentale de cojocărie. 23 (Reg) Mică ruptură făcută într-o haină în locul unde a fost atârnată în cui. 24 (Reg; îf țâncușă) Gaică prin care trece cureaua de la pantaloni. 25 (Mun; îf țăncuș) Mică gaură făcută în doaga sau în dopul unui vas. 26 (Mun; îf țăncuș; îe) A da țăncuș la... A face gaură la ceva. 27 (Mol, Olt; șîcs de-a țăncușu, în ~) Țintar (1). 28 (Reg; îf țăncușul) Un fel de joc asemănător cu țintarul. 29 (Mol; șîcs d-a ~șa) Numele unui joc de copii care constă în înfigerea unui cuțit în pământ. 30 (Reg) Zar folosit în anumite jocuri. 31 (Reg; îe) A da ~șa A arunca zarurile.

ȚENCÚȘĂ, țencușe și țencuși, s. f. 1. Bucățică lunguiață și ascuțită care se taie și se scoate dintr-un pepene, dintr-o pîine etc. pentru a se constata dacă acestea sînt bune, coapte etc. ♦ Bucățică de lemn; așchie. 2. Numele unui joc asemănător cu țintarul. Afară de asta mai aveam noi cu ce ne trece vremea, cînd voiam: țencușa, ba tăbăcăreasca sau concina. CREANGĂ, A. 104. – Variantă: țăncúș (POPA, V. 248) s. n.

ȚENCÚȘĂ ~e f. 1) Bucățică de formă triunghiulară tăiată dintr-un pepene pentru a-i verifica calitatea. 2) Bucățică mică și subțire desprinsă dintr-un corp (de lemn, os etc.); așchie. 3) Mică ruptură făcută într-o haină prin agățare de ceva (de un cui). /țanc + suf. ~ușa

țăncușă f. și țăncuș n. Mold. 1. bețișor pe care țăranii crestează daraverile; 2. fig. crestătură: Prutul face un țăncuș adânc în pământul nostru (VLAHUȚĂ); 2. de-a țăncușă, un joc de copii, constând în înfigerea unui cuțit în pământ. [Din nemț. ZINKE, crestătură].

țencúșe (vest) f., pl. ĭ, țăncúșă (est) f., pl. ĭ, și țăncúș (est) n., pl. e (cp. cu țenchĭ și cu germ. zinke, țumburuc). Părticică (din prescură). Părticică dintr’un pepene (o bucățică din coajă cu mĭez (cînd vreĭ să-l guștĭ. Bucata cea maĭ mică a răbojuluĭ (care rămîne p. control la cel ce are de primit baniĭ. Semn de recunoaștere făcut la urechea uneĭ vite (GrS. 6, 246). Mică ruptură într’o haĭnă cînd s’a aninat într’un cuĭ. Bucățică de lemn (numită și pană) pusă supt picĭoru uneĭ mese ca să nu se clatine (Bz.). Jocu numit și car, coțcă și țînțar (nord).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țencúșă (reg.) s. f., art. țencúșa, g.-d. art. țencúșei; pl. țencúșe

țencúșă s. f., art. țencúșa, g.-d. art. țencúșei; pl. țencúșe

Intrare: țăncușă
țăncușă
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
țăncuș
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: țencușă
țencușă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țencușă
  • țencușa
plural
  • țencușe
  • țencușele
genitiv-dativ singular
  • țencușe
  • țencușei
plural
  • țencușe
  • țencușelor
vocativ singular
plural
țăncuș substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țăncuș
  • țăncușul
  • țăncușu‑
plural
  • țăncușe
  • țăncușele
genitiv-dativ singular
  • țăncuș
  • țăncușului
plural
  • țăncușe
  • țăncușelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

țencușă țăncuș regional

  • 1. Bucățică lunguiață și ascuțită care se taie și se scoate dintr-un pepene, dintr-o pâine etc. pentru a fi gustată.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Numele unui joc asemănător cu țintarul.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Afară de asta mai aveam noi cu ce ne trece vremea, cînd voiam: țencușa, ba tăbăcăreasca sau concina. CREANGĂ, A. 104.
      surse: DLRLC

etimologie: