3 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘUIERÁT1, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. – V. șuiera.

ȘUIERÁT2, -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbru strident, ascuțit. – V. șuiera.

șuierat2, ~ă a, av [At: POLIZU / Pl: ~ați, ~e / E: șuiera] 1-2 (Care este cu timbrul) strident Si: șuierător (1-2).

șuierat1 sn [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 79r/22 / V: (înv) ~iur~ / Pl: ~uri / E: șuiera] 1 Producere de sunete stridente, ascuțite și prelungi prin suflarea aerului printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special Si: fluierare (1), șuierătură (1), (rar) șuierare (1). 2 Producere a unui sunet strident, scurt și intens de către unele obiecte, corpuri etc., atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtesc sau spintecă aerul cu viteză Si: șuierătură (2), (rar) șuierare (2). 3 Dezaprobare violentă (față de cineva sau de ceva) manifestată prin fluierături Si: huiduire, șuierătură (3), (rar) șuierare (3). 4 Emitere a unei succesiuni melodice de sunete suflând printre buze sau cu ajutorul unui fluier etc. Si: fluierare (3), șuierătură (4), (rar) șuierare (4). 5 (Pex) Intonare a unei melodii fluierând Si: fluierare (4), șuierătură (5), (rar) șuierare (5). 6 (Rar) Producere a unui țipăt ascuțit de către unele animale, păsări, insecte Si: șuierătură, (rar) șuierare (6). 7 Producere a unui zgomot ascuțit și puternic de vânt, furtună, vijelie etc. Si: fluierare (8), șuierătură (7), vâjâire, (rar) șuierare (7). 8-11 Șuierătură (8-11). 12 (Pop; îlav) Pe ~e Fluierând.

ȘUIERÁT2, -Ă, șuierați, -te, adj. (Adesea adverbial) Cu un timbru strident, ascuțit [Pr.: șu-ie-] – V. șuiera.

ȘUIERÁT1, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră. [Pr.: șu-ie-] – V. șuiera.

ȘUIERÁT1, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera. 1. Șuier (1.) Suflările vîntului, care trecea... c-un șuierat ascuțit. BART, S. M. 52. ♦ Zgomot produs de o respirație șuierătoare. Iapa sură... alergînd alăturea cu dînsul, șuieratul largilor ei nări era ca boldul unui pinten pentru armasarul care atunci și mai tare se răpezea. NEGRUZZI, S. I 42. 2. Șuier (2). Freamătul și șuieratul a mii de mii de săgeți. NEGRUZZI, S. I 127. 3. Șuier (3). S-aude un șuierat prelung, care sfîșie ca sfîrcul unui bici liniștea luminoasă a dimineții. Puiu se gîndește: Vine trenul. SADOVEANU, O. III 237. Locomotiva gîfîi și scoase un șuierat asurzitor. DELAVRANCEA, H. T. 81.

ȘUIERÁT2, -Ă, șuierați, -te, adj. Care șuieră sau care seamănă cu un șuier; șuierător, fluierător. Dacă ți-ar fi dat o palmă, te-ar fi durut mai puțin decît vocea lui șuierată. PAS, Z. I 303. Un curcan șuierat. ALECSANDRI, T. 274. ◊ (Adverbiaț) Ce este, Alioșa? șopti el siderat. SADOVEANU, O. VII 38. Cuvintele au trecut șuierat ca o amenințare de viperă cînd se ridică în vîrful cozii. C. PETRESCU, A. 234.

ȘUIERÁT ~uri n. 1) v. A ȘUIERA. 2) Sunet caracteristic, scos de o ființă sau de un obiect care șuieră. ~ul vântului. ~ul mierlei. [Sil. șu-ie-] /v. a șuiera

șuierat n. 1. acțiunea de a șuiera: șuieratul șerpilor; 2. sgomot ascuțit: șuieratul gloanțelor.

șuĭerat n., pl. urĭ. Est. Acțiunea de a șuĭera (omu, șerpiĭ, vîntu, gloanțele). Șuĭerătură: am auzit un șuĭerat. – În vest fluĭerat.

ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. – Lat. sibilare.

șuier, ~ă [At: KLEIN, D. 425 / V: (reg) șoi~, ~ir sn / Pl: ~e / E: pvb șuiera] 1-4 sn Șuierătură (8-11). 5 sn (Olt; Mun) Fluier din metal sau din coajă de salcie. 6 sf (Reg) Nai.

șuiera [At: DOSOFTEI, PS. 226/6 / V: (reg) șive~, șoi~, șoira, ~ira / Pzi: șuier / E: ml sibilare] 1 vi (D. oameni) A emite un sunet strident, ascuțit și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre dinți, printre degetele băgate în gură sau cu ajutorul unui instrument special. 2 vi (Pop; îe) A ~ în biserică A comite fapte care șochează, care contravin unei ordini stabilite. 3 vi (Mol; îe) Tu erai care ~i? Am înțeles ce vrei? 4 vi (D. locomotive, sirene etc.) A emite un sunet stident, ascuțit și prelung. 5 vi (D. corpuri sau obiecte) A produce un sunet strident, scurt și intens atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 6 vt (Fam) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente Si: a huidui (2). 7-8 vti (Fam) A rosti (ceva) cu voce ascuțită, stridentă, datorită indignării, furiei, emoției etc. 9-10 vti A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze sau cu ajutorul unui fluier etc. Si: a fluiera (1). 11-12 vti (Pex) A intona o melodie fluierând Si: a fluiera (15). 13 vi (D. unele animale, păsări, insecte) A scoate un sunet (ascuțit) specific. 14 vi (D. vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un zgomot ascuțit și puternic Si: a fluiera (19), a vâjâi.

ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vânt, furtună, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. și tranz. A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând. 4. (Despre unele animale, păsări, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. [Pr.: șu-ie] – Lat. sibilare.

ȘUIERÁ, șúier, vb. I. Intranz. 1. (Despre vînt, furtună, vijelie) A face un zgomot ascuțit și puternic; a fluiera. Vîntul șuieră p-afară, focu-n sobă nu mai arde. EFTIMIU, Î. 174. Un vînt rece începuse a sufla, șuierînd prin viile de primprejur. SANDU-ALDEA, U. P. 133. Vîntul șuieră prin hornuri, răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112. ♦ (Despre ființe) A produce un zgomot ascuțit (ca al vîntului) respirînd și suflînd aerul printre buzele întredeschise. Printre buzele arse răsuflările șuierau scurte. SADOVEANU, O. VI 214. 2. (Despre un corp, un obiect) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci cînd se deplasează, se mișcă, se învîrtește sau spintecă aerul cu viteză. Cravașele șuieră. STANCU, D. 57. Uneori cîte-un uliu, care plutea sus în undele înălțimilor, cădea șuierînd ca o săgeată. SADOVEANU, O. VI 47. Țîșnesc săgeți din arcuri și șuieră în aer. EFTIMIU, Î. 144. ◊ Tranz. fact. Mișca șuierase biciul pe deasupra capului plecat al tuturor. PAS, Z. I 227. [Securea] șuieră în aer al morții rece fior! MACEDONKI, O. I 255. 3. (Despre oameni sau despre instrumente, aparate) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung. V. fluiera. Pusei la gură două degete și șuierai de amuți urletul clocotitor al apelor. HOGAȘ, M. N. 224. Oliolio, măi Taie-babă! Căci nu șuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă. ALECSANDRI, P. A. 55. ♦ Tranz. (Neobișnuit) A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva, a huidui. Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici V-aplaud. EMINESCU, O. IV 201. ♦ A fluiera cu gura sau din frunză; a cînta fluierînd. Mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfîrșii treaba, să mă primblu, șuierînd, cu mîinile la spete. HOGAȘ, M. N. 168. Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, Printre papuri, cînd și cînd, El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. A. 42. ◊ Tranz. Un cîntec tainic șuierînd; E-ntîia zi frumoasă, caldă. IOSIF, PATR. 80. 4. (Despre animale, păsări, insecte) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific. Un balaur... care... cînd șuiera, clocotea codrul. CREANGĂ, O. A. 121. Toată acea nenumărată lume de insecte, ce se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19. Unde-aud cucul cîntînd Și mierlele șuierînd, Nu mă știu om pe pămînt! ALECSANDRI, P. P. 274.

A ȘUIERÁ, șúier 1. intranz. 1) (despre vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un sunet ascuțit și continuu; a țiui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung și ascuțit (străbătând aerul cu mare viteză); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascuțit și puternic, suflând cu putere aerul printre buze sau într-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalații speciale) A produce un sunet lung și strident. 5) (despre unele animale sau păsări) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu șuierături. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta suflând aerul printre buze. [Sil. șu-ie-ra] /<lat. subilare

șuierá v. 1. a produce un sgomot ascuțit cu buzele; 2. se zice de sunetul acut al unor animale: șarpele șuieră; 3. se zice de orice sgomot ascuțit, făcut de un corp ce cutreeră repede aerul: vântul șuieră; 4. fig. a manifesta dezaprobarea șuierând: a șuiera pe un actor. [Lat. SIBILARE].

2) șúĭer, a v. intr. (lat. sibulo [îld. sibilo], -áre, apoĭ *siŭulo, mrom. șiur, șuir, șuĭer; fr. siffler, pv. siular, siblar, sp. chillar, siblar, pg. silvar. Cp. cu treĭer). Est. Scot un sunet ascuțit țuguind buzele saŭ băgînd degetele în gură saŭ suflînd în șuĭerătoare saŭ dînd drumu aburuluĭ dintr’un cazan și făcîndu-l să treacă pintr’un fel de șuĭerătoare: merla șuĭeră. Suflu într’un fel deosebit (vorbind de șerpĭ). Vîjîĭ saŭ fîșîĭ pintre ramurĭ saŭ pin podu caseĭ (vorbind de gloanțe): un glonț îĭ șuĭeră pe la ureche. V. tr. Cînt șuĭerînd: a șuĭera o melodie. Reprob (blamez) pin șuĭerat: publicu l-a șuĭerat (pe actor, pe orator). – În vest fluĭer.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șuierát s. n., pl. șuieráturi

arată toate definițiile

Intrare: șuierat (adj.)
șuierat2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șuierat
  • șuieratul
  • șuieratu‑
  • șuiera
  • șuierata
plural
  • șuierați
  • șuierații
  • șuierate
  • șuieratele
genitiv-dativ singular
  • șuierat
  • șuieratului
  • șuierate
  • șuieratei
plural
  • șuierați
  • șuieraților
  • șuierate
  • șuieratelor
vocativ singular
plural
Intrare: șuierat (s.n.)
șuierat1 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șuierat
  • șuieratul
  • șuieratu‑
plural
  • șuieraturi
  • șuieraturile
genitiv-dativ singular
  • șuierat
  • șuieratului
plural
  • șuieraturi
  • șuieraturilor
vocativ singular
plural
Intrare: șuiera
verb (VT2.1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șuiera
  • șuierare
  • șuierat
  • șuieratu‑
  • șuierând
  • șuierându‑
singular plural
  • șuieră
  • șuierați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șuier
(să)
  • șuier
  • șuieram
  • șuierai
  • șuierasem
a II-a (tu)
  • șuieri
(să)
  • șuieri
  • șuierai
  • șuierași
  • șuieraseși
a III-a (el, ea)
  • șuieră
(să)
  • șuiere
  • șuiera
  • șuieră
  • șuierase
plural I (noi)
  • șuierăm
(să)
  • șuierăm
  • șuieram
  • șuierarăm
  • șuieraserăm
  • șuierasem
a II-a (voi)
  • șuierați
(să)
  • șuierați
  • șuierați
  • șuierarăți
  • șuieraserăți
  • șuieraseți
a III-a (ei, ele)
  • șuieră
(să)
  • șuiere
  • șuierau
  • șuiera
  • șuieraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șuierat (adj.)

  • 1. adesea adverbial Cu un timbru strident, ascuțit.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • diferențiere Care șuieră sau care seamănă cu un șuier.
    exemple
    • Dacă ți-ar fi dat o palmă, te-ar fi durut mai puțin decît vocea lui șuierată. PAS, Z. I 303.
      surse: DLRLC
    • Un curcan șuierat. ALECSANDRI, T. 274.
      surse: DLRLC
    • (și) adverbial Ce este, Alioșa? șopti el șuierat. SADOVEANU, O. VII 38.
      surse: DLRLC
    • Cuvintele au trecut șuierat ca o amenințare de viperă cînd se ridică în vîrful cozii. C. PETRESCU, A. 234.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi șuiera
    surse: DEX '09 DEX '98

șuierat (s.n.)

  • 1. Faptul de a șuiera; zgomot specific făcut de cineva sau de ceva care șuieră.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: șuier
    • 1.1. Șuier.
      exemple
      • Suflările vîntului, care trecea... c-un șuierat ascuțit. BART, S. M. 52.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. Zgomot produs de o respirație șuierătoare.
        exemple
        • Iapa sură... alergînd alăturea cu dînsul, șuieratul largilor ei nări era ca boldul unui pinten pentru armasarul care atunci și mai tare se răpezea. NEGRUZZI, S. I 42.
          surse: DLRLC
    • 1.2. Șuier.
      exemple
      • Freamătul și șuieratul a mii de mii de săgeți. NEGRUZZI, S. I 127.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Șuier.
      exemple
      • S-aude un șuierat prelung, care sfîșie ca sfîrcul unui bici liniștea luminoasă a dimineții. Puiu se gîndește: Vine trenul. SADOVEANU, O. III 237.
        surse: DLRLC
      • Locomotiva gîfîi și scoase un șuierat asurzitor. DELAVRANCEA, H. T. 81.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi șuiera
    surse: DEX '09 DEX '98

șuiera

  • 1. unipersonal (Despre vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un zgomot ascuțit și puternic.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: fluiera attach_file 3 exemple
    exemple
    • Vîntul șuieră p-afară, focu-n sobă nu mai arde. EFTIMIU, Î. 174.
      surse: DLRLC
    • Un vînt rece începuse a sufla, șuierînd prin viile de primprejur. SANDU-ALDEA, U. P. 133.
      surse: DLRLC
    • Vîntul șuieră prin hornuri, răspîndind înfiorare. ALECSANDRI, P. A. 112.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre ființe) A produce un zgomot ascuțit (ca al vântului) respirând și suflând aerul printre buzele întredeschise.
      exemple
      • Printre buzele arse răsuflările șuierau scurte. SADOVEANU, O. VI 214.
        surse: DLRLC
  • 2. unipersonal (Despre unele obiecte) A produce un zgomot strident, scurt și intens, atunci când se deplasează, se mișcă, se învârtește sau spintecă aerul cu viteză.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 5 exemple
    exemple
    • Cravașele șuieră. STANCU, D. 57.
      surse: DLRLC
    • Uneori cîte-un uliu, care plutea sus în undele înălțimilor, cădea șuierînd ca o săgeată. SADOVEANU, O. VI 47.
      surse: DLRLC
    • Țîșnesc săgeți din arcuri și șuieră în aer. EFTIMIU, Î. 144.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv Mișca șuierase biciul pe deasupra capului plecat al tuturor. PAS, Z. I 227.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv [Securea] șuieră în aer al morții rece fior! MACEDONSKI, O. I 255.
      surse: DLRLC
  • 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascuțit, strident și prelung, suflând cu putere aerul printre buzele întredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Pusei la gură două degete și șuierai de amuți urletul clocotitor al apelor. HOGAȘ, M. N. 224.
      surse: DLRLC
    • Oliolio, măi Taie-babă! Căci nu șuieri mai degrabă Să sărim voinici la treabă. ALECSANDRI, P. A. 55.
      surse: DLRLC
    • 3.1. tranzitiv rar A-și exprima nemulțumirea, dezaprobarea față de cineva sau de ceva prin fluierături stridente; a fluiera pe cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: huidui attach_file un exemplu
      exemple
      • Dănțuiți precum vă vine, Nici vă șuier, nici V-aplaud. EMINESCU, O. IV 201.
        surse: DLRLC
    • 3.2. intranzitiv tranzitiv A emite o succesiune melodică de sunete suflând printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierând.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
      exemple
      • Mă găsii îndreptățit, după ce-mi sfîrșii treaba, să mă primblu, șuierînd, cu mîinile la spete. HOGAȘ, M. N. 168.
        surse: DLRLC
      • Cînd pe malu-i trece noaptea Călătorul șuierînd, Printre papuri, cînd și cînd, El aude triste șoapte. ALECSANDRI, P. A. 42.
        surse: DLRLC
      • Un cîntec tainic șuierînd; E-ntîia zi frumoasă, caldă. IOSIF, PATR. 80.
        surse: DLRLC
  • 4. unipersonal (Despre unele animale, păsări, insecte) A scoate un sunet sau un țipăt (ascuțit) specific.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Un balaur... care... cînd șuiera, clocotea codrul. CREANGĂ, O. A. 121.
      surse: DLRLC
    • Toată acea nenumărată lume de insecte, ce se strecoară prin ierburi, țiuind, scîrțîind, fluierînd, șuierînd. ODOBESCU, S. III 19.
      surse: DLRLC
    • Unde-aud cucul cîntînd Și mierlele șuierînd, Nu mă știu om pe pămînt! ALECSANDRI, P. P. 274.
      surse: DLRLC

etimologie: