ȚILINDRU¹, țilindri, s. m. (Pop.) Sticlă de lampă. – Din germ. Zilinder.

ȚILINDRU² s. n. v. cilindru.

țilindru sn vz cilindru

ȚILINDRU = CILINDRU: pe semne om fi căutat mult chibriturile, că ~l lămpii se răcise de tot (CAR.); umbla gătit, cu guler nou, cu ~ (CAR.) [germ. Zilinder].

ȚILINDRU, (1) țilindre, s. n., (2) țilindri, s. m. (Pop.) 1. S. n. Cilindru, joben. 2. S. m. Sticlă de lampă. – Din germ. Zilinder.

ȚILINDRU, țilindre, s. n. (Popular) 1. Sticlă de lampă. Noaptea, lampa cu țilindrul neșters, ardea ca în ceață, într-o roată mică de raze. SADOVEANU, O. II 380. 2. Cilindru². Vizitiul poartă țilindru cu panglici. STANCU, D. 50.

CILINDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilindru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.

chilindru sn vz cilindru

cilindru [At: ECONOMIA, 24/14 / V: (înv) chil~, țil~ / Pl: ~ri (1-8), ~re (9) / E: fr cylindre, lat cylindrus] 1 sm (Gmt) Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralel cu ea însăși după o curbă închisă. 2 sm (Gmt) Corp geometric mărginit de un cilindru (1), având ca baze două cercuri. 3 sm Piesă cilindrică în componența unor mașini, care se rotește în jurul axei sale. 4 sm Organ de mașină tubular, în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 5 sm (Pan) Tăvălug. 6 sm (Pan) Sticlă cilindrică de lampă. 7 sm (Îs) ~ central Parte centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 8 sm (Med; înv; mpl) Elemente microscopice prezente în urina bolnavilor de nefrită, semnalând leziuni renale grave. 9 sn (Înv) Joben.

țelindăr^[1] sn vz cilindru

țelindră^[1] sf vz cilindru

țilendăr^[1] sn vz cilindru

țilendru^[1] sn vz cilindru

țilindăr^[1] sn vz cilindru

țilindră^[1] sf vz cilindru

țulindru^[1] sn vz cilindru

* CILINDRU (pl. -re sn. și (pl. -ri) sm. 1 📐 Corp geometric în formă de sul, format prin învîrtirea unui dreptunghiu în jurul uneia din laturile sale numită „generatrice” (🖼 1151, 1152, 1153) ¶ 2 Ori-ce corp în formă de sul, vălătuc, oval de metal sau de lemn ¶ 3 🔧 Partea rotundă, în formă de tub gros, a unei mașini cu aburi, în care se mișcă pistonul ¶ 4 🔧 Mașină pentru lustruit stofele ¶ 5 🎩 F Pălărie înaltă în formă de tub joben (🖼 1154): merge să salute foarte comic cu ~ul lui enorm (CAR.) [fr. cylindre].

CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralele cu ea însăși, astfel încât să se sprijine mereu pe o curbă închisă și fixă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul caruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.

CILINDRU², cilindre, s. n. (Învechit) Pălărie înaltă, cilindrică, cu borurile înguste. V. joben. Bărbații... se înghesuiau pe lîngă ferestre... netezindu-și cu dosul mînecii cilindrele de castor. MACEDONSKI, O. III 96.

CILINDRU¹, cilindre, s. n. (Înv.) Pălărie înaltă, cilindrică, cu borurile înguste; joben. – Fr. cylindre.

CILINDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp în formă de sul. ◊ ~i urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrită; ~ central = țesut central din structura internă a rădăcinii și a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesă în formă de tub din componența unui motor în care se deplasează pistonul. 3. piesă grea a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valț ♦ ~ compresor = tăvălug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)

CILINDRU¹ ~e n. Pălărie înaltă, de formă cilindrică, cu boruri înguste, purtată la ceremonii de bărbați; joben. /<fr. cylindre, lat. cylindrus

*cilíndru n., pl. e, și m. (vgr. kýlindros). Sul, corp rătund, lung și drept, cu bazele egale. Sul gros de metal orĭ de peatră (compresor) care se rostogolește pe șosele ca să le bătăturească și să le netezească. Fer de călcat cilindric. La mașina cu abur, partea în care intră pistonu. Joben (după germ. cylinder-hut). V. tăvăluc.

țilindru² (sticlă de lampă) (pop.) s. m., art. țilindrul; pl. țilindri, art. țilindrii

!țilindru¹ (joben) (înv.) s. n., art. țilindrul; pl. țilindre

țilindru² (joben) v. cilindru²

țilindru¹ (sticlă de lampă) (pop.) s. m., art. țilindrul; pl. țilindri, art. țilindrii

țilindru (joben) s. n. v. cilindru

țilindru (sticlă de lampă) s. m., art. țilindrul; pl. țilindri, art. țilindrii

cilindru² (joben) (înv.) s. n., art. cilindrul; pl. cilindre

cilindru²/țilindru (joben) (înv.) s. n., art. cilindrul/ țilindrul; pl. cilindre/țilindre

cilindru / țilindru (joben) s.n., art. cilindrul / țilindrul; pl. cilindre / țilindre

cilindru, -dre.

țilindru (-re), s. n. – 1. Cilindru. – 2. Joben. Germ. Zilinder. Este dubletul lui cilindru, s. n., din it. cilindro, fr. cylindre.

ȚILINDRU s. v. cilindru, glob, joben, sticlă.

țilindru s. v. CILINDRU. GLOB. JOBEN. STICLĂ.

CILINDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. v. glob. 3. v. joben. 4. cilindru-ax v. axon; neurit; cilindru urinar v. uretră.

CILINDRU s. 1. (TEHN.) sul. (~ la războiul de țesut.) 2. glob, sticlă, (reg.) burlui, țilindru. (~ de lampă.) 3. joben, (pop.) țilindru. (Purta pe cap un ~.) 4. (ANAT.) cilindru-ax = axon, neurit. (~ este o prelungire a neuronului.)

ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.