învesmântare sf vz înveșmântare

ÎNVEȘMÂNTA, înveșmântez, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmânt. – Var.: învesmânta, învestmânta vb. I] – În + veșmânt.

învesmânta v vz înveșmânta

învestmânta v vz înveșmânta

învestmântare sf vz înveșmântare

înveșmânta [At: BĂLCESCU, M. V. 597 / V: ~esm~, ~estm~, ~ștm~ / Pzi: ~mânt, ~tez / E: în + veșmânt] 1-2 vtr A (se) îmbrăca. 3 vt A pune cuiva un veșmânt de gală în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.

înveșmântare sf [At: DA ms / V: ~esm~, ~estm~, ~ștm~ / Pl: ~tări / E: înveșmânta] 1 Acoperire cu veșminte Si: îmbrăcare, înveșmântat¹ (1), înveșmântătură (1), (înv) înveștere (1), înveștit¹ (1). 2 Îmbrăcarea cuiva în haine de gală pentru o festivitate Si: înveșmântat¹ (2), înveșmântătură (2). 3 (Rar; pex) Îmbrăcăminte.

înveștmânta v vz înveșmânta

înveștmântare sf vz înveșmântare

ÎNVEȘMÂNTA, înveșmânt, vb. I. Tranz. A îmbrăca pe cineva, a pune cuiva un veșmânt (cu pompă, în vederea unei solemnități, a unui ritual etc.). ◊ Refl. S-a înveșmântat în grabă. [Prez. ind. și: înveșmântez. – Var.: învesmânta, învestmânta vb. I] – În + veșmânt.

ÎNVESMÎNTA vb. I v. înveșmînta.

ÎNVESTMÎNTA vb. I v. înveșmînta.

ÎNVEȘMINTA vb. I v. înveșmînta.

ÎNVEȘMÎNTA, înveșmînt și înveșmîntez, vb. I. Tranz. A îmbrăca, a pune un veșmînt (cu pompă, în vederea sau în cadrul unei solemnități, al unui ritual etc.). Istoria ne arată că Costantin I, la 1654, înveșmîntă pe căpitanii dorobanților și călărașilor cu frenghii, cu coftirii (= stofe scumpe orientale) și cu atlaz. BĂLCESCU, O. I 17. ◊ Fig. Un curcubeu bătînd în apele trandafirului îl învăluia și-l înveșmînta în niște mantii împărătești. CAMILAR, T. 140. – Variante: învesmînta (MACEDONSKI, O. I 195), învestmînta (NEGRUZZI, S. I 338), înveșminta (STANCU, D. 136) vb. I.

ÎNVEȘMÎNTARE, înveșmîntări, s. f. Acțiunea de a (se) înveșmînta; îmbrăcare. ♦ (Rar) Îmbrăcăminte, veșminte. Fără înveșmîntarea de arnăut cu găitane multe... Iani arăta ca un țăran. PAS, L. I 99.

A ÎNVEȘMÂNTA ~ez tranz. A îmbrăca în veșminte speciale (cu ocazia unei solemnități). /în + veșmânt

învestmântà v. a pune vestminte, a îmbrăca.

înveșmântà v. a îmbrăca: privitori, bine înveșmântați FIL. [V. învestmântà].

înveșmîntéz v. tr. (d. veșmînt). Pun veșmînt, îmbrac. V. refl. Îmĭ pun veșmintele: preuțiĭ s’aŭ înveșmîntat.

!înveșmânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înveșmântez, 3 înveșmântează; conj. prez. 1 sg. să înveșmântez, 3 să înveșmânteze

înveșmântare s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări

înveșmânta (a ~) vb., ind. prez. 3 înveșmântează/înveșmântă

înveșmântare s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări

înveșmânta vb., ind. prez. 1 sg. înveșmânt, 3 sg. și pl. înveșmântează/înveșmântă

înveșmântare s. f., g.-d. art. înveșmântării; pl. înveșmântări

înveșmînta

înveșmânt, -minți 2.

ÎNVEȘMÂNTA vb. v. îmbrăca.

ÎNVEȘMÂNTARE s. v. îmbrăcare.

ÎNVEȘMÎNTA vb. a se echipa, a se îmbrăca, (înv. si reg.) ) a se învește. (Ne-am ~ cu toții și am plecat.)

ÎNVEȘMÎNTARE s. echipare, îmbrăcare. (~ unei persoane pentru lucru.)