2 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

înstelare sf [At: MACEDONSKI, O. I, 229 / Pl: ~lări / E: înstela] Acoperire a cerului cu stele.

ÎNSTELÁRE s. f. Acțiunea de a (se) înstela și rezultatul ei; podoabă de stele. (Fig.) El împarte înstelarea-i din hotar pînă-n hotar Preamărind pe cel ce fuse «împărat și proletar». EFTIMIU, Î. 179.

ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi cu stele. – În + stele (pl. lui stea).

înstela vr [At: ALECSANDRI, P. III, 645 / Pzi: 3 ~lea / E: în + stele] (D. cer) A se acoperi cu stele.

ÎNSTELÁ, pers. 3 înstelează, vb. I. Refl. (Despre cer) A se acoperi de stele. – În + stele (pl. lui stea).

ÎNSTELÁ, înstelez, vb. I. Refl. (De obicei la pers. 3, despre cer) A se acoperi de stele; p. ext. (subiectul este noaptea) a fi împodobit cu stele. Să afle cele flori Ce urzește ea din zori? Ce lucrează, cum lucrează Pîn’ ce noaptea se-nstelează? ALECSANDRI, P. III 645. ◊ Tranz. Fig. Înstela-vei părul negru cu o spuză de rubine. MACEDONSKI, O. I 30.

A SE ÎNSTELÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cer) A se acoperi cu stele. /în + stele

A ÎNSTELÁ ~éz tranz. 1) A face să se însteleze. 2) A împodobi cu stele. [Sil. în-ste-] /în + stele


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

înstelá (a ~) vb., ind. prez. 3 însteleáză

înstelá vb., ind. prez. 3 sg. însteleáză

Intrare: înstelare
înstelare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înstelare
  • ‑nstelare
  • înstelarea
  • ‑nstelarea
plural
  • înstelări
  • ‑nstelări
  • înstelările
  • ‑nstelările
genitiv-dativ singular
  • înstelări
  • ‑nstelări
  • înstelării
  • ‑nstelării
plural
  • înstelări
  • ‑nstelări
  • înstelărilor
  • ‑nstelărilor
vocativ singular
plural
Intrare: înstela
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înstela
  • ‑nstela
  • înstelare
  • ‑nstelare
  • înstelat
  • ‑nstelat
  • înstelatu‑
  • ‑nstelatu‑
  • înstelând
  • ‑nstelând
  • înstelându‑
  • ‑nstelându‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • înstelea
  • ‑nstelea
(să)
  • însteleze
  • ‑nsteleze
  • înstela
  • ‑nstela
  • înstelă
  • ‑nstelă
  • înstelase
  • ‑nstelase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

înstelare

  • 1. Acțiunea de a (se) înstela și rezultatul ei; podoabă de stele.
    exemple
    • figurat El împarte înstelarea-i din hotar pînă-n hotar Preamărind pe cel ce fuse «împărat și proletar». EFTIMIU, Î. 179.
      surse: DLRLC

etimologie:

înstela înstelare

  • 1. (Despre cer) A se acoperi de stele.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • tranzitiv figurat Înstela-vei părul negru cu o spuză de rubine. MACEDONSKI, O. I 30.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin extensiune (Cu referire la noapte) A fi împodobită cu stele.
      exemple
      • Să afle cele flori Ce urzește ea din zori? Ce lucrează, cum lucrează Pîn’ ce noaptea se-nstelează? ALECSANDRI, P. III 645.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • În + stele (pluralul lui stea).
    surse: DEX '09 DEX '98