2 intrări

school Articole pe această temă:

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Înv.) Propriu, caracteristic. – V. însuși.

însușit2, ~ă a [At: NICUȚĂ, B. O. 8 / Pl: ~iți, ~e / E: însuși] 1 Luat în stăpânire. 2 (D. un drept) Arogat. 3 Propriu. 4 (D. cunoștințe, idei etc.) Asimilat. 5 (D. opinia unei persoane) Adoptat. 6 (D. părerea unei persoane) Luat în seamă.

însușit1 sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: însuși] 1 Însușire (1). 2 (Nob) Câștigare. 3-6 Însușire (3-6).

ÎNSUȘÍT, -Ă, însușiți, -te, adj. (Învechit) Propriu, specific, caracteristic. O singură armă... mare și grea, buzduganul însușit slujbei de armaș-mare, sta așezată pe velința flocoasă. ODOBESCU, S. I. 66.

însușit a. 1. particular, propriu: calități însușite nației lui BĂLC.; 2. atribut: buzduganul însușit slujbei de Armaș mare OD.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria. ♦ A-și aroga un drept. 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu; a învăța. ♦ A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva. – Din pron. însuși, v. însumi.

însuși vt [At: (a. 1852) URICARIUL, II, 197/29 / Pzi: esc / E: însuși] 1 A lua în stăpânire Si: a-și apropria, a-și atribui. 2 (Nob) A câștiga. 3 A-și aroga un drept. 4 A asimila cunoștințe temeinice, idei, opinii într-un domeniu Si: a învăța. 5 A fi de acord cu opinia cuiva. 6 A ține seamă de părerea cuiva.

ÎNSUȘÍ, însușesc, vb. IV. Refl. (Cu pronumele în dativ) 1. A pune stăpînire pe ceva, a deveni stăpîn al unui lucru, a lua în stăpînire, a-și apropria. ◊ (Complementul este un abstract) [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274. 2. A învăța temeinic, a asimila un număr de cunoștințe pentru a le folosi la nevoie. Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36. 3. (Cu privire la idei, păreri, planuri) A adopta, a face propriu. ◊ Expr. A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea. ♦ A da (ceva) drept al său. Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.

A ÎNSUȘÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri străine sau care nu aparțin nimănui) A lua în stăpânire; a-și apropria. 2) (cunoștințe) A dobândi prin învățătură; a asimila. 3) (păreri, idei) A accepta considerând ca bun; a adopta. /Din însuși

însușì v. 1. a lua ceva pentru sine, a-și atribui sau aroga; 2. a-și apropria: a-și însuși calitățile cerute.

însușésc v. tr. (d. însușĭ. V. însu). Îmĭ apropriez, îmĭ arog, uzurp, fur: acest funcționar șĭ-a însușit baniĭ statuluĭ. Asimilez: copilu, pin studiŭ, îșĭ însușește calitățile necesare. Atribuĭ, daŭ: Îțĭ însușesc acest buzdugan.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însușí3 (a-și ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. își însușéște, imperf. 3 sg. își însușeá; conj. prez. 3 să-și însușeáscă; ger. însușíndu-și

însușí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însușésc, imperf. 3 sg. însușeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însușeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSUȘÍT adj. v. caracteristic, definitoriu, distinct, distinctiv, dominant, particular, propriu, specific, tipic.

însușit adj. v. CARACTERISTIC. DEFINITORIU. DISTINCT. DISTINCTIV. DOMINANT. PARTICULAR. PROPRIU. SPECIFIC. TIPIC.

ÎNSUȘÍ vb. 1. v. apropria. 2. v. fura. 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. v. adopta. 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. v. asimila.

ÎNSUȘI vb. 1. a-și apropria, a-și atribui. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.) 2. a fura, a sustrage, (fam.) a șterpeli, (arg.) a furgăsi, a furlua. (A-și ~ un bun străin.) 3. a se atinge. (Și-a ~ banii statului.) 4. a adopta, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (A-și ~ o nouă credință.) 5. a deprinde, a învăța, a prinde. (Nu e meșteșug pe care să nu-l poată ~.) 6. a asimila, a învăța. (Și-a ~ întreaga materie.)

Intrare: însușit
însușit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însușit
  • ‑nsușit
  • însușitul
  • însușitu‑
  • ‑nsușitul
  • ‑nsușitu‑
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușita
  • ‑nsușita
plural
  • însușiți
  • ‑nsușiți
  • însușiții
  • ‑nsușiții
  • însușite
  • ‑nsușite
  • însușitele
  • ‑nsușitele
genitiv-dativ singular
  • însușit
  • ‑nsușit
  • însușitului
  • ‑nsușitului
  • însușite
  • ‑nsușite
  • însușitei
  • ‑nsușitei
plural
  • însușiți
  • ‑nsușiți
  • însușiților
  • ‑nsușiților
  • însușite
  • ‑nsușite
  • însușitelor
  • ‑nsușitelor
vocativ singular
plural
Intrare: însuși (vb.)
verb (VT402)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușire
  • ‑nsușire
  • însușit
  • ‑nsușit
  • însușitu‑
  • ‑nsușitu‑
  • însușind
  • ‑nsușind
  • însușindu‑
  • ‑nsușindu‑
singular plural
  • însușește
  • ‑nsușește
  • însușiți
  • ‑nsușiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
(să)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
  • însușeam
  • ‑nsușeam
  • însușii
  • ‑nsușii
  • însușisem
  • ‑nsușisem
a II-a (tu)
  • însușești
  • ‑nsușești
(să)
  • însușești
  • ‑nsușești
  • însușeai
  • ‑nsușeai
  • însușiși
  • ‑nsușiși
  • însușiseși
  • ‑nsușiseși
a III-a (el, ea)
  • însușește
  • ‑nsușește
(să)
  • însușească
  • ‑nsușească
  • însușea
  • ‑nsușea
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușise
  • ‑nsușise
plural I (noi)
  • însușim
  • ‑nsușim
(să)
  • însușim
  • ‑nsușim
  • însușeam
  • ‑nsușeam
  • însușirăm
  • ‑nsușirăm
  • însușiserăm
  • ‑nsușiserăm
  • însușisem
  • ‑nsușisem
a II-a (voi)
  • însușiți
  • ‑nsușiți
(să)
  • însușiți
  • ‑nsușiți
  • însușeați
  • ‑nsușeați
  • însușirăți
  • ‑nsușirăți
  • însușiserăți
  • ‑nsușiserăți
  • însușiseți
  • ‑nsușiseți
a III-a (ei, ele)
  • însușesc
  • ‑nsușesc
(să)
  • însușească
  • ‑nsușească
  • însușeau
  • ‑nsușeau
  • însuși
  • ‑nsuși
  • însușiseră
  • ‑nsușiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însușit

etimologie:

  • vezi însuși
    surse: DEX '09 DEX '98

însuși (vb.) însușire însușit

  • 1. A pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-și apropria.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: apropria attach_file un exemplu
    exemple
    • [Turcii] își însușiră dreptul a numi și pre domni. NEGRUZZI, S. I 274.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A-și aroga un drept.
      surse: DEX '09 DEX '98
  • 2. A asimila, a dobândi cunoștințe, idei, opinii (temeinice) într-un domeniu.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asimila dobândi învăța attach_file un exemplu
    exemple
    • Cadrele care nu-și însușesc în mod creator teoria marxism-leninismului, care nu-și însușesc concepția științifică marxistă despre lume, riscă să se abată de la calea justă sau să degenereze în practicieni mărginiți. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 9, 36.
      surse: DLRLC
    • 2.1. A fi de acord cu opinia cuiva, a ține seama de părerea cuiva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: adopta
      • 2.1.1. expresie A-și însuși o critică = a găsi justă critica ce i se face și a ține seamă de ea.
        surse: DLRLC
      • 2.1.2. A da (ceva) drept al său.
        exemple
        • Ce-ngîmfat pedantul este cînd, vînînd descoperiri, Caută să-și însușească pe nedrept alte gîndiri. BELDICEANU, P. 120.
          surse: DLRLC

etimologie: