ȚENCUȘĂ, TĂNCUȘĂ, ȚINCUȘĂ (pl. -șe) sf. 1 Bucată lunguiață ce se taie afară din ceva, cu unul din capete în formă de vîrf de săgeată: proscomidia ce scoate preotul țincușe den prescure, cînd pomenește (TKT.) ¶ 2 Bucata cea scurtă tăiată afară din răboj pe care o păstrează ca mijloc de control, la facerea socotelilor, cel ce trebue să primească plata (👉 🖼 4042) ¶ 3 🎲 Un fel de joc cu boabe ce seamănă cu țintarul: mai aveam noi cu ce ne trece vremea, cînd voiam, țencușa, la tăbăcăreasca sau concina (CRG.) [comp. germ. Zinke].