22 de definiții pentru țâfnă (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȚẤFNĂ, țâfne, s. f. (Pop. și fam.) 1. Ifos, aroganță; trufie ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.

țâfnă1 sf [At: VALIAN, V. / V: țif~, (rar) țiv~[1], țignă, (reg) țâvnă, țâgnă, țâglă / Pl: ~ne / E: ngr τσίφνα] (Pop) 1 Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase în vârful limbii sau sub limbă Si: cobe (9). 2 Excrescență cartilaginoasă care apare în vârful limbii sau sub limbă la găinile bolnave de țâfnă (1). 3 (Reg; îe) Cu ~na pe limbă Gata de ceartă Si: arțăgos (2). 4 (Îe) A-i sări (cuiva) ~na, (reg) a i se pune (cuiva) ~na A se înfuria. 5 (Rar; îe) A scoate (cuiva) ~na A face (pe cineva) să renunțe la ceartă. 6 (Îe) A umbla (sau a fi) cu ~na în (sau la) nas A fi mereu pus pe ceartă. 7 (Îae) A se înfuria repede. 8 (Îae) A fi îngâmfat. 9 (Îe) A sta (sau a fi) cu ~na umflată (sau în sus) A fi pus pe ceartă. 10 Mică umflătură care apare deasupra cozii la găinile bolnave de țâfnă (1). 11 (Olt; Mun; îf țâvnă) Târtiță. 12 Ceartă (1). 13 Ciudă (5). 14 Mânie. 15 Ifos. 16 Aroganță. corectată

  1. În original, primele două variante, fără accent — LauraGellner

ȚÂFNĂ, țâfne, s. f. (Pop.) 1. Ifos, aroganță; trufie. ♦ Arțag. ◊ Expr. A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia. A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). – Din ngr. tsífna.

ȚÂFNĂ ~e f. 1) pop. Pornire spre ceartă; arțag. ◊ A umbla cu ~a în nas a) a fi întotdeauna gata de ceartă; b) a fi veșnic nemulțumit. A-i sări cuiva ~a a se înfuria. 2) Purtare sfidătoare, obraznică; aroganță. /<ngr. tsifna

țâfnă f. 1. cobe la găini; 2. fam. arțag, toană. [Gr. mod. TZIFNA].

ȚÎ́FNĂ, țîfne, s. f. 1. Ifos, aroganță; semeție. Subprefectului i-a pierit totuși țîfna. STANCU, D. 359. Dragele mele, se așază și peste voi anii și o să vă scadă frumusețea și țîfna. SADOVEANU, P. M. 252. Armata cere supunere, cere răbdare. Nu se poate face cu țîfnă și cu toane. CAMIL PETRESCU, O. II 531. Poate să pară un individ cu țîfnă de senior feudal. C. PETRESCU, R. DR. 104. ♦ Arțag. Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică... Și țîfnă, și semeție. Lasă că te-am păscut de cînd te-ai întors. REBREANU, R. II 40. ◊ (Expr. A-i sări (cuiva) țîfna = a se mînia, a se înfuria; a-i sări țandăra. I-a sărit țîfna, Ce-o fi vrînd cu cuțitul? STANCU, D. 251. Slabă nădejde dacă d-o vorbă le sare țîfna. DELAVRANCEA, H. T. 143. A umbla cu țîfna-n nas = a fi mereu gata de ceartă. 2. Cobe (1). Protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă. D. ZAMFIRESCU, la CADE.

țî́fnă f., pl. e (ngr. tzifna, cobie). Cobie, o boală în care găinile tot țîfnesc ca cum ar vrea să-șĭ destupe nasu (Munt.). Fig. Defectu de a se supăra (de a se formaliza) ușor: om plin de țîfnă. – Și țî́vnă (sud).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

țấfnă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. țấfnei; (ifose) pl. țấfne

țâfnă s. f., g.-d. art. țâfnei; (ifose) pl. țâfne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȚÂFNĂ s. v. aroganță, arțag, bosumflare, fală, fudulie, impertinență, infatuare, insolență, îmbufnare, înfumurare, îngâmfare, măgărie, mândrie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, orgoliu, semeție, sfruntare, trufie, tupeu, vanitate.

ȚÎFNĂ s. (MED. VET.) cobe, (pop.) moartea-găinilor. (Găină bolnavă de ~.)

arată toate definițiile

Intrare: țâfnă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • țâfnă
  • țâfna
plural
  • țâfne
  • țâfnele
genitiv-dativ singular
  • țâfne
  • țâfnei
plural
  • țâfne
  • țâfnelor
vocativ singular
plural

țâfnă popular familiar

  • exemple
    • Subprefectului i-a pierit totuși țîfna. STANCU, D. 359.
      surse: DLRLC
    • Dragele mele, se așază și peste voi anii și o să vă scadă frumusețea și țîfna. SADOVEANU, P. M. 252.
      surse: DLRLC
    • Armata cere supunere, cere răbdare. Nu se poate face cu țîfnă și cu toane. CAMIL PETRESCU, O. II 531.
      surse: DLRLC
    • Poate să pară un individ cu țîfnă de senior feudal. C. PETRESCU, R. DR. 104.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • Apoi gură mare ca a ta mai rar, măi Petrică... Și țîfnă, și semeție. Lasă că te-am păscut de cînd te-ai întors. REBREANU, R. II 40.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. expresie A-i sări (cuiva) țâfna = a se mânia.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
        exemple
        • I-a sărit țîfna, Ce-o fi vrînd cu cuțitul? STANCU, D. 251.
          surse: DLRLC
        • Slabă nădejde dacă d-o vorbă le sare țîfna. DELAVRANCEA, H. T. 143.
          surse: DLRLC
      • 1.1.2. expresie A umbla cu țâfna în nas = a fi mereu gata de ceartă.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 2. Cobe (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cobe moartea-găinilor attach_file un exemplu
    exemple
    • Protopopul de-abia mai cîrîia, scoțînd cîte o notă de cocoș cu țîfnă. D. ZAMFIRESCU, la CADE.
      surse: DLRLC

etimologie: