13 definiții pentru șătrar șetrar

ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar.

ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră (3). 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu. – Șatră + suf. -ar.

ȘĂTRÁR, șătrari, s. m. 1. Țigan de șatră; nomad. Noi, cu căluții noștri, cu căruțele noastre cu coviltire, parcă sîntem șătrari. CAMILAR, N. I 13. 2. Negustor ambulant care vinde în bîlciuri la șatră.Dregător domnesc care avea în pază corturile unei tabere în timp de război. Cîteva sute de boieri mici... între cari se prenumărau stolnici, șătrari, slugeri, medelniceri. GHICA, S. A. 37. (Cu pronunțare regională) A ieșit la poartă ajutorul pîrcălăbiei, dumnealui șatrarul Neculai Mereuță de la Pipirig. SADOVEANU, F. J. 534. – Variantă: șetrár (TEODORESCU, P. P. 264) s. m.

șătrár (șă-trar) s. m., pl. șătrári

șătrár s. m. (sil. -trar), pl. șătrári

ȘĂTRÁR s. corturar, țigan nomad, (rar) șătraș.

ȘĂTRÁR, șătrari, s.m. 1. Țigan nomad. 2. (Reg.) Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră.

ȘĂTRÁR ~i m. 1) (în Moldova medievală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Mare demnitar care avea în grijă cantonamentul oștirii în timp de război. ◊ Mare ~ dregător care avea în grijă corturile domnești. 2) Țigan nomad care trăiește în șatră. 3) înv. Negustor ambulant care vindea la o șatră, în balciuri. /șatră + suf. ~ar

șătrar m. 1. od. Marele Șătrar, înalt demnitar care purta grijă de șatrele sau corturile în timp de răsboiu, iar în campanie mai era inspectorul artileriei și cartier-maistru; 2. mai târziu, rang de boierinaș: la ziua mea am să te fac șătrar FIL.; 3. inspector de țigani.

șătrár m. (d. șatră). Un boĭer (numit și marele șătrar) care îngrijea de șatre (corturĭ) și de catonamentu armateĭ în timp de războĭ și era și inspectoru artileriiĭ; maĭ pe urmă, un boĭer maĭ mic (boĭerinaș). Țigan de șatră, corturar. – Și șatrar (est). Scris și șetrar (vest).

ȘETRÁR s. m. v. șătrar.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ȘĂTRAR s. corturar, țigan nomad, (rar) șătraș.

Intrare: șătrar
  • silabație: șă-trar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șătrar șătrarul
plural șătrari șătrarii
genitiv-dativ singular șătrar șătrarului
plural șătrari șătrarilor
vocativ singular șătrarule, șătrare
plural șătrarilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular șetrar șetrarul
plural șetrari șetrarii
genitiv-dativ singular șetrar șetrarului
plural șetrari șetrarilor
vocativ singular șetrarule, șetrare
plural șetrarilor

șătrar șetrar

  • 1. Țigan nomad.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: corturar șătraș un exemplu
    exemple
    • Noi, cu căluții noștri, cu căruțele noastre cu coviltire, parcă sîntem șătrari. CAMILAR, N. I 13.
      surse: DLRLC
  • 2. regional Negustor ambulant care vinde în bâlciuri, la șatră.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. Titlu dat boierului care avea în pază corturile unei tabere în timp de război; persoană care avea acest titlu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Cîteva sute de boieri mici... între cari se prenumărau stolnici, șătrari, slugeri, medelniceri. GHICA, S. A. 37.
      surse: DLRLC
    • cu pronunțare regională A ieșit la poartă ajutorul pîrcălăbiei, dumnealui șatrarul Neculai Mereuță de la Pipirig. SADOVEANU, F. J. 534.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Șatră + sufix -ar.
    surse: DEX '09 DEX '98