însumi, însămi [At: PSALT. SCH., 123/6 / Sg: 2 însuți, însăți, 3 însuși, însăși / Pl: 4 înșine, însene, 5 înșivă, însevă, 6 înșiși, înseși, însele / E: îns(ul) + -mi, -ți, -și, -ne, -vă, -și, -le] 1 pî (Înv) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. 2 pî (Înv; îc) Însuți-văzătoriu Martor ocular. 3 pî (Înv; îc) Însuți-făcătoriu Cel care săvârșește acțiunea. 4 pî (Înv; îc) Însuși-stăpânitor Conducător. 5 aî Chiar persoana determinată. 6 aî Tocmai persoana determinată. 7 aî Singur. 8 aî De (la) sine. 9 aî Automat. 10 aî Independent.

Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

ÎNSUMI, ÎNSĂMI, pron. de întărire. 1. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

Î́NSUMI, Î́NSĂMI, î́nșine, î́nsene, pron. de întărire. 1. (Pe lîngă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. Eu însumi printre umbre o umbră, Pe cine să chem? BENIUC, V. 97. Însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. COȘBUC, P. II 47. Cea dintîi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii. CREANGĂ, A. 2. Ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște. EMINESCU, O. I 116. Găsim că e drept să ne alegem noi înșine tovarășii vieții noastre. ALECSANDRI, T. I 410. 2. (Învechit, neînsoțind un substantiv sau un pronume) Eu (tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul, intervenția sau influența altuia. Se apucă însuși, cu mîna lui, să le curețe de rugină. ISPIRESCU, L. 3. Ca să-mi mai treacă de urît, m-am ocupat însămi de toaleta lor. NEGRUZZI, S. I 104. Hotărî vizirul ca a treia zi Să vază și însuși ce va auzi. PANN. P. V. I 37. – Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți (pl. înșivă, însevă); pers. 3 sg. însuși, însăși (pl. înșiși, înseși).

însumĭ, V. însu.

însuș pron. V. îns.

î́nsumi² (înv.) pr. m.; f. î́nsămi, g.-d. î́nsemi

î́nsumi¹ adj. pr. m. (eu, mie, pe mine ~); f. î́nsămi (eu, pe mine ~), g.-d. î́nsemi (a fetei mele ~, mie ~)

î́nsumi pr. m., adj. m., pl. î́nșine; f. sg. î́nsămi, g.-d. î́nsemi, pl. î́nsene

însumi

însumi, însămi; înșine pl. m. și f.

î́nsuși² (înv.) pr. m.; f. î́nsăși, g.-d. î́nseși

î́nsuși¹ adj. pr. m. (el, lui, pe el ~); f. î́nsăși (ea, pe ea ~), g.-d. î́nseși (a fetei ei ~, ei ~)

î́nsuți² (înv.) pr. m.; f. î́nsăți, g.-d. î́nseți

î́nsuți¹ adj. pr. m. (tu, ție, pe tine ~); f. î́nsăți (tu, pe tine ~), g.-d. î́nseți (a fetei tale ~, ție ~)

î́nșine² (înv.) pr. m.; f. î́nsene

î́nșine¹ adj. pr. m. (noi, nouă, pe noi ~); f. însene (noi, nouă, pe noi ~)

î́nșiși¹ adj., pr. m. (ei, lor, pe ei ~); f. î́nseși / î́nsele (ele, lor, pe ele ~)

î́nșiși² (înv.) pr. m.; f. î́nșeși/î́nsele

î́nșivă² (înv.) pr. m.; f. î́nsevă