2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

ÎNVĂȚĂTÓR, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f., adj. I. S. m. și f. 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală; institutor. ♦ Persoană care învață sau instruiește pe cineva; maestru, preceptor, dascăl. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor. II. Adj. (Înv.) Care învață, care sfătuiește. – Învăța + suf. -ător.

învățător, ~oare [At: COD. VOR. 122/6 / Pl: ~i, ~oare / E: învăța + -(ă)tor)] 1 a (Înv) Care transmite sistematic cunoștințe. 2 a Care sfătuiește. 3 a (Înv) Plin de învățăminte Si: instructiv. 4 smf Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală Si: dascăl, institutor, învățătoreasă, învățătoriță. 5 smf Persoană care instruiește pe cineva Si: magistru, preceptor, instructor, (iuz) năstăvitor. 6-7 smf (Inițiator sau) propagator al unei doctrine Si: îndrumător, povățuitor, sfătuitor 8 sm (Înv; îs) ~iu de leage Cunoscător al legilor Cf jurist, juristconsult. 9 sm (Înv; îs) ~ de suflete Preot.

ÎNVĂȚĂTÓR2, -OÁRE, învățători, -oare, s. m. și f. 1. Persoană cu calificare specială, însărcinată cu instruirea și educarea elevilor din primele patru clase elementare. V. institutor. Drumul pe care sînt chemați să meargă învățătorii – și, în general, intelectualii devotați poporului – este drumul participării active la făurirea acestei vieți fericite pe care ne-o aduce construirea socialismului în patria noastră. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465. Învățătorii și profesorii au sarcina nobilă de a face să crească în fiecare elev setea de cunoștințe, pasiunea pentru învățătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658. Mă simt nefericit, mărturisea într-o seară Mitrea Cocor fierarului... căci am rămas fără învățător, cu tăblița și abecedarul ca niște frați muți, de la care nu pot afla nimic. SADOVEANU, M. C. 70. ♦ Persoană care dă învățătură, care învață sau instruiește (pe cineva); maestru, preceptor, dascăl. Învățătorul este pentru un tînăr aceea ce este și grădinarul pentru pom. NEGRUZZI, S. I 8. 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine; îndrumător, sfătuitor, povățuitor.

ÎNVĂȚĂTÓR1, -OÁRE, învățători, -oare, adj. (Învechit) Care învață, instruiește, sfătuiește. O broșură învățătoare meșteșugului de a face zahar. NEGRUZZI, S. I 3.

ÎNVĂȚĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Lucrător din învățământ cu studii speciale, care instruiește și educă elevii în primele clase elementare. 2) Persoană care inițiază, învață, îndrumă pe cineva; dascăl. /a învăța + suf.~ător

învățătór, -oáre s. Care îl învață pe altu, profesor de școală primară rurală. – Învățătoreasă, pl. ese, nevastă de învățător. V. institutor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

învățătoáre s. f., g.-d. art. învățătoárei; pl. învățătoáre

învățătór s. m., adj. m., pl. învățătóri; f. sg. și pl. învățătoáre, g.-d. sg. art. învățătoárei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNVĂȚĂTOÁRE s. (pop. și fam.) dăscăliță. (I-a fost ~ în primele clase.)

ÎNVĂȚĂTOARE s. (pop. și fam.) dăscăliță. (I-a fost ~ în primele clase.)

ÎNVĂȚĂTÓR adj. v. educativ, instructiv, îndrumător, moralizator, povățuitor, sfătuitor.

învățător adj. v. EDUCATIV. INSTRUCTIV. ÎNDRUMĂTOR. MORALIZATOR. POVĂȚUITOR. SFĂTUITOR.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HISTORIA, MAGISTRA VITAE (lat.) istoria, învățătoarea vieții – Cicero, „De Oratore”, 19, 36.

Intrare: învățătoare
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoarea
  • ‑nvățătoarea
plural
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoarele
  • ‑nvățătoarele
genitiv-dativ singular
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoarei
  • ‑nvățătoarei
plural
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoarelor
  • ‑nvățătoarelor
vocativ singular
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoareo
  • ‑nvățătoareo
plural
  • învățătoarelor
  • ‑nvățătoarelor
Intrare: învățător (adj.)
învățător1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • învățător
  • ‑nvățător
  • învățătorul
  • învățătoru‑
  • ‑nvățătorul
  • ‑nvățătoru‑
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoarea
  • ‑nvățătoarea
plural
  • învățători
  • ‑nvățători
  • învățătorii
  • ‑nvățătorii
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoarele
  • ‑nvățătoarele
genitiv-dativ singular
  • învățător
  • ‑nvățător
  • învățătorului
  • ‑nvățătorului
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoarei
  • ‑nvățătoarei
plural
  • învățători
  • ‑nvățători
  • învățătorilor
  • ‑nvățătorilor
  • învățătoare
  • ‑nvățătoare
  • învățătoarelor
  • ‑nvățătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

învățător (adj.)

etimologie:

  • Învăța + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98

învățător, -oare învățătoare

  • 1. Persoană care predă cunoștințe și face educația civică a copiilor în primele clase de școală.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: institutor, -oare attach_file 3 exemple
    exemple
    • Drumul pe care sînt chemați să meargă învățătorii – și, în general, intelectualii devotați poporului – este drumul participării active la făurirea acestei vieți fericite pe care ne-o aduce construirea socialismului în patria noastră. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 465.
      surse: DLRLC
    • Învățătorii și profesorii au sarcina nobilă de a face să crească în fiecare elev setea de cunoștințe, pasiunea pentru învățătură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2658.
      surse: DLRLC
    • Mă simt nefericit, mărturisea într-o seară Mitrea Cocor fierarului... căci am rămas fără învățător, cu tăblița și abecedarul ca niște frați muți, de la care nu pot afla nimic. SADOVEANU, M. C. 70.
      surse: DLRLC
  • 2. Inițiator, autor sau propagator al unei doctrine.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: povățuitor sfătuitor, -oare îndrumător

etimologie:

  • Învăța + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98