12 definiții pentru întrebător


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care întreabă, care exprimă o întrebare; interogativ. – Întreba + suf. -ător.

întrebător, ~oare [At: ANON. CAR. / Pl: ~i, ~oare / E: întreba + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care întreabă (1). 3-4 a, av (Într-un mod) care exprimă o întrebare. 5-6 smf, a (Persoană) care interoghează. 7-8 av, a (Într-un mod) care cercetează. 9 sn Interogatoriu. 10 a (Grm) Interogativ. 11 a (Înv; îs) Propoziție ~oare Propoziție interogativă. 12 a (Înv; îs) Punct ~ Semn de întrebare (3).

ÎNTREBĂTÓR, -OÁRE, întrebători, -oare, adj. (Mai ales despre privire) Care pare a pune o întrebare, care cercetează; interogativ, iscoditor. Își aruncară unii altora priviri și mai întrebătoare. PAS, Z. IV 74. Stăpînul locului se înfățișă cu zîmbet larg, întrebător de pofta mușteriilor. SADOVEANU, O. I S09. Își îndreptă privirea către colonel, întrebătoare, asemenea școlarului care stie lecția. SAHIA, N. 77. ◊ (Adverbial) De două ori unul din tineri a întors capul spre mine și s-a uitat întrebător. SAHIA, U.R.S.S. 62. Indică mosafirului un scaun aproape de dînsul și apoi se uită la fiul său, întrebător. REBREANU, R. I 81.

ÎNTREBĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și adverbial Care întreabă; care exprimă o întrebare; cu nedumerire; interogativ. Privire ~oare. A se uita ~. /a întreba + suf. ~ător


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre

întrebătór adj. m., pl. întrebătóri; f. sg. și pl. întrebătoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNTREBĂTÓR adj. v. interogativ.

ÎNTREBĂTOR adj. interogativ. (Ton ~.)

SEMN ÎNTREBĂTÓR s. v. semnul întrebării.

semn întrebător s. v. SEMNUL ÎNTREBĂRII.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

întrebător, întrebători s. m. (intl.) 1. anchetator. 2. procuror. 3. judecător.

Intrare: întrebător
întrebător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întrebător
  • ‑ntrebător
  • întrebătorul
  • întrebătoru‑
  • ‑ntrebătorul
  • ‑ntrebătoru‑
  • întrebătoare
  • ‑ntrebătoare
  • întrebătoarea
  • ‑ntrebătoarea
plural
  • întrebători
  • ‑ntrebători
  • întrebătorii
  • ‑ntrebătorii
  • întrebătoare
  • ‑ntrebătoare
  • întrebătoarele
  • ‑ntrebătoarele
genitiv-dativ singular
  • întrebător
  • ‑ntrebător
  • întrebătorului
  • ‑ntrebătorului
  • întrebătoare
  • ‑ntrebătoare
  • întrebătoarei
  • ‑ntrebătoarei
plural
  • întrebători
  • ‑ntrebători
  • întrebătorilor
  • ‑ntrebătorilor
  • întrebătoare
  • ‑ntrebătoare
  • întrebătoarelor
  • ‑ntrebătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

întrebător

  • 1. adesea adverbial Care întreabă, care exprimă o întrebare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: interogativ iscoditor attach_file 5 exemple
    exemple
    • Își aruncară unii altora priviri și mai întrebătoare. PAS, Z. IV 74.
      surse: DLRLC
    • Stăpînul locului se înfățișă cu zîmbet larg, întrebător de pofta mușteriilor. SADOVEANU, O. I S09.
      surse: DLRLC
    • Își îndreptă privirea către colonel, întrebătoare, asemenea școlarului care știe lecția. SAHIA, N. 77.
      surse: DLRLC
    • De două ori unul din tineri a întors capul spre mine și s-a uitat întrebător. SAHIA, U.R.S.S. 62.
      surse: DLRLC
    • Indică mosafirului un scaun aproape de dînsul și apoi se uită la fiul său, întrebător. REBREANU, R. I 81.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Întreba + sufix -ător.
    surse: DEX '09 DEX '98