3 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

ÎNSOȚÍT s. n. Însoțire. – V. însoți.

însoțit1 sn [At: TEODORESCU, P. P. 411 / Pl: ~uri / E: însoți] 1-5 Însoțire (1-5). 6 Căsătorie. 7 (Pop) Împerechere.

însoțit2, ~ă a [At: PSALT. SCH. 142 / Pl: ~iți, ~e / E: însoți] 1 Acompaniat. 2 (Pop) Întovărășit. 3 Completat. 4 Căsătorit. 5 (Pop) Împerecheat.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

însoți [At: DOSOFTEI, V. S. 76/2 / Pzi: esc / E: în- + soț] 1-2 vtr (Udp „la”, „cu”) (A petrece pe cineva la drum sau) a merge împreună în călătorie Si: a acompania. 3 vt (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. 4 vrr (Pop) A se asocia cu cineva Si: a se întovărăși. 5 vt A adăuga ceva pentru a completa sau a explica. 6 vrr (Pop) A se căsători. 7 vrr (Pop) A se împerechea.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A întovărăși pe cineva (într-o plimbare, într-o călătorie); a acompania. S-a sculat domnul Toma și s-a arătat gata s-o însoțească pe femeia lui Lipan în lungul satului. SADOVEANU, B. 205. Nimeni nu l-a însoțit în... călătorie. EMINESCU, N. 60. Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21. Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. ALECSANDRI, P. II 57. ◊ Fig. Un viscol puternic mă însoțise, la ora patru dimineața, pînă la aeroport. STANCU, U.R.S.S. 80. Norocul să te însoțească în calea vieții. ALECSANDRI, T. I 403. ♦ (Neobișnuit) A acompania pe cineva la pian. Pune-te la pian și mă însoțește. BOLINTINEANU, O. 463. ♦ Refl. A te asocia cu cineva, a-ți face prieten pe cineva. Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. ♦ A escorta. Două sute de ostași pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4. 2. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «de») A adăuga, a alătura ceva (spre completare sau spre lămurire). Caută să-și păstreze demnitatea apăsînd vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice. REBREANU, I. 13. Cine te-a pus să înșiri de aceste nume în Introducțiunea ta, însoțindu-le cu o grindină de citațiuni latine? ODOBESCU, S. III 62. 3. Refl. (Uneori reciproc; popular) A se căsători. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199. Nu după multă vreme se și însoți cu fata. ISPIRESCU, L. 8. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ♦ (Despre animale) A se împerechea.

A SE ÎNSOȚÍ mă ~ésc intranz. pop. 1) (despre persoane de sex opus) A se uni prin căsătorie; a se căsători. 2) pop. (despre animale de sex opus) A realiza actul sexual (în vederea reproducerii); a se împreuna; a se împerechea. /în + soț

A ÎNSOȚÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A urma în calitate de tovarăș; a întovărăși; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escortă; a escorta. 3) rar (interpreți sau melodii interpretate de cineva) A susține cântând aceeași melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adăuga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face să se însoțească. /în + soț

însoțì v. 1. a întovărăși: l’am însoțit până acasă; 2. a se asocia, a se aduna: spune-mi cu cine te însoțești; 3. a lua de soție: se însoți cu fata cea mică ISP. [V. soț și soață].

însoțésc v. tr. (d. soț). Rar. Întovărășesc, merg împreună cu: ca să nu-țĭ fie frică, te însoțesc pînă acasă. V. refl. Mă căsătoresc (mă însor saŭ mă mărit). Mă asociez, mă aliez: spune-mĭ cu cine te însoțeștĭ ca să-țĭ spun cine eștĭ (Prov.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

însoți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțesc, 3 sg. însoțește, imperf. 1 însoțeam; conj. prez. 1 sg. să însoțesc, 3 să însoțească

însoți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțesc, imperf. 3 sg. însoțea; conj. prez. 3 să însoțească

însoțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însoțeáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ÎNSOȚÍ vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ până la poartă.) 2. a întovărăși, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. v. escorta. 4. v. asocia.

ÎNSOȚÍ vb. v. căsători, goni, împerechea, împreuna, încrucișa, lega, uni.

însoți vb. v. CĂSĂTORI. GONI. ÎMPERECHEA. ÎMPREUNA. ÎNCRUCIȘA. LEGA. UNI.

ÎNSOȚI vb. 1. a acompania, a conduce, a duce, a întovărăși, a petrece, (reg.) a întroloca. (L-a ~ pînă la poartă.) 2. a întovărăși, a urma. (Te ~ oriunde vei pleca.) 3. a escorta. (A ~ un deținut.) 4. a se asocia, a se grupa, a se întovărăși, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu mine.)

Intrare: însoțit (adj.)
însoțit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitul
  • însoțitu‑
  • ‑nsoțitul
  • ‑nsoțitu‑
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțita
  • ‑nsoțita
plural
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
  • însoțiții
  • ‑nsoțiții
  • însoțite
  • ‑nsoțite
  • însoțitele
  • ‑nsoțitele
genitiv-dativ singular
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitului
  • ‑nsoțitului
  • însoțite
  • ‑nsoțite
  • însoțitei
  • ‑nsoțitei
plural
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
  • însoțiților
  • ‑nsoțiților
  • însoțite
  • ‑nsoțite
  • însoțitelor
  • ‑nsoțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: însoțit (s.n.)
însoțit2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: MDA2
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitul
  • însoțitu‑
  • ‑nsoțitul
  • ‑nsoțitu‑
plural
  • însoțituri
  • ‑nsoțituri
  • însoțiturile
  • ‑nsoțiturile
genitiv-dativ singular
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitului
  • ‑nsoțitului
plural
  • însoțituri
  • ‑nsoțituri
  • însoțiturilor
  • ‑nsoțiturilor
vocativ singular
plural
Intrare: însoți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțire
  • ‑nsoțire
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitu‑
  • ‑nsoțitu‑
  • însoțind
  • ‑nsoțind
  • însoțindu‑
  • ‑nsoțindu‑
singular plural
  • însoțește
  • ‑nsoțește
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
(să)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
  • însoțeam
  • ‑nsoțeam
  • însoții
  • ‑nsoții
  • însoțisem
  • ‑nsoțisem
a II-a (tu)
  • însoțești
  • ‑nsoțești
(să)
  • însoțești
  • ‑nsoțești
  • însoțeai
  • ‑nsoțeai
  • însoțiși
  • ‑nsoțiși
  • însoțiseși
  • ‑nsoțiseși
a III-a (el, ea)
  • însoțește
  • ‑nsoțește
(să)
  • însoțească
  • ‑nsoțească
  • însoțea
  • ‑nsoțea
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțise
  • ‑nsoțise
plural I (noi)
  • însoțim
  • ‑nsoțim
(să)
  • însoțim
  • ‑nsoțim
  • însoțeam
  • ‑nsoțeam
  • însoțirăm
  • ‑nsoțirăm
  • însoțiserăm
  • ‑nsoțiserăm
  • însoțisem
  • ‑nsoțisem
a II-a (voi)
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
(să)
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
  • însoțeați
  • ‑nsoțeați
  • însoțirăți
  • ‑nsoțirăți
  • însoțiserăți
  • ‑nsoțiserăți
  • însoțiseți
  • ‑nsoțiseți
a III-a (ei, ele)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
(să)
  • însoțească
  • ‑nsoțească
  • însoțeau
  • ‑nsoțeau
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțiseră
  • ‑nsoțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

însoțit, însoțiturisubstantiv neutru

etimologie:
  • vezi însoți DEX '09 DEX '98

însoți, însoțescverb

  • 1. tranzitiv A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote S-a sculat domnul Toma și s-a arătat gata s-o însoțească pe femeia lui Lipan în lungul satului. SADOVEANU, B. 205. DLRLC
    • format_quote Nimeni nu l-a însoțit în... călătorie. EMINESCU, N. 60. DLRLC
    • format_quote Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21. DLRLC
    • format_quote Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. ALECSANDRI, P. II 57. DLRLC
    • format_quote figurat Un viscol puternic mă însoțise, la ora patru dimineața, pînă la aeroport. STANCU, U.R.S.S. 80. DLRLC
    • format_quote figurat Norocul să te însoțească în calea vieții. ALECSANDRI, T. I 403. DLRLC
    • 1.1. rar A acompania pe cineva la un instrument. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: acompania
      • format_quote Pune-te la pian și mă însoțește. BOLINTINEANU, O. 463. DLRLC
    • 1.2. reflexiv reciproc popular A se întovărăși, a se asocia cu cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. DLRLC
    • 1.3. Escorta. DLRLC
      sinonime: escorta
      • format_quote Două sute de ostași pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4. DLRLC
  • 2. tranzitiv A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: adăuga
    • format_quote Caută să-și păstreze demnitatea apăsînd vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice. REBREANU, I. 13. DLRLC
    • format_quote Cine te-a pus să înșiri de aceste nume în Introducțiunea ta, însoțindu-le cu o grindină de citațiuni latine? ODOBESCU, S. III 62. DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc popular A se căsători. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: căsători
    • format_quote Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199. DLRLC
    • format_quote Nu după multă vreme se și însoți cu fata. ISPIRESCU, L. 8. DLRLC
    • format_quote Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. DLRLC
    • 3.1. A se împerechea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: împerechea
etimologie:
  • În + soț DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.