ȘLEÁHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta.

șleahtă sf [At: URECHE, L. 112 / V: (înv) șla~, ~actă, (reg) ~apcă (Pl: șlepci) / Pl: (5-6) șlehte / E: pn szlachta cf ucr шляхта] 1 (Înv) Nobilime poloneză. 2 (Înv) Corp de armată alcătuit din nobili polonezi. 3 (Îvr; pex) Nobilime (stabilită în Polonia). 4 (Îvr) Noblețe. 5 (Pfm; prt) Grup de persoane Si: adunătură (3), bandă¹ (3), ceată¹ (19), gașcă (6), gloată (1). 6 (Reg; ccr) Ceată de lăutari. 7 (Reg; gmț) Totalitatea persoanelor care locuiesc în aceeași casă.

ȘLEÁHTĂ, șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta.

ȘLEÁHTĂ, șlehte, s. f. 1. Nume dat în trecut nobilimii poloneze, în special corpului de armată alcătuit din nobili. Venea duiumul oastei [poloneze]; trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strînse, cu capul plecat. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Ceată, bandă; clică. Intreaga-i înfățișare de om mărunt, nervos, îmbrăcat după ultimul jurnal, contrastau... cu toată șleahta de boemi care se adunau la șfarțuri în cafenelele bucureștene. SADOVEANU, E. 172.

ȘLEÁHTĂ șléhte f. 1) (în Polonia medievală) Nobilime măruntă. 2) Corp de armată constituit din nobili poloni. 3) depr. Grup de oameni care, unindu-se, recurg la acțiuni reprobabile; bandă, clan; gașcă; clică. /<pol. szlachta

ȘLEAHTĂ s. f. (Mold., ȚR) Nobilime poloneză mică și mijlocie; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. A: Nemeșii cărei le zic șleahtă nu așa de crai ascultă, cum. de lege. URECHE. Așijderea și mazilimea, șlahta, și ei au rădicat cap pre un boier. NECULCE; cf. M. COSTIN. B: Multă neunire s-au făcut între boierii leșăști și între oaste și între toată șleahta. ANON. BRÎNCOV. ♦ (Mold.) Nobilime. Au scos craiul șleahta rusească ... de la Premișlea. URECHE. Mulți se nevoiesc, unii și cu plată, să-și facă nume de șleahtă pentru cinstea și slava acestii lumi. DOSOFTEI. PS; cf. M. COSTIN. Variante: șlahtă (NECULCE). Etimologie: pol. szlachta. Vezi și șleahtic, șlehticie. Cf. ș l e h t i c i e.

șleahtă f. 1. od. nobleța polonă: în zilele lui Albreht Craiul șleahta a pierit; 2. azi, clică, ceată; 3. (ironic) partid: șleahta ciocoiască. [Rus. ȘLIAHTA, nobleța polonă (din nemț. (GE)SCHLECHT); v. pospolită].

șleáhtă f., pl. șlehte (rus. rut. slĕáhta, pol. szlachta, nobleță, d. vgerm. slahta, ngerm. geschlecht, neam, rasă). Nobilimea leșească (orĭ și cea rusească) de odinioară. Fig. Iron. Clică, gașcă, ceată de oamenĭ vrednicĭ de dispreț. – Și șlahtă (după pol.). V. pospolită, moțpan.

șleahtă s. f., g.-d. art. șlehtei; (cete) pl. șlehte

șleahtă s. f., g.-d. art. șlehtei; (cete) pl. șlehte

șleáhtă s. f., (cete) pl. șléhte

șleahtă, -te.

ȘLEÁHTĂ s. (depr.) 1. bandă, cârdășie, clan, clică, gașcă, (livr.) coterie, (rar) tagmă, (înv.) cardașlâc, tacâm, taraf, (fig.) bisericuță. (Borfașii formau o ~.) 2. adunătură, gloată, scursură, strânsură, (Ban.) zbor. (Nu e decât o ~ de neisprăviți.)

ȘLEAHTĂ s. 1. bandă, cîrdășie, clan, clică, gașcă, (livr.) coterie, (rar) tagmă, (înv.) cardașlîc, tacîm, taraf, (fig.) bisericuță. (Borfașii formau o ~.) 2. adunătură, gloată, strînsură, (Ban.) zbor. (Nu e decît o ~ de neisprăviți.)

șleáhtă (-te), s. f. – 1. Nobilime poloneză. – 2. Ceată, camarilă, grup. Pol. szlactha, din v. germ. slahta › germ. Geschlecht, cf. it. schiatta (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 398). – Der. șleathici, s. m. (aristocrat polonez), din pol. szlachcic, înv.; șlethicie, s. f. (înv., noblețe).

șleahtă, șlehte s. f. (peior.) clică, bandă; gloată, ceată