2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, însoțit. 2. (Pop.) Căsătorie; cununie; nuntă. ♦ Împerechere. – V. însoți.

însoțire sf [At: CANTEMIR, HR. 179 / Pl: ~ri / E: însoți] 1 Petrecere a cuiva o bucată de drum Si: însoțit1 (1), (înv) însoțitură (1). 2 Mers împreună într-o călătorie Si: însoțit1 (2), (înv) însoțitură (2). 3 Acompaniere a cuiva la un instrument Si: însoțit1 (3), (înv) însoțitură (3). 4 Asociere cu cineva Si: însoțit1 (4), (înv) însoțitură (4). 5 Adăugare a unui argument pentru a completa sau a explica Si: însoțit1 (5), (înv) însoțitură (5). 6 Căsătorie. 7 (Nob; îe) A lua întru ~ A se căsători. 8 (Pop) Împerechere.

ÎNSOȚÍRE, însoțiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) însoți; întovărășire, acompaniere. 2. (Învechit) Faptul de a se căsători; căsătorie. Nu știu. Mi-i dragă fata. Am avut o nădejde de însoțire. SADOVEANU, O. VII 64. Văd niște mari piedici la însoțirea noastră. NEGRUZZI, S. I 19. A fost o-nsoțire ce trăia-n iubire. PANN, P. V. I 53. ♦ Nuntă, cununie. Toți zeii fură martori la însoțirea lor. ISPIRESCU, U. 11.

însoțire f. 1. acțiunea de a (se) însoți; 2. unire, căsătorie: a fost o însoțire ce trăia în iubire PANN; 3. fig. însoțirea morții cu asprul ger AL.

însoțíre f. Acțiunea de a saŭ de a te însoți.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.; a acompania. ♦ (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se întovărăși, a se asocia cu cineva. 2. Tranz. A adăuga ceva (spre completare sau lămurire). Însoțesc vorbele cu gesturi energice. 3. Refl. recipr. (Pop.) A se căsători. ♦ A se împerechea. – În + soț.

însoți [At: DOSOFTEI, V. S. 76/2 / Pzi: ~țesc / E: în- + soț] 1-2 vtr (Udp „la”, „cu”) (A petrece pe cineva la drum sau) a merge împreună în călătorie Si: a acompania. 3 vt (Rar) A acompania pe cineva la un instrument. 4 vrr (Pop) A se asocia cu cineva Si: a se întovărăși. 5 vt A adăuga ceva pentru a completa sau a explica. 6 vrr (Pop) A se căsători. 7 vrr (Pop) A se împerechea.

ÎNSOȚÍ, însoțesc, vb. IV. 1. Tranz. A întovărăși pe cineva (într-o plimbare, într-o călătorie); a acompania. S-a sculat domnul Toma și s-a arătat gata s-o însoțească pe femeia lui Lipan în lungul satului. SADOVEANU, B. 205. Nimeni nu l-a însoțit în... călătorie. EMINESCU, N. 60. Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21. Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. ALECSANDRI, P. II 57. ◊ Fig. Un viscol puternic mă însoțise, la ora patru dimineața, pînă la aeroport. STANCU, U.R.S.S. 80. Norocul să te însoțească în calea vieții. ALECSANDRI, T. I 403. ♦ (Neobișnuit) A acompania pe cineva la pian. Pune-te la pian și mă însoțește. BOLINTINEANU, O. 463. ♦ Refl. A te asocia cu cineva, a-ți face prieten pe cineva. Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești. ♦ A escorta. Două sute de ostași pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4. 2. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «de») A adăuga, a alătura ceva (spre completare sau spre lămurire). Caută să-și păstreze demnitatea apăsînd vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice. REBREANU, I. 13. Cine te-a pus să înșiri de aceste nume în Introducțiunea ta, însoțindu-le cu o grindină de citațiuni latine? ODOBESCU, S. III 62. 3. Refl. (Uneori reciproc; popular) A se căsători. Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199. Nu după multă vreme se și însoți cu fata. ISPIRESCU, L. 8. Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58. ♦ (Despre animale) A se împerechea.

A SE ÎNSOȚÍ mă ~ésc intranz. pop. 1) (despre persoane de sex opus) A se uni prin căsătorie; a se căsători. 2) pop. (despre animale de sex opus) A realiza actul sexual (în vederea reproducerii); a se împreuna; a se împerechea. /în + soț

A ÎNSOȚÍ ~ésc tranz. 1) (persoane) A urma în calitate de tovarăș; a întovărăși; a acompania; a conduce. 2) A duce sub escortă; a escorta. 3) rar (interpreți sau melodii interpretate de cineva) A susține cântând aceeași melodie la un instrument sau grup de instrumente. 4) A adăuga pentru a face complet; a completa. ~ vorbele cu gesturi. 5) A face să se însoțească. /în + soț

însoțì v. 1. a întovărăși: l’am însoțit până acasă; 2. a se asocia, a se aduna: spune-mi cu cine te însoțești; 3. a lua de soție: se însoți cu fata cea mică ISP. [V. soț și soață].

însoțésc v. tr. (d. soț). Rar. Întovărășesc, merg împreună cu: ca să nu-țĭ fie frică, te însoțesc pînă acasă. V. refl. Mă căsătoresc (mă însor saŭ mă mărit). Mă asociez, mă aliez: spune-mĭ cu cine te însoțeștĭ ca să-țĭ spun cine eștĭ (Prov.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

însoțíre s. f., g.-d. art. însoțírii; pl. însoțíri

însoțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 să însoțeáscă

însoțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. însoțésc, imperf. 3 sg. însoțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. însoțeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ÎNSOȚÍRE s. v. casă, căsătorie, căsnicie, împerechere, împreunare, menaj, unire.

ÎNSOȚÍRE s. acompaniere, conducere, întovărășire, petrecere. (~ cuiva până la poartă.)

însoțire s. v. CASĂ. CĂSĂTORIE. CĂSNICIE. ÎMPERECHERE. ÎMPREUNARE. MENAJ. UNIRE.

ÎNSOȚIRE s. acompaniere, conducere, întovărășire, petrecere. (~ cuiva pînă la poartă.)

arată toate definițiile

Intrare: însoțire
însoțire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • însoțire
  • ‑nsoțire
  • însoțirea
  • ‑nsoțirea
plural
  • însoțiri
  • ‑nsoțiri
  • însoțirile
  • ‑nsoțirile
genitiv-dativ singular
  • însoțiri
  • ‑nsoțiri
  • însoțirii
  • ‑nsoțirii
plural
  • însoțiri
  • ‑nsoțiri
  • însoțirilor
  • ‑nsoțirilor
vocativ singular
plural
Intrare: însoți
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțire
  • ‑nsoțire
  • însoțit
  • ‑nsoțit
  • însoțitu‑
  • ‑nsoțitu‑
  • însoțind
  • ‑nsoțind
  • însoțindu‑
  • ‑nsoțindu‑
singular plural
  • însoțește
  • ‑nsoțește
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
(să)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
  • însoțeam
  • ‑nsoțeam
  • însoții
  • ‑nsoții
  • însoțisem
  • ‑nsoțisem
a II-a (tu)
  • însoțești
  • ‑nsoțești
(să)
  • însoțești
  • ‑nsoțești
  • însoțeai
  • ‑nsoțeai
  • însoțiși
  • ‑nsoțiși
  • însoțiseși
  • ‑nsoțiseși
a III-a (el, ea)
  • însoțește
  • ‑nsoțește
(să)
  • însoțească
  • ‑nsoțească
  • însoțea
  • ‑nsoțea
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțise
  • ‑nsoțise
plural I (noi)
  • însoțim
  • ‑nsoțim
(să)
  • însoțim
  • ‑nsoțim
  • însoțeam
  • ‑nsoțeam
  • însoțirăm
  • ‑nsoțirăm
  • însoțiserăm
  • ‑nsoțiserăm
  • însoțisem
  • ‑nsoțisem
a II-a (voi)
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
(să)
  • însoțiți
  • ‑nsoțiți
  • însoțeați
  • ‑nsoțeați
  • însoțirăți
  • ‑nsoțirăți
  • însoțiserăți
  • ‑nsoțiserăți
  • însoțiseți
  • ‑nsoțiseți
a III-a (ei, ele)
  • însoțesc
  • ‑nsoțesc
(să)
  • însoțească
  • ‑nsoțească
  • însoțeau
  • ‑nsoțeau
  • însoți
  • ‑nsoți
  • însoțiseră
  • ‑nsoțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

însoțire

  • 1. Acțiunea de a (se) însoți.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acompaniere însoțit (s.n.) întovărășire
  • exemple
    • Nu știu. Mi-i dragă fata. Am avut o nădejde de însoțire. SADOVEANU, O. VII 64.
      surse: DLRLC
    • Văd niște mari piedici la însoțirea noastră. NEGRUZZI, S. I 19.
      surse: DLRLC
    • A fost o-nsoțire ce trăia-n iubire. PANN, P. V. I 53.
      surse: DLRLC
    • Toți zeii fură martori la însoțirea lor. ISPIRESCU, U. 11.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi însoți
    surse: DEX '09 DEX '98

însoți însoțire

  • 1. tranzitiv A merge împreună, a întovărăși, a petrece pe cineva pe un drum, într-o călătorie etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acompania întovărăși 6 exemple
    exemple
    • S-a sculat domnul Toma și s-a arătat gata s-o însoțească pe femeia lui Lipan în lungul satului. SADOVEANU, B. 205.
      surse: DLRLC
    • Nimeni nu l-a însoțit în... călătorie. EMINESCU, N. 60.
      surse: DLRLC
    • Însoțisem pe tată-meu la băile de la Balta Albă. ODOBESCU, S. III 21.
      surse: DLRLC
    • Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. ALECSANDRI, P. II 57.
      surse: DLRLC
    • figurat Un viscol puternic mă însoțise, la ora patru dimineața, pînă la aeroport. STANCU, U.R.S.S. 80.
      surse: DLRLC
    • figurat Norocul să te însoțească în calea vieții. ALECSANDRI, T. I 403.
      surse: DLRLC
    • 1.1. rar A acompania pe cineva la un instrument.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: acompania un exemplu
      exemple
      • Pune-te la pian și mă însoțește. BOLINTINEANU, O. 463.
        surse: DLRLC
    • 1.2. reflexiv reciproc popular A se întovărăși, a se asocia cu cineva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: asocia întovărăși un exemplu
      exemple
      • Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești.
        surse: DLRLC
    • surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Două sute de ostași pe care-i orînduise împăratul ca să-l însoțească. ISPIRESCU, L. 4.
        surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A adăuga ceva (spre completare sau lămurire).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: adăuga 2 exemple
    exemple
    • Caută să-și păstreze demnitatea apăsînd vorbele și însoțindu-le cu gesturi energice. REBREANU, I. 13.
      surse: DLRLC
    • Cine te-a pus să înșiri de aceste nume în Introducțiunea ta, însoțindu-le cu o grindină de citațiuni latine? ODOBESCU, S. III 62.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc popular A se căsători.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: căsători 3 exemple
    exemple
    • Unde-or să se așeze și aceștia, cînd or crește mari și s-or însoți și s-or puiezi și mai mulți? SADOVEANU, P. M. 199.
      surse: DLRLC
    • Nu după multă vreme se și însoți cu fata. ISPIRESCU, L. 8.
      surse: DLRLC
    • Haide, mîndro, să fugim, Amîndoi să ne-nsoțim, Unde-s munții rourați. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 58.
      surse: DLRLC
    • 3.1. A se împerechea.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: împerechea

etimologie:

  • În + soț
    surse: DEX '09 DEX '98