Î́NSUMI, Î́NSĂMI, adj. pron., pron. de întărire. 1. Adj. pron. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. Pron. de întărire (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers.l pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSUMI, ÎNSĂMI, pron. de întărire. 1. (Pe lângă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. 2. (Înv.) Eu (sau tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul altuia. [Forme gramaticale; pers. 2 sg. însuți, însăți, pers. 3 sg. însuși, însăși, pers. 1 pl. înșine, însene, pers. 2 pl. înșivă, însevă, pers. 3 pl. înșiși, înseși] – Îns(ul) + -mi, -ți, -și.

Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink

Î́NSUMI, Î́NSĂMI, î́nșine, î́nsene, pron. de întărire. 1. (Pe lîngă un substantiv sau un pronume) Chiar, tocmai. Eu însumi printre umbre o umbră, Pe cine să chem ? BENIUC, V. 97. Însuși bunicul, cel rar La vorbe, azi rîde și-nchină. COȘBUC, P. II 47. Cea dintîi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii. CREANGĂ, A. 2. Ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște. EMINESCU, O. I 116. Găsim că e drept să ne alegem noi înșine tovarășii vieții noastre. ALECSANDRI, T. I 410. 2. (Învechit, neînsoțind un substantiv sau un pronume) Eu (tu, el etc.) singur, personal, fără ajutorul, intervenția sau influența altuia. Se apucă însuși, cu mîna lui, să le curețe de rugină. ISPIRESCU, L. 3. Ca să-mi mai treacă de urît, m-am ocupat însămi de toaleta lor. NEGRUZZI, S. I 104. Hotărî vizirul ca a treia zi Să vază și însuși ce va auzi. PANN. P. V. I 37. – Forme gramaticale: pers. 2 sg. însuți, însăți (pl. înșivă, însevă); pers. 3 sg. însuși, însăși (pl. înșiși, înseși).

Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

'însumi¹ adj. pr. m. (eu, mie, pe mine ~); f. 'însămi (eu, pe mine ~), g.-d. 'însemi (a fetei mele ~, mie ~)

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

'însumi² (înv.) pr. m.; f. 'însămi, g.-d. 'însemi

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

î́nsumi pr. m., adj. m., pl. î́nșine; f. sg. î́nsămi, g.-d. î́nsemi, pl. î́nsene

Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ÎNSUMI pron. singur. (Eu ~ am observat aceasta.)

Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

însumĭ, V. însu.

Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

î́nșine² (înv.) pr. m.; f. î́nsene

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

î́nșine¹ adj. pr. m. (noi, nouă, pe noi ~); f. însene (noi, nouă, pe noi ~)

Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de blaurb. | Semnalează o greșeală | Permalink

Î́NSUMI pron. singur. (Eu ~ am observat aceasta.)

Sursa: Sinonime82 (1982) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink