ÎNSOȚI (-oțesc) I. vb. tr. 1 A întovărăși, a petrece tot drumul pe cineva: l-am însoțit pîn’acasă; cînd umbla, aluneca ușor ca umbra ce însoțește pașii omului (DLVR.) ¶ 2 🎼 A acompania: fata însoțea versurile de pe flueră cu gura (RET.) ¶ 3 A da ca soț, ca soție, a însura, a mărita: dacă nu vei voi să mă însoțești cu el, să știi... că pe altul nu iau (ISP.). II. vb. refl. 1 A se întovărăși, a-și lua ca tovarăș: cînd călătorești, să nu te însoțești nici cu acele pe care-l ajungi, nici cu acele care te ajunge (SB.); nu te ~ cu cine nu te cunoști, și nu te împrieteni cu cei mai puternici decît tine (ȚICH.); (P): spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești ¶ 2 A lua de soț, de soție: apoi voinicul se însoți cu zîna (ISP.).