țâri¹ i [At: A IX, 2 / E: fo] (Reg) Strigăt cu care: 1 Se cheamă puii. 2 Se asmut câinii la vânătoare.

țâri² i vz țuruc

ȚÂR², țâri, s. m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsíros.

țâr³ sm [At: VALIAN / V: (înv) țir / Pl: ~i / E: ngr τσίρος] 1 Scrumbie albastră, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2 (Fig) Persoană foarte slabă. 3 (Olt; pan) Varietate de ardei mici, subțiri și foarte iuți.

țir² sm vz țâr^3[1] corectat(ă)

țuri³ i vz țuruc corectat(ă)

țuric i vz țuruc

țuruc i [At: MÎNDRESCU, I. G. 99 / V: țuric (A și: țuric), țuri, țâri, țuri^[1] / E: ger zurück, mg curukk, curikk] (Reg; și întărit prin „înapoi”, „ne”) 1 Strigăt cu care se îndeamnă caii înhămați să dea înapoi. 2 (Îe) Țuri la irima drumului, mărânce-te cârii – nu ne lasă Dumnezeu la pagubă Expresie cu care sunt batjocoriți moții din părțile superioare ale Arieșului, vizând anumite particularități ale graiului lor.

ȚÂR², țâri, s. m. 1. Scrumbie mică de mare, care se pescuiește primăvara și se consumă mai ales sărată și uscată. 2. Fig. Om foarte slab. – Din ngr. tsiros.

ȚÎR², țîri, s. m. 1. Mică scrumbie de mare, care se mănîncă mai ales sărată și uscată. Stroe Vardaru străbătu săgeată întîiul despărțimînt din raiul lui Mazdrîh, cu arome de țîri și limonie, de scorțișoară, năut, piper și tahîn, năvălind buzna spre a doua ușă din fund. C. PETRESCU, A. R. 64. Dac-ai fi bun, mai bine un pahar de vinișor, mîncai niște afurisiți de țîri. CARAGIALE, M. 318. 2. Fig. Om foarte slab. Mai bine era de-mi dam fetița după țîrul ăla de Georgescu de la percepție? BASSARABESCU, la CADE.

ȚURUC interj. (Germanism regional) Strigăt cu care se îndeamnă caii să dea înapoi.

ȚURUC interj. (Reg.) Strigăt cu care se îndeamnă caii să dea înapoi. [Pr. și: țuric] – Germ. zurück.

ȚÂR² ~i m. 1) Pește marin, de talie mică, cu corp lunguieț, de culoare albastră, care se consumă sărat și uscat. 2) fig. Persoană slabă, costelivă. /<ngr. tsíros

scrumbie f. 1. (de mare) peștișor de mare, se usucă primăvara și se aduce în comerț sub numele de țâr (Scomber scombrus); 2. (de Dunăre), pește ce trăiește în cârduri în Marea-Neagră, se vinde proaspăt, sărat sau afumat (Clupea pontica). [Și scumbrie = gr. mod. SKOMBRI].

țâr m. scrumbie sărată și uscată: slab ca un țâr. [Gr. mod. TZÍROS].

1) țîr m. (ngr. tziros). Un fel de scrumbie maĭ mică din apele greceștĭ. (Se spintecă, se înșiră pe ață, se usucă, se pune în butoaĭe și se exportează. În România se consumă mulțĭ țîrĭ, făcuțĭ salată cu mărar). Fig. Om foarte slab: ce țîr!

țâr¹ s. m., pl. țâri

țâr² s. m., pl. țâri

țâr s. m., pl. țâri

țâr, -ri (pește).

țîr (-ri), s. m. – Varietate de scrumbie sărată. – Mr. țir. Ngr. ταήρος (Tiktin; Gáldi 262), cf. tc. çiroz, bg. ciroz.

slab ca o scoabă / ca un ogar / ca un țâr expr. (d. oameni și animale) uscățiv, sfrijit.

țuruc! interj. (reg.) strigăt la cai să dea înapoi.

țuruc!, (țuric!), interj. (reg.) Îndemn pentru cai să meargă cu spatele. – Din germ. zurück „înapoi, îndărăt” (DLRM, MDA), magh. curukk (MDA).

țuruc!, interj. – (reg.) Îndemn pentru cai să meargă cu spatele. – Din germ. zurück „înapoi, îndărăt” (DLRM, MDA), magh. curukk (MDA).

țuruc!, interj. – Îndemn pentru cai să meargă cu spatele. – Din germ. zurück, magh. curukk (MDA).