ȘMECHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă cu dibăcie din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.

ȘMECHERIE, (2) șmecherii, s. f. 1. Faptul de a fi șmecher. 2. Abilitate de șmecher; vorbă sau faptă de șmecher; șiretlic, vicleșug; escrocherie, fraudă; șmecherlâc. – Șmecher + suf. -ie.

smecher, ~ă a vz șmecher

smicher a vz șmecher

șme sm vz șmecher

șmec sm vz șmecher

șmecher, ~ă [At: ISPIRESCU, U. 125 / V: (reg) jm~, sm~ (A și: ~cher), smicher, șmicher, zm~ smf, a, (arg; forme prescurtate) șme, șmec (Pl: șmeci) sm / A și: (reg) ~cher / Pl: ~i, ~e / E: ger Schmecker „persoană cu gust rafinat”] 1-2 smf, a (Persoană) care știe să iasă din încurcături Si: abil, dezghețat (7), isteț, șiret³ (4), (fam) șmecheros (1). 3-4 smf, a (Persoană) care nu poate fi păcălită Si: abil, dezghețat (5), isteț, (fam) șmecheros (2). 5-6 smf, a (Dep) (Persoană) care se pricepe la trucuri, la viclenii Si: (fam) șmecheros (3), (arg) șpilăr (1-2). 7 sm (Fam) Tânăr care caută să se remarce ca om de spirit prin manifestări ostentative (și impertinente), menite să epateze (și să scandalizeze) pe cei din jur. 8-10 sm (Arg; îlav) A la șme Ca șmecherii (1, 5, 7).

șmecheri [At: IOVESCU, N. 158 / V: (reg) șmiche~ / Pl: ~resc / E: șmecher] 1-6 vtr (Fam) A face pe cineva să devină sau a deveni șmecher (1, 3, 5). 7 vt (Fam) A păcăli. 8 vt (Arg) A regla ceva.

șmecherie sf [At: CIHAC II, 390 / V: (reg) șmiche~, șmichir~ / Pl: (7-8) ~ii / E: șmecher + -ie] 1-3 Însușirea de a fi șmecher (1, 3, 5). 4-6 Abilitate de șmecher (1, 3, 5). 7 (Ccr) Faptă de om șmecher (6) Si: șarlatanie (1), șiretlic (1), șmechereală (1), vicleșug, (pop) șmecherlâc, (arg) șpil (3). 8 (Ccr) Vorbă de șmecher (5) Si: șmechereală (2). 9 (Pop; îe) A fi (pus) la ~ A fi dichisit. 10 (Pop; îe) A lua (pe cineva) la ~ A trata pe cineva șmecherește (3).

șmicher, ~ă smf, a vz șmecher

șmicheri v vz șmecheri

șmicherie sf vz șmecherie

șmichirie sf vz șmecherie

ȘMECHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. (Adesea substantivat) Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; abil; isteț, dezghețat; șiret, șarlatan. – Din germ. Schmecker „persoană cu gust rafinat”.

ȘMECHERIE, șmecherii, s. f. Faptul de a fi șmecher. ♦ Abilitate de șmecher; vorbă sau faptă de șmecher; șiretlic, vicleșug; escrocherie, fraudă; șmecherlâc. – Șmecher + suf. -ie.

ȘMECHER, -Ă, șmecheri, -e, adj. Care știe să iasă din încurcături, pe care nu-l poți păcăli; isteț, dezghețat; (depreciativ) care se pricepe la trucuri, la viclenii, care știe să se aranjeze, să se învîrtească (v. șiret, șarlatan). Așa nătîng și amorezat cum ești, tot te crezi puțin mai șmecher și-ți închipui că tu profiți de pe urma lor. DEMETRIUS, C. 44. Flăcăii noștri erau îndrăzneți și șmecheri, comedie mare. De multe ori dădeau în avantposturile turcești, se luau la harță, scăpau ca prin urechile acului și se întorceau aducînd arme și prinși. SADOVEANU, O. VI 86. ◊ (Substantivat) Nu era nimic adevărat din ceea. ce vestise cu glas plin de însuflețire acel șmecher Leușcan. SADOVEANU, L. 81. Șmecher de port din Brăila. BART, E. 245.

ȘMECHERI, șmecheresc, vb. IV. Tranz. A păcăli, a înșela (printr-o șmecherie). (Atestat în forma șmicheri) De cîine te temi că te-a mușca; de babă că te-a șmicheri. I. CR. IV 79. ♦ Refl. (Familiar) A deveni șmecher. – Variantă; (regional) șmicheri vb. IV.

ȘMECHERIE, șmecherii, s. f. Faptul de a fi șmecher; vorbă sau faptă de șmecher; șiretlic, vicleșug, stratagemă. Numai cu șmecherii umblă. SADOVEANU, O. VII 330. Porniră împreună, fiecare cu cîte două urcioare și aide, aide, de vorbă ajunseră la fîntîna ielelor. Aci fata umblă cu șmecherii. ISPIRESCU, L. 324.

ȘMICHERI vb. IV v. șmecheri.

ȘMECHER ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre persoane) Care se orientează cu pricepere în orice situație, trăgând foloase; viclean; hâtru; șiret. 2) (despre manifestări ale oamenilor) Care denotă prefăcătorie; caracterizat prin abilitate; șiret. Zâmbet ~. /<germ. Schmecker

A SE ȘMECHERI mă ~esc intranz. pop. A-și însuși deprinderi de om descurcăreț; a deveni șmecher. /Din șmecher

A ȘMECHERI ~esc tranz. pop. A da un neadevăr drept adevăr (recurgând la o șmecherie); a induce în eroare; a trage pe sfoară; a păcăli; a amăgi; a înșela; a minți. /Din șmecher

ȘMECHERIE ~i f. 1) Caracter șmecher. 2) Faptă sau vorbă de om șmecher; șiretenie; șarlatanie. Era de o ~ proverbială. [Art. șmecheria; G.-D. șmecheriei; Sil. -ri-e] /șmecher + suf. -ie

șmecher a. și m. foarte șiret: mai șmecheri decât cărturarii cei vechi ISP. [Cf. nemț. SCHMECKER, care cearcă băuturile].

șmecherie f. șiretlic: fata umblă cu șmecherie ISP.

șmécher m. (germ. schmecker, om cu gust fin, d. schmecken. Cp. cu savant). Fam. Șiret, priceput. Șarlatan. V. măĭestru.

șmecheríe f. (d. șmecher). Fam. Șarlatanie, înșelătorie: a umbla cu șmecheriĭ, a pricepe șmecheria. – Și șmichirie (est). V. teșmecherie și măĭestrie.

șmecher adj. m., s. m., pl. șmecheri; adj. f., s. f. șmecheră, pl. șmechere

șmecheri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șmecheresc, 3 sg. șmecherește, imperf. 1 șmecheream; conj. prez. 1 sg. să șmecheresc, 3 să șmecherească

șmecherie s. f., art. șmecheria, g.-d. art. șmecheriei; (fapte) pl. șmecherii, art. șmecheriile (desp. -ri-i-)

șmecher adj. m., s. m., pl. șmecheri; adj. f., s. f. șmecheră, pl. șmechere

șmecheri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șmecheresc, imperf. 3 sg. șmecherea; conj. prez. 3 să șmecherească

șmecherie s. f., art. șmecheria, g.-d. art. șmecheriei; (fapte) pl. șmecherii, art. șmecheriile

șmecher adj. m., s. m., pl. șmecheri; f. sg. șmecheră, pl. șmechere

șmecheri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șmecheresc, imperf. 3 sg. șmecherea; conj. prez. 3 sg. și pl. șmecherească

șmecherie s. f., art. șmecheria, g.-d. art. șmecheriei; (fapte) pl. șmecherii, art. șmecheriile

șmecher (-ră), adj. – Viclean, șiret. Germ. Schmecker „om cu gust” (Tiktin). – Der. șmecherie, s. f. (truc, șiretenie, viclenie; vorbă de șmecher, argou); șmecheresc, adj. (de șmecher); teșmecherie, s. f. (Mold., truc), a cărui der. nu este clară.

șmecher TDRG constată: „concordă din punctul de vedere fonetic cu germ. Schmecker”. CADE pornește, evident greșit, de la germ. Schmeichler, refăcut după germ. Schmecker DU, de la germ. Schmecker „om care încearcă băuturile” mai curînd ar trebui să avem în vedere înțelesul „om căruia îi plac mîncările fine”, cum propune Scriban. Cuvîntul există și în bulgărește, exact sub aceeași formă, cu numeroase derivate ca шмeкepuя, шмекерлък, iar PCБKE îl consideră provenit din germană. Mi se pare însă exclus ca cele două limbi vecine, româna și bulgara, să fi împrumutat independent una de alta acest cuvînt cu exact aceeași forma și același înțeles. Poziția geografica ar indica româna ca intermediar între germană și bulgară (poate totuși situația contrară ne întîmpină la șperț, vezi ER, p. 151-152). În favoarea românei vorbește încă un element: româna a cunoscut un cuvînt teșmec, „înșelătorie”, de origine turcă singurul care îl inserează și care dă și etimologia este Scriban (copiat de DLrM). Este însă cunoscut teșmecherie (La exemplele din Alecsandri, citate de Tiktin, trebuie adăugat unul din Matei Millo, Baba Hîrca, la Al. Niculescu, Primii noștri dramaturgi, p. 374). Singurul care încearcă o explicație este iarăși Scriban, care socotește că teșmecherie ar fi derivat din teșmec sub influența lui șmecherie. Mi se pare mult mai probabil contrariul: teșmecherie, care e mai vechi, derivat de la teșmec, a devenit într-un fel oarecare șmecherie, sau, în cel mai bun caz, a avut influență asupra lui șmecherie dacă acesta e de origine germană. Ar însemna în primul rînd că șmecher e derivat regresiv din șmecherie, iar în al doilea rînd că bulgara, care nu pare să cunoască pe teșmec, a luat pe шмекер din românește.

a vorbi la asuceală / la caterincă / la ciorănie / la derută / la mișto / la șme / la șmecherie / la ușcheală expr. (intl.) a lua peste picior; a vorbi argotic.

șme s. invar. (intl.) delincvent, infractor.

șmecher, șmecheri s. m. 1. v. șme. 2. (deț.) homosexual activ. 3. om glumeț și descurcăreț.

șmecher cu legitimație expr. (intl.) infractor temut / cu antecendente penale.

șmecheri, șmecheresc I. v. t. a păcăli, a înșela (printr-o șmecherie) II. v. r. a deveni șmecher / isteț

ȘMECHERIE chichirez, găselniță, halardeală, merchez, moftologie, nasabțigen, șmerchez.

șmecherie, șmecherii s. f. 1. faptul de a fi șmecher. 2. abilitate de șmecher. 3. vorbă sau faptă de șmecher. 4. șiretlic, vicleșug. 5. escrocherie, fraudă. 6. accesorii (mai ales la aparatură electronică) 7. obiect greu de definit.

taxă de șmecher expr. (intl.) taxă de protecție pe care o percep diferite bande de infractori patronilor de magazine sau localuri publice.

ȘMECHER adj. 1. șiret, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hâtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher, șmecheros. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, șiret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

ȘMECHERI vb. v. ademeni, amăgi, escroca, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, prosti, pungăși, purta, trișa.

ȘMECHERIE s. 1. șiretenie, viclenie, (rar) șireție. (Era de-o ~ proverbială.) 2. v. subterfugiu. 3. v. escrocherie.

ȘMECHER adj. 1. șiret, viclean, (înv. și reg.) marghiol, (reg.) șpilăr, (Mold. și Bucov.) hîtru, (înv.) telpiz, (fam.) hoțoman, pișicher. (E cam ~ dumnealui!) 2. abil, șiret, viclean, (pop.) mehenghi. (Om ~.)

șmecheri vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ESCROCA. ÎNCÎNTA. ÎNȘELA. MINȚI. MOMI. PĂCĂLI. PROSTI. PUNGĂȘI. PURTA. TRIȘA.

ȘMECHERIE s. 1. șiretenie, viclenie, (rar) șireție. (Era de-o ~ proverbială.) 2. stratagemă, subterfugiu, șiretenie, șiretlic, tertip, truc, viclenie, vicleșug, (rar) șireție, (reg.) solomonie, (Ban. și Transilv.) mișculanță, (înv.) marafet, măiestrie, (fam.) chichiță, chițibuș, manevră, merchez. (A uza de o ~.) 3. escrocherie, hoție, impostură, înșelăciune, înșelătorie, pungășeală, pungășie, șarlatanie, (livr.) tripotaj, (rar) șarlatanerie, șarlatanism, șmecherlîc, (pop. și fam.) pezevenclîc, potlogărie, (Mold.) șolticărie, (înv.) calpuzanlîc, matrapazlărie, meșteșug, șălvirie, (înv., în Mold.) șulerie, (fam.) coțcărie, matrapazlîc, pehlivănie, pișicherlîc, șmechereală, (înv. fam.) coțcă, (fig.) panglicărie, scamatorie. (Se ține de ~ii.)