2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. [Pr.: -bu-i-] – V. întrebuința.

întrebuințare sf [At: PRAVILA (1814), XVIII, 20 / V: (înv) ire / P: ~bu-in~ / Pl: ări / E: întrebuința] 1 Servire de ceva. 2 Utilizare. 3 Servire la ceva. 4 (Nob; d. ființe) Folosire de ceva. 5 (Îvr) Obligativitate. 6 (Înv) Abuz. 7 (Îe) A face ~ din ceva A scoate un câștig din ceva. 8 Menire. 9 Atribuție. 10 (Înv) Trebuință. 11 (Înv) Înclinare a unei ființe de a săvârși ceva Cf obicei, apucătură.

ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei; folosire. – V. întrebuința.

ÎNTREBUINȚÁRE, întrebuințări, s. f. Acțiunea de a (se) întrebuința și rezultatul ei; folosință, utilizare, uz. Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38. Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308. Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135. ◊ Valoare de întrebuințare v. valoare.

întrebuințare f. 1. uz ce se face de ceva; 2. destinațiunea unui lucru.

întrebuințáre f. Acțiunea de a întrebuința, uz: întrebuințarea unor banĭ, unuĭ cuvînt. A da o întrebuințare unuĭ lucru, a-l utiliza la ceva.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. [Pr.: -bu-in-] – În + trebuința.

întrebuința [At: CALENDARIU (1814), 182/19 / V: (înv; cscj) i / P: ~bu-in~ / Pzi: ez / E: în- + trebuință] 1 vt A se servi de ceva. 2 vt A utiliza. 3 vrp A servi la ceva. 4 vrp (Nob; d. ființe) A se folosi de ceva. 5 vru (Îvr) A trebui.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ◊ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică.În + trebuința.

ÎNTREBUINȚÁ, întrebuințez, vb. I. Tranz. A face uz, a uza de..., a folosi, a utiliza. Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263. Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Refl. pas. Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate după căprioare. ODOBESCU, S. III 64. Fierul care nu se întrebuințează ruginește. ◊ (Rar, cu privire la persoane) A aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf. ALECSANDRI, T. 855.

A ÎNTREBUINȚÁ ~éz tranz. A pune în practică; a folosi; a utiliza; a aplica. /în + trebuință

întrebuințà v. 1. a face uz, a se servi de; 2. a da de lucru: fabrica întrebuințează mulți oameni. [V. trebuință].

întrebuințéz v. tr. (d. trebuință). Fac uz, mă servesc de: întrebuințez cuțitu ca să taĭ pîne. Daŭ ocupațiune, daŭ de lucru: această fabrică întrebuințează mulțĭ lucrătorĭ. Fac să se consume, să treacă: a întrebuința apa la spălat, a întrebuințat treĭ zile pînă să ajungă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întrebuințáre (-bu-in-) s. f., g.-d. art. întrebuințắrii; pl. întrebuințắri

întrebuințáre s. f. (sil. -bu-in-), g.-d. art. întrebuințării; pl. întrebuințări

întrebuințá (a ~) (-bu-in-) vb., ind. prez. 3 întrebuințeáză

întrebuințá vb. (sil. -bu-in-), ind. prez. 1 sg. întrebuințéz, 3 sg. și pl. întrebuințeáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTREBUINȚÁRE s. 1. v. aplicare. 2. v. consumare. 3. v. folosință. 4. v. purtare. 5. practicare.

ÎNTREBUINȚARE s. 1. aplicare, aplicație, folosire, utilizare. (~ unei noi metode.) 2. consum, consumare, consumație, folosire, utilizare. (~ unei mari cantități de cherestea pentru...) 3. folosință, folosire, utilizare, uz, (înv.) uzaj. (Obiecte de lungă ~.) 4. folosire, purtare, purtat, uzură. (De atîta ~, pantalonii erau roși.) 5. folosire, practicare, utilizare. (~ unui obicei străvechi.)

Întrebuințare ≠ neîntrebuințare

arată toate definițiile

Intrare: întrebuințare
întrebuințare substantiv feminin
  • silabație: -bu-in- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrebuințare
  • ‑ntrebuințare
  • întrebuințarea
  • ‑ntrebuințarea
plural
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințările
  • ‑ntrebuințările
genitiv-dativ singular
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințării
  • ‑ntrebuințării
plural
  • întrebuințări
  • ‑ntrebuințări
  • întrebuințărilor
  • ‑ntrebuințărilor
vocativ singular
plural
Intrare: întrebuința
  • silabație: -bu-in-ța info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuințare
  • ‑ntrebuințare
  • întrebuințat
  • ‑ntrebuințat
  • întrebuințatu‑
  • ‑ntrebuințatu‑
  • întrebuințând
  • ‑ntrebuințând
  • întrebuințându‑
  • ‑ntrebuințându‑
singular plural
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întrebuințez
  • ‑ntrebuințez
(să)
  • întrebuințez
  • ‑ntrebuințez
  • întrebuințam
  • ‑ntrebuințam
  • întrebuințai
  • ‑ntrebuințai
  • întrebuințasem
  • ‑ntrebuințasem
a II-a (tu)
  • întrebuințezi
  • ‑ntrebuințezi
(să)
  • întrebuințezi
  • ‑ntrebuințezi
  • întrebuințai
  • ‑ntrebuințai
  • întrebuințași
  • ‑ntrebuințași
  • întrebuințaseși
  • ‑ntrebuințaseși
a III-a (el, ea)
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
(să)
  • întrebuințeze
  • ‑ntrebuințeze
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuință
  • ‑ntrebuință
  • întrebuințase
  • ‑ntrebuințase
plural I (noi)
  • întrebuințăm
  • ‑ntrebuințăm
(să)
  • întrebuințăm
  • ‑ntrebuințăm
  • întrebuințam
  • ‑ntrebuințam
  • întrebuințarăm
  • ‑ntrebuințarăm
  • întrebuințaserăm
  • ‑ntrebuințaserăm
  • întrebuințasem
  • ‑ntrebuințasem
a II-a (voi)
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
(să)
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
  • întrebuințați
  • ‑ntrebuințați
  • întrebuințarăți
  • ‑ntrebuințarăți
  • întrebuințaserăți
  • ‑ntrebuințaserăți
  • întrebuințaseți
  • ‑ntrebuințaseți
a III-a (ei, ele)
  • întrebuințea
  • ‑ntrebuințea
(să)
  • întrebuințeze
  • ‑ntrebuințeze
  • întrebuințau
  • ‑ntrebuințau
  • întrebuința
  • ‑ntrebuința
  • întrebuințaseră
  • ‑ntrebuințaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întrebuințare

  • 1. Acțiunea de a întrebuința și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: folosire utilizare uz antonime: neîntrebuințare attach_file 3 exemple
    exemple
    • Toate palatele marilor prinți sau bogătași au astăzi o întrebuințare publică. SAHIA, U.R.S.S. 38.
      surse: DLRLC
    • Obiceiul pămîntului ajunge, prin întrebuințare, a se face lege. NEGRUZZI, S. I 308.
      surse: DLRLC
    • Sînt zidiri destule pentru întrebuințarea celor ce vin spre cîștigarea sănătății. GOLESCU, Î. 135.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi întrebuința
    surse: DEX '09 DEX '98

întrebuința întrebuințare întrebuințat

  • exemple
    • Veți plăti cu capul obrăznicia ce ați întrebuințat față cu mine. CREANGĂ, P. 263.
      surse: DLRLC
    • Moțoc... întrebuința creditul ce avea la domn spre împilarea gloatei. NEGRUZZI, S. I 150.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Acest produs se întrebuințează în industria chimică.
      surse: DEX '98
    • reflexiv pasiv Astfel de cîni se întrebuințează la alergături îndelungate după căprioare. ODOBESCU, S. III 64.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Fierul care nu se întrebuințează ruginește.
      surse: DLRLC
    • rar (Cu privire la persoane) A aflat de la un amic și prieten al lui ce-i întrebuințat la telegraf. ALECSANDRI, T. 855.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • În + trebuința
    surse: DEX '09 DEX '98