2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanțá vb. I] – Din germ. stanzen.

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1); a ștănțui. 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2). [Var.: stanțá vb. I] – Din germ. stanzen.

ștanța vt [At: NOM. MIN. I, 100 / V: (rar) st~ / Pzi: ez / E: ger stanzen] 1 (C. i. obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A tăia cu ștanța (1) Si: a ștănțui (1). 2 (C. i. obiecte de metal sau de mase plastice în curs de prelucrare) A fasona cu ajutorul ștanței (2) Si: a ștănțui (2). 3 (C. i. obiecte de metal, produse finite etc.) A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul ștanței (3) Si: a ștănțui (3). 4 (C. i. pelicule cinematografice) A supune operației de imprimare mecanică a subtitlurilor Si: a ștănțui (4).

ȘTANȚÁ, ștanțez, vb. I. Tranz. A fasona la cald sau la rece, fără așchiere, obiecte de aceeași formă, prin tăierea cu ștanța a unui material sau prin deformarea lui plastică cu ajutorul unor matrițe. – Variantă: stánță vb. I.

ȘTANȚÁ vb. I. tr. 1. A tăia simultan întregul contur al unei piese prin forfecare cu ajutorul unei ștanțe. 2. A imprima o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ♦ (Cinem.) A imprima mecanic subtitlurile pe filme. [Var. stanța vb. I. / < germ. stanzen].

ȘTANȚÁ vb. tr. 1. a tăia simultan întregul contur al unei piese cu ajutorul unei ștanțe. 2. a imprima prin presiune o marcă sau o cifră pe suprafața unei piese. ◊ (cinem.) a imprima mecanic subtitlurile pe filme. (< germ. stanzen)

A ȘTANȚÁ ~éz tranz. 1) (materiale dure) A tăia (sub presiune) cu ștanța. 2) (modele, cifre etc.) A grava prin presiune (pe supratața unor piese). /<germ. Stanzen

STANȚÁ vb. I v. ștanța.

STÁNȚĂ2 s. f. v. ștanță.

ȘTÁNȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stánță s. f.] – Din germ. Stanze.

ȘTÁNȚĂ, ștanțe, s. f. 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc. 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese. [Var.: stánță s. f.] – Din germ. Stanze.

ștanță sf [At: NICA, L. VAM. 227 / V: (rar) st~ / Pl: ~țe / E: ger Stanze] 1 Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită la tăierea dintr-o dată a întregului contur al unei piese Si: șnit (5). 2 Unealtă folosită la fasonarea prin deformare plastică prin presiune a unor materiale Si: șnit (6). 3 Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese sau a unui produs finit.

ȘTÁNȚĂ, ștanțe, s. f. Unealtă compusă din două piese cu muchii tăioase, montate într-o presă sau într-o mașină specială, cu ajutorul căreia se taie (fără așchiere) obiecte de aceeași formă dintr-un material (aflat de obicei sub formă de placă sau bandă); p. ext. unealtă compusă din două piese asociate, care se folosește la diferite operații de tăiere și de fasonare prin deformarea plastică a unui material. – Variantă: stánță s. f.

ȘTÁNȚĂ s.f. Unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, care se folosește pentru ștanțarea pieselor. [Var. stanță s.f. / < germ. Stanze].

ȘTÁNȚĂ s. f. unealtă cu o muchie tăioasă sau având la un capăt un model în relief, pentru ștanțarea pieselor. (< germ. Stanze)

ȘTÁNȚĂ ~e f. 1) Unealtă formată dintr-o piesă și o placă tăietoare, folosită la prelucrarea obiectelor din tablă prin deformare plastică. ~ de perforat. 2) Unealtă folosită la imprimarea sub presiune a unui model pe suprafața unei piese. [G.-D. ștanței] /<germ. Stanze

arată toate definițiile

Intrare: ștanța
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • ștanța
  • ștanțare
  • ștanțat
  • ștanțatu‑
  • ștanțând
  • ștanțându‑
singular plural
  • ștanțea
  • ștanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • ștanțez
(să)
  • ștanțez
  • ștanțam
  • ștanțai
  • ștanțasem
a II-a (tu)
  • ștanțezi
(să)
  • ștanțezi
  • ștanțai
  • ștanțași
  • ștanțaseși
a III-a (el, ea)
  • ștanțea
(să)
  • ștanțeze
  • ștanța
  • ștanță
  • ștanțase
plural I (noi)
  • ștanțăm
(să)
  • ștanțăm
  • ștanțam
  • ștanțarăm
  • ștanțaserăm
  • ștanțasem
a II-a (voi)
  • ștanțați
(să)
  • ștanțați
  • ștanțați
  • ștanțarăți
  • ștanțaserăți
  • ștanțaseți
a III-a (ei, ele)
  • ștanțea
(să)
  • ștanțeze
  • ștanțau
  • ștanța
  • ștanțaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • stanța
  • stanțare
  • stanțat
  • stanțatu‑
  • stanțând
  • stanțându‑
singular plural
  • stanțea
  • stanțați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • stanțez
(să)
  • stanțez
  • stanțam
  • stanțai
  • stanțasem
a II-a (tu)
  • stanțezi
(să)
  • stanțezi
  • stanțai
  • stanțași
  • stanțaseși
a III-a (el, ea)
  • stanțea
(să)
  • stanțeze
  • stanța
  • stanță
  • stanțase
plural I (noi)
  • stanțăm
(să)
  • stanțăm
  • stanțam
  • stanțarăm
  • stanțaserăm
  • stanțasem
a II-a (voi)
  • stanțați
(să)
  • stanțați
  • stanțați
  • stanțarăți
  • stanțaserăți
  • stanțaseți
a III-a (ei, ele)
  • stanțea
(să)
  • stanțeze
  • stanțau
  • stanța
  • stanțaseră
Intrare: ștanță
ștanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ștanță
  • ștanța
plural
  • ștanțe
  • ștanțele
genitiv-dativ singular
  • ștanțe
  • ștanței
plural
  • ștanțe
  • ștanțelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • stanță
  • stanța
plural
  • stanțe
  • stanțele
genitiv-dativ singular
  • stanțe
  • stanței
plural
  • stanțe
  • stanțelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

ștanța stanța

  • 1. A fasona sau a tăia obiecte de metal sau de mase plastice, în curs de prelucrare, cu ajutorul unei ștanțe (1.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: ștănțui
  • 2. A grava prin presiune un model, o cifră etc. cu ajutorul unei ștanțe (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

ștanță stanță

  • 1. Unealtă-dispozitiv formată dintr-un poanson și o placă tăietoare, folosită pentru prelucrarea, prin deformare plastică și prin tăiere, a pieselor din tablă, mase plastice etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
    exemple
    • Ștanță de perforat.
      surse: NODEX
  • 2. Unealtă folosită la gravarea prin presiune a unui model, a unei mărci, a unei cifre etc. pe suprafața unei piese.
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX

etimologie: