ȘUIERAT¹, șuieraturi, s. n. Faptul de a șuiera. 1. Șuier (1.) Suflările vîntului, care trecea... c-un șuierat ascuțit. BART, S. M. 52. ♦ Zgomot produs de o respirație șuierătoare. Iapa sură... alergînd alăturea cu dînsul, șuieratul largilor ei nări era ca boldul unui pinten pentru armasarul care atunci și mai tare se răpezea. NEGRUZZI, S. I 42. 2. Șuier (2). Freamătul și șuieratul a mii de mii de săgeți. NEGRUZZI, S. I 127. 3. Șuier (3). S-aude un șuierat prelung, care sfîșie ca sfîrcul unui bici liniștea luminoasă a dimineții. Puiu se gîndește: Vine trenul. SADOVEANU, O. III 237. Locomotiva gîfîi și scoase un șuierat asurzitor. DELAVRANCEA, H. T. 81.