6 definiții pentru șumăn


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘÚMĂN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Transilv.) Amețit de băutură; cherchelit, afumat. Poate că te-am și mai bătut, cînd eram cam șumăn, cînd mă cam îmbătăm. RETEGANUL, P. III 85. (Substantivat) Ținu morțiș să vadă cum petrec șumenii,chefuiții. PAMFILE, VĂZD. 113.

ȘÚMĂN, -Ă, șumeni, -e, adj. (Reg., adesea substantivat) Amețit de băutură, cherchelit. – Slav (v. sl. šumĭnŭ).

șúmăn, -ă adj., pl. enĭ, ene (vsl. šumĭnŭ). Vechĭ. Cam beat, amețit.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șúmăn (-nă), adj. – Beat, bețiv. – Var. șumen. Sl. šumĭnŭ (Cihac, II, 397). În Mold. și Trans.Der. șumeni, vb. refl. (a se îmbăta).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

șúmăn, -ă, șumăni, -e, (șuman, șumen), adj. – (reg.) Pilit, cherchelit, vesel, bine dispus; homotít, trencheș (ALRRM, 1969: 228). – Din sl. šumǐnǔ „beat” (Scriban; Cihac, cf. DER; DLRM, MDA).

șúmăn, (șuman), adj. – Pilit, cherchelit, vesel, bine dispus; homotít, trencheș (ALR 1969: 228). – Sl. šumǐnǔ (Cihac cf. DER).

Intrare: șumăn
șumăn adjectiv
adjectiv (A25)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șumăn
  • șumănul
  • șumănu‑
  • șumănă
  • șumăna
plural
  • șumeni
  • șumenii
  • șumene
  • șumenele
genitiv-dativ singular
  • șumăn
  • șumănului
  • șumene
  • șumenei
plural
  • șumeni
  • șumenilor
  • șumene
  • șumenelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șumen, șumăn șumăn

etimologie: