12 definiții pentru șleahtă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘLEÁHTĂ, (1) șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta.

ȘLEÁHTĂ, șlehte, s. f. 1. (Peior.) Clică, bandă; gloată, ceată. 2. Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi. – Din pol. szlachta.

ȘLEÁHTĂ, șlehte, s. f. 1. Nume dat în trecut nobilimii poloneze, în special corpului de armată alcătuit din nobili. Venea duiumul oastei [poloneze]; trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strînse, cu capul plecat. NEGRUZZI, S. I 167. 2. Ceată, bandă; clică. Intreaga-i înfățișare de om mărunt, nervos, îmbrăcat după ultimul jurnal, contrastau... cu toată șleahta de boemi care se adunau la șfarțuri în cafenelele bucureștene. SADOVEANU, E. 172.

ȘLEÁHTĂ șléhte f. 1) (în Polonia medievală) Nobilime măruntă. 2) Corp de armată constituit din nobili poloni. 3) depr. Grup de oameni care, unindu-se, recurg la acțiuni reprobabile; bandă, clan; gașcă; clică. /<pol. szlachta

șleahtă f. 1. od. nobleța polonă: în zilele lui Albreht Craiul șleahta a pierit; 2. azi, clică, ceată; 3. (ironic) partid: șleahta ciocoiască. [Rus. ȘLIAHTA, nobleța polonă (din nemț. (GE)SCHLECHT); v. pospolită].

șleáhtă f., pl. șlehte (rus. rut. slĕáhta, pol. szlachta, nobleță, d. vgerm. slahta, ngerm. geschlecht, neam, rasă). Nobilimea leșească (orĭ și cea rusească) de odinioară. Fig. Iron. Clică, gașcă, ceată de oamenĭ vrednicĭ de dispreț. – Și șlahtă (după pol.). V. pospolită, moțpan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șleáhtă s. f., g.-d. art. șléhtei; (cete) pl. șléhte

șleáhtă s. f., (cete) pl. șléhte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ȘLEÁHTĂ s. (depr.) 1. bandă, cârdășie, clan, clică, gașcă, (livr.) coterie, (rar) tagmă, (înv.) cardașlâc, tacâm, taraf, (fig.) bisericuță. (Borfașii formau o ~.) 2. adunătură, gloată, scursură, strânsură, (Ban.) zbor. (Nu e decât o ~ de neisprăviți.)

ȘLEAHTĂ s. 1. bandă, cîrdășie, clan, clică, gașcă, (livr.) coterie, (rar) tagmă, (înv.) cardașlîc, tacîm, taraf, (fig.) bisericuță. (Borfașii formau o ~.) 2. adunătură, gloată, strînsură, (Ban.) zbor. (Nu e decît o ~ de neisprăviți.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

șleáhtă (-te), s. f.1. Nobilime poloneză. – 2. Ceată, camarilă, grup. Pol. szlactha, din v. germ. slahtagerm. Geschlecht, cf. it. schiatta (Miklosich, Fremdw., 129; Cihac, II, 398). – Der. șleathici, s. m. (aristocrat polonez), din pol. szlachcic, înv.; șlethicie, s. f. (înv., noblețe).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

șleahtă, șlehte s. f. (peior.) clică, bandă; gloată, ceată

Intrare: șleahtă
șleahtă substantiv feminin
substantiv feminin (F12)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șleahtă
  • șleahta
plural
  • șlehte
  • șlehtele
genitiv-dativ singular
  • șlehte
  • șlehtei
plural
  • șlehte
  • șlehtelor
vocativ singular
plural

șleahtă

  • exemple
    • Întreaga-i înfățișare de om mărunt, nervos, îmbrăcat după ultimul jurnal, contrastau... cu toată șleahta de boemi care se adunau la șfarțuri în cafenelele bucureștene. SADOVEANU, E. 172.
      surse: DLRLC
  • 2. (numai) singular Nume dat, în trecut, nobilimii poloneze; corp de armată alcătuit din nobili polonezi.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Venea duiumul oastei [poloneze]; trăsuri, bagaje, pedestrași, șleahtă pospolită, amestecați, în neregulă, cu steagurile strînse, cu capul plecat. NEGRUZZI, S. I 167.
      surse: DLRLC

etimologie: