2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNTITULÁRE s. f. v. intitulare.

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá vb. I] – Din fr. intituler, lat. intitulare.

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva. ♦ Refl. A purta un titlu; a se numi. [Var.: (pop.) întitulá vb. I] – Din fr. intituler, lat. intitulare.

INTITULÁRE, intitulări, s. f. Acțiunea de a (se) intitula și rezultatul ei; titlu, nume. [Var.: (pop.) întituláre s. f.] – V. intitula.

INTITULÁRE, intitulări, s. f. Acțiunea de a (se) intitula și rezultatul ei; titlu, nume. [Var.: (pop.) întituláre s. f.] – V. intitula.

ÎNTITULÁ vb. I v. intitula.

intitula [At: ȘINCAI, HR. 8/32 / V: (pop) în~, (înv; cscj) ~li, întituli / Pzi: ~lez / E: fr intituler, lat intitulare] 1 vt A da titlu unei scrieri. 2 vt A numi într-un anumit fel ceva sau pe cineva. 3 vr A purta un titlu Si: a se numi.

intitulare sf [At: IORGA, N. R. A. I, 191 / V: (pop) în~, întitulire / Pl: ~lări / E: intitula] 1 Denumire a unei scrieri. 2 Numire a cuiva sau a ceva într-un anumit fel. 3 Purtare a unui titlu. 4 (Ccr) Titlu.

INTITULÁ, intitulez, vb. I. Tranz. A pune, a da un titlu (unei scrieri, unei persoane etc.). ♦ Refl. A purta un titlu, a se numi. Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului. – Variantă: întitulá vb. I.

INTITULÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) intitula; numire; (concretizat) titlu. Măria-ta... – Ce? mai auzii această-ntitulare. Către cine O rostiți? DAVILA, V. V. 51. – Variantă: întituláre s. f.

INTITULÁ vb. I. tr. A da un titlu (unei cărți, unei lucrări etc.). ♦ refl. A-și lua, a-și da un titlu. [P.i. 3,6 -lează, var. întitula vb. I. / < fr. intituler, cf. lat. intitulare].

INTITULÁRE s.f. Acțiunea de a (se) intitula. [< intitula].

INTITULÁ vb. I. tr. a da un titlu (unei cărți). II. refl. a-și lua, a-și da un titlu. (< fr. intituler, lat. intitulare)

A SE INTITULÁ se ~eáză intranz. A purta un titlu; a se numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]

  1. Var. întitula (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

A INTITULÁ ~éz tranz. (cărți, articole) A înzestra cu un titlu; a numi. /<fr. intituler, lat. intitulare[1]

  1. Var. întitula (după def. din DEX și DN) — LauraGellner

*întituléz v. tr. (mlat. intitulo, -áre, fr. intituler, it. intitolare). Daŭ titlu uneĭ cărțĭ, unuĭ suveran. V. refl. Îmĭ daŭ titlu de: acest mitropolit se întitulează „al Moldoveĭ și Suceveĭ”.

arată toate definițiile

Intrare: intitula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intitula
  • intitulare
  • intitulat
  • intitulatu‑
  • intitulând
  • intitulându‑
singular plural
  • intitulea
  • intitulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intitulez
(să)
  • intitulez
  • intitulam
  • intitulai
  • intitulasem
a II-a (tu)
  • intitulezi
(să)
  • intitulezi
  • intitulai
  • intitulași
  • intitulaseși
a III-a (el, ea)
  • intitulea
(să)
  • intituleze
  • intitula
  • intitulă
  • intitulase
plural I (noi)
  • intitulăm
(să)
  • intitulăm
  • intitulam
  • intitularăm
  • intitulaserăm
  • intitulasem
a II-a (voi)
  • intitulați
(să)
  • intitulați
  • intitulați
  • intitularăți
  • intitulaserăți
  • intitulaseți
a III-a (ei, ele)
  • intitulea
(să)
  • intituleze
  • intitulau
  • intitula
  • intitulaseră
verb (VT201)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • întitula
  • ‑ntitula
  • întitulare
  • ‑ntitulare
  • întitulat
  • ‑ntitulat
  • întitulatu‑
  • ‑ntitulatu‑
  • întitulând
  • ‑ntitulând
  • întitulându‑
  • ‑ntitulându‑
singular plural
  • întitulea
  • ‑ntitulea
  • întitulați
  • ‑ntitulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • întitulez
  • ‑ntitulez
(să)
  • întitulez
  • ‑ntitulez
  • întitulam
  • ‑ntitulam
  • întitulai
  • ‑ntitulai
  • întitulasem
  • ‑ntitulasem
a II-a (tu)
  • întitulezi
  • ‑ntitulezi
(să)
  • întitulezi
  • ‑ntitulezi
  • întitulai
  • ‑ntitulai
  • întitulași
  • ‑ntitulași
  • întitulaseși
  • ‑ntitulaseși
a III-a (el, ea)
  • întitulea
  • ‑ntitulea
(să)
  • întituleze
  • ‑ntituleze
  • întitula
  • ‑ntitula
  • întitulă
  • ‑ntitulă
  • întitulase
  • ‑ntitulase
plural I (noi)
  • întitulăm
  • ‑ntitulăm
(să)
  • întitulăm
  • ‑ntitulăm
  • întitulam
  • ‑ntitulam
  • întitularăm
  • ‑ntitularăm
  • întitulaserăm
  • ‑ntitulaserăm
  • întitulasem
  • ‑ntitulasem
a II-a (voi)
  • întitulați
  • ‑ntitulați
(să)
  • întitulați
  • ‑ntitulați
  • întitulați
  • ‑ntitulați
  • întitularăți
  • ‑ntitularăți
  • întitulaserăți
  • ‑ntitulaserăți
  • întitulaseți
  • ‑ntitulaseți
a III-a (ei, ele)
  • întitulea
  • ‑ntitulea
(să)
  • întituleze
  • ‑ntituleze
  • întitulau
  • ‑ntitulau
  • întitula
  • ‑ntitula
  • întitulaseră
  • ‑ntitulaseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • intituli
  • intitulire
  • intitulit
  • intitulitu‑
  • intitulind
  • intitulindu‑
singular plural
  • intitulește
  • intituliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • intitulesc
(să)
  • intitulesc
  • intituleam
  • intitulii
  • intitulisem
a II-a (tu)
  • intitulești
(să)
  • intitulești
  • intituleai
  • intituliși
  • intituliseși
a III-a (el, ea)
  • intitulește
(să)
  • intitulească
  • intitulea
  • intituli
  • intitulise
plural I (noi)
  • intitulim
(să)
  • intitulim
  • intituleam
  • intitulirăm
  • intituliserăm
  • intitulisem
a II-a (voi)
  • intituliți
(să)
  • intituliți
  • intituleați
  • intitulirăți
  • intituliserăți
  • intituliseți
a III-a (ei, ele)
  • intitulesc
(să)
  • intitulească
  • intituleau
  • intituli
  • intituliseră
Intrare: intitulare
intitulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • intitulare
  • intitularea
plural
  • intitulări
  • intitulările
genitiv-dativ singular
  • intitulări
  • intitulării
plural
  • intitulări
  • intitulărilor
vocativ singular
plural
întitulare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • întitulare
  • ‑ntitulare
  • întitularea
  • ‑ntitularea
plural
  • întitulări
  • ‑ntitulări
  • întitulările
  • ‑ntitulările
genitiv-dativ singular
  • întitulări
  • ‑ntitulări
  • întitulării
  • ‑ntitulării
plural
  • întitulări
  • ‑ntitulări
  • întitulărilor
  • ‑ntitulărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

intitula întitula intituli

  • 1. A da, a pune un titlu unei scrieri; a numi într-un anumit fel pe cineva sau ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: numi (vb.)
    • 1.1. reflexiv A purta un titlu; a se numi.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Ion Huniade se intitula voievod al Ardealului.
        surse: DLRLC

etimologie:

intitulare întitulare

etimologie:

  • vezi intitula
    surse: DEX '09 DEX '98 DN