2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

șerbi [At: PSALT. HUR. 82724 / V: (îvr) ~ba (Pzi: ~bez) / Pzi: ~besc / E: șerb, cf servi] (Înv) 1 vi (Bis; ccd) A fi devotat (2). 2-3 vi A servi ca șerb (1, 5). 4 vi A fi aservit cuiva. 5 vi A fi în serviciul cuiva. 6 vt A pune la dispoziție (ceva) Si: a oferi. 7-10 vtr A face (pe cineva) să devină sau a deveni șerb (1, 5).

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV Intranz. (Înv.) A servi ca șerb, a fi șerb. – Din șerb.

ȘERBÍ, șerbesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A servi ca șerb, a fi șerb. Au n-are el mai multă dobîndă Cînd unui a șerbi să voiască, Decît la mai mulți. BUDAI-DELEANU, Ț. 345.

A ȘERBÍ ~ésc tranz. 1) ist. A aduce în stare de șerb; a iobăgi. Țăranii liberi erau șerbiți. 2) fig. A munci din greu; a robi; a iobăgi. /Din șerb

ȘERBI vb. (Mold.) A robi. Va hi semințiia lui nemearnici în țară streină (. . .) și vor șerbi și-i vor dosădi. AP. 1646, 18v. ♦ A se devota, a se aservi cuiva. Ceia ce vor să șerbască cu de-adinsu lui Dumnedzău, mainte de toate să cearce și să facă aceasta. L SEC. XVII, 13r. I se vor închina lui toți împărații pementești și toate limbile-i vor șerbi lui. IOAN DIN VASLUI; cf. VARLAAM; DOSOFTEI, MOL. Etimologie: șerb + suf. -i. Vezi și șerb, șerbesc, șerbie.

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

șerb, șearbă smf [At: PSALT. HUR. 75712 / V: (înv) șarbă, (rar) sf, șirb sm / Pl: ~i, ~e / E: ml servus, serva] 1 (Înv) Sclav. 2 (Îvr; pex) Persoană aservită cuiva. 3 (Bis; înv; cu determinări ca „lui Dumnezeu”, „Domnului” etc.) Persoană cucernică. 4 (Îvr; îe) Sunt ~ul dumneavoastră (sau al dumitale) Formulă de reverență sau de salut. 5 (În Evul Mediu) Țăran legat de pământul unui latifundiar, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta Si: iobag.

șerbesc, ~ească a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~bești / E: șerb + -esc] (Înv) 1 Care aparține șerbilor (1). 2 Referitor la șerbi (1). 3 Caracteristic șerbilor (1).

ȘERB, șerbi, s. m. 1. (În orânduirea feudală) Țăran legat de pământul moșierului, depinzând cu persoana și cu bunurile sale de acesta; iobag. 2. (Înv.) Sclav, rob. – Lat. servus.

ȘERB, -Ă, șerbi, -e, s. m. și f. 1. (În orînduirea feudală) Țăran legat de pămîntul moșierului, depinzînd cu persoana și bunurile sale de acesta; iobag, vecin, rumîn. Nu o dată în trecut șerbii maghiari și romîni s-au unit în lupta împotriva grofilor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2938. 2. (Învechit) Sclav, rob. Cărjile bisericești? dar ia, mă rog, pe acele tipărite mai nainte și în vremea mitropolitului Dositeu și vei găsi zicerile:... creștin,înger... șerb. NEGRUZZI, S. I 256.

ȘERB ~i m. 1) (în epoca feudală) Țăran dependent de stăpânul feudal; iobag; serv. 2) (în orânduirea sclavagistă) Persoană aflată în dependență absolută față de un stăpân; rob; sclav; serv. /<lat. servus, serva

ȘERB, ȘEARBĂ s.m. și f. (Mold., Criș., Trans. SV, Trans. N) Rob, slugă, sclav. A: Haritina era . . . șarbă . . . orecăruia Caludie. DOSOFTEI, VS. Și dzi . . . șerbului nostru muncitoriului: „fă aceasta”, și va face. L SEC. XVII, 78r. Persoană aservită cuiva. A: Vom pomeni de începătura și adaosul turcilor . . ., că supt mîna lor și supt jugul lor sîntem șerbi. URECHE. Pre șerbii mei și pre șearbele meale într-acealea dzile vărsa-voiu din duhul mieu si vor proroci. AP. 1646, 3r. Trimele asupra acestui serb al tău . . . darul tău. N. COSTIN; cf. VARLAAM; DM 1v, 12v, 32v, 33r, 33v, 34r, 35r, 36r, 37r, 39v, 41r; DVS, 6r; DOSOFTEI, VS; L SEC. XVII, 12r. C: Lumineadză și mie, neharnicului șerbului tău. MOL. 1688, 243r. Priimeaște ruga șerbei tale. VPV, 124r. Fă repaus, Doamne, sufletelor șerbilor tăi unde nu este durere. MCCR, 32. Spăseaște fiiul șarbei tale. PS. SEC. XVIII, 45v; cf. O, 43r; MCCR, 10,15, 16, 50; MȘE, 89. Etimologie: lat. servus, serva. Vezi și șerbesc, șerbi, serbie. Cf. r o b c ă.

șerb m. 1. cel ce nu se bucură de libertatea personală; 2. în evul-mediu (la noi până deunăzi), cel alipit pământului și care nu putea dispune nici de persoana nici de munca sa: șerbii se numiau în Muntenia rumâni, în Moldova vecini și în Ardeal iobagi. [Lat. SERVUS].

șerb m. (lat. sĕrvus, rob, it. pg. servo, pv. ser, vfr. serf, sp. siervo. V. servitor). Vechĭ. Țăran supus unuĭ boĭer și alipit pămîntuluĭ pe care trăĭa și de pe care n’avea voĭe să se mute, nicĭ să dispună de persoana și de munca luĭ: șerbiĭ se numeaŭ în Țara Românească „rumânĭ”, în Moldova „vecinĭ”, și în Ardeal „ĭobagĭ”. – Fem. șarbă, pl. șerbe. V. român, vecin, ĭobag, răzăș.

șerbésc v. tr. (d. șerb saŭ lat. servire, a servi). Vechĭ. Prefac în șerb. V. intr. Trăĭesc ca șerb.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

șerbí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 să șerbeáscă

șerbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șerbésc, imperf. 3 sg. șerbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. șerbeáscă

arată toate definițiile

Intrare: șerbi
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • șerbi
  • șerbire
  • șerbit
  • șerbitu‑
  • șerbind
  • șerbindu‑
singular plural
  • șerbește
  • șerbiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • șerbesc
(să)
  • șerbesc
  • șerbeam
  • șerbii
  • șerbisem
a II-a (tu)
  • șerbești
(să)
  • șerbești
  • șerbeai
  • șerbiși
  • șerbiseși
a III-a (el, ea)
  • șerbește
(să)
  • șerbească
  • șerbea
  • șerbi
  • șerbise
plural I (noi)
  • șerbim
(să)
  • șerbim
  • șerbeam
  • șerbirăm
  • șerbiserăm
  • șerbisem
a II-a (voi)
  • șerbiți
(să)
  • șerbiți
  • șerbeați
  • șerbirăți
  • șerbiserăți
  • șerbiseți
a III-a (ei, ele)
  • șerbesc
(să)
  • șerbească
  • șerbeau
  • șerbi
  • șerbiseră
Intrare: șerb
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • șerb
  • șerbul
  • șerbu‑
plural
  • șerbi
  • șerbii
genitiv-dativ singular
  • șerb
  • șerbului
plural
  • șerbi
  • șerbilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

șerbi

  • 1. învechit A servi ca șerb, a fi șerb.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: iobăgi attach_file un exemplu
    exemple
    • Au n-are el mai multă dobîndă Cînd unui a șerbi să voiască, Decît la mai mulți. BUDAI-DELEANU, Ț. 345.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • șerb
    surse: DEX '09 DEX '98

șerb

  • 1. în Evul Mediu Țăran dependent de stăpânul feudal.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: iobag român vecin (iobag) attach_file un exemplu
    exemple
    • Nu o dată în trecut șerbii maghiari și romîni s-au unit în lupta împotriva grofilor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2938.
      surse: DLRLC
  • exemple
    • Cărjile bisericești? dar ia, mă rog, pe acele tipărite mai nainte și în vremea mitropolitului Dositeu și vei găsi zicerile:... creștin, înger... șerb. NEGRUZZI, S. I 256.
      surse: DLRLC
  • comentariu DLRLC consemnează și forma feminină, inuzitată.
    surse: dexonline

etimologie: