2 intrări
25 de definiții

Explicative DEX

ÎNSCĂUNARE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

ÎNSCĂUNARE, înscăunări, s. f. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. [Pr.: -scă-u-] – V. înscăuna.

înscăunare sf [At: (a. 1834) URICARIUL, VIII, 185 / P: ~scă-u~ / Pl: ~nări / E: înscăuna] 1 Așezare pe tron a unui domnitor. 2-3 (Numire sau) alegere a unui arhiereu. 4 Instalare într-un post superior ierarhic a unei persoane. 5 (Fig) Întemeiere.

ÎNSCĂUNARE sf. Faptul de a (se) înscăuna; așezare pe tron: ~a lui Cuza-Vodă (I.-GH.).

ÎNSCĂUNARE, înscăunări, s. f. (Învechit, astăzi numai fig.) Acțiunea de a se înscăuna și rezultatul ei. 1. Primirea puterii (monarhice sau bisericești); urcare, suire pe tron (a unui monarh sau a unui arhiereu), întronare. V. instalare. Domnul se făcea că nu vede, n-aude nelegiuirile turcilor ce-l însoțiseră la înscăunarea sa. ISPIRESCU, M. V. 4. Mitropoliții, la înscăunarea lor, luase drept obicei a cere și încuviințarea patriarhului de Constantinopoli. NEGRUZZI, S. I 241. 2. Fig. Ajungere la putere, preluare a dominației; instaurare. V. stabilire. Pe nici o altă cale nu poate fi înfăptuit socialismul, decît... pe calea luptei de clasă, dusă pînă la cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare, pînă la înscăunarea dictaturii proletariatului. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 2/3.

înscăunare f. urcare pe tron: la înscăunarea lui Vodă Cuza.

ÎNSCĂUNA, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) urca pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

înscăuna [At: P. ALEXANDRESCU, ap. TDRG / P: ~scă-u~ / Pzi: ~nez / E: în- + scaun] 1-2 vtr A (se) așeza pe tron ca domn al țării Si: a (se) încorona, a (se) întrona. 3-4 vt (A numi sau) a alege un arhiereu. 5 vt (Pex) A instala într-un post superior ierarhic pe cineva. 6 vr (Fig) A se întemeia.

ÎNSCĂUNA (-nez) vb. tr. și refl. A (se) așeza pe tron, în scaunul domniei: Radu cel frumos, Domnul Țării românești, pe carele Turcii îl înscăunaseră (ISP.).

ÎNSCĂUNA, înscăunez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. ♦ Tranz. A numi, a alege un arhiereu; p. gener. a numi într-o funcție, a instala într-un post. [Pr.: -scă-u-] – În + scaun.

ÎNSCĂUNA, înscăunez, vb. I. Refl. (Învechit, astăzi numai fig.; despre capete încoronate sau arhierei) A prelua puterea, a se instala la cîrmă. După ce se înscăună, trimise sol la socrul său, cu carte, prin care îi spunea că s-a urcat în scaunul tătîne-său. ISPIRESCU, L. 379.

A SE ÎNSCĂUNA mă ~ez intranz. (despre domnitori, regi, împărați) A veni la domnie; a se așeza în scaunul domniei; a se întrona. /în + scaun

A ÎNSCĂUNA ~ez tranz. 1) (domnitori, regi, împărați) A pune la domnie; a așeza în scaunul domniei; a întrona. 2) A face să se înscăuneze; a întrona; a încorona. 3) fig. A numi în mod oficial (într-o funcție, într-un post); a învesti. [Sil. în-scă-u-] /în + scaun

înscăunà v. a pune în scaun, a întrona: după ce se înscăună ISP.

înscăunéz v. tr. (d. scaun). Pun în scaun, întronez, instalez: a înscăuna un episcop. V. descăunez.

Ortografice DOOM

înscăunare (desp. -scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunării; pl. înscăunări

înscăunare (-scă-u-) s. f., g.-d. art. înscăunării; pl. înscăunări

înscăunare s. f. (sil. -scă-u-), g.-d. art. înscăunării; pl. înscăunări

înscăuna (desp. -scă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. înscăunez, 3 înscăunează; conj. prez. 1 sg. să înscăunez, 3 să înscăuneze

înscăuna (-scă-u-) vb., ind. prez. 3 înscăunează

înscăuna vb. (sil. -scă-u-), ind. prez. 1 sg. înscăunez, 3 sg. și pl. înscăunează

Sinonime

ÎNSCĂUNARE s. (POL.) întronare, învestire, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.)

ÎNSCĂUNARE s. întronare, învestire, proclamare, ungere. (După ~ domnitorului.)

ÎNSCĂUNA vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.)

ÎNSCĂUNA vb. a întrona, a învesti, a numi, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.)

Antonime

A înscăuna ≠ a detrona, a răsturna

Intrare: înscăunare
înscăunare substantiv feminin
  • silabație: în-scă-u- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • înscăunare
  • ‑nscăunare
  • înscăunarea
  • ‑nscăunarea
plural
  • înscăunări
  • ‑nscăunări
  • înscăunările
  • ‑nscăunările
genitiv-dativ singular
  • înscăunări
  • ‑nscăunări
  • înscăunării
  • ‑nscăunării
plural
  • înscăunări
  • ‑nscăunări
  • înscăunărilor
  • ‑nscăunărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: înscăuna
  • silabație: în-scă-u-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • înscăuna
  • ‑nscăuna
  • înscăunare
  • ‑nscăunare
  • înscăunat
  • ‑nscăunat
  • înscăunatu‑
  • ‑nscăunatu‑
  • înscăunând
  • ‑nscăunând
  • înscăunându‑
  • ‑nscăunându‑
singular plural
  • înscăunează
  • ‑nscăunează
  • înscăunați
  • ‑nscăunați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • înscăunez
  • ‑nscăunez
(să)
  • înscăunez
  • ‑nscăunez
  • înscăunam
  • ‑nscăunam
  • înscăunai
  • ‑nscăunai
  • înscăunasem
  • ‑nscăunasem
a II-a (tu)
  • înscăunezi
  • ‑nscăunezi
(să)
  • înscăunezi
  • ‑nscăunezi
  • înscăunai
  • ‑nscăunai
  • înscăunași
  • ‑nscăunași
  • înscăunaseși
  • ‑nscăunaseși
a III-a (el, ea)
  • înscăunează
  • ‑nscăunează
(să)
  • înscăuneze
  • ‑nscăuneze
  • înscăuna
  • ‑nscăuna
  • înscăună
  • ‑nscăună
  • înscăunase
  • ‑nscăunase
plural I (noi)
  • înscăunăm
  • ‑nscăunăm
(să)
  • înscăunăm
  • ‑nscăunăm
  • înscăunam
  • ‑nscăunam
  • înscăunarăm
  • ‑nscăunarăm
  • înscăunaserăm
  • ‑nscăunaserăm
  • înscăunasem
  • ‑nscăunasem
a II-a (voi)
  • înscăunați
  • ‑nscăunați
(să)
  • înscăunați
  • ‑nscăunați
  • înscăunați
  • ‑nscăunați
  • înscăunarăți
  • ‑nscăunarăți
  • înscăunaserăți
  • ‑nscăunaserăți
  • înscăunaseți
  • ‑nscăunaseți
a III-a (ei, ele)
  • înscăunează
  • ‑nscăunează
(să)
  • înscăuneze
  • ‑nscăuneze
  • înscăunau
  • ‑nscăunau
  • înscăunară
  • ‑nscăunară
  • înscăunaseră
  • ‑nscăunaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

înscăunare, înscăunărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) înscăuna și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Primirea puterii (monarhice sau bisericești); urcare, suire pe tron (a unui monarh sau a unui arhiereu). DLRLC
      sinonime: întronare
      • format_quote Domnul se făcea că nu vede, n-aude nelegiuirile turcilor ce-l însoțiseră la înscăunarea sa. ISPIRESCU, M. V. 4. DLRLC
      • format_quote Mitropoliții, la înscăunarea lor, luase drept obicei a cere și încuviințarea patriarhului de Constantinopoli. NEGRUZZI, S. I 241. DLRLC
    • 1.2. figurat Ajungere la putere, preluare a dominației. DLRLC
      sinonime: instaurare
      • format_quote Pe nici o altă cale nu poate fi înfăptuit socialismul, decît... pe calea luptei de clasă, dusă pînă la cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare, pînă la înscăunarea dictaturii proletariatului. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 184, 2/3. DLRLC
etimologie:
  • vezi înscăuna DEX '09 DEX '98

înscăuna, înscăunezverb

  • 1. A (se) așeza pe tron ca domn al țării; a (se) încorona, a (se) întrona. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote După ce se înscăună, trimise sol la socrul său, cu carte, prin care îi spunea că s-a urcat în scaunul tătîne-său. ISPIRESCU, L. 379. DLRLC
etimologie:
  • În + scaun DEX '09 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „înscăunare” (1 clipuri)
Clipul 1 / 1