înrourat, ~ă a [At: BRĂESCU, M. B. 80 / P: ~ro~u~ / Pl: ~ați, ~e / V: ~râu~ / E: înroura$] 1 Acoperit de rouă. 2 (Fig) Transpirat.

ÎNROURAT, -Ă, înrourați, -te, adj. Acoperit de rouă, umezit de rouă. Adîncurile înrourate ale codrilor se deșteptară într-un ecou prelung și jalnic; vuietul aleargă din poieni în poieni, clocotind. SADOVEANU, O. I 63. Iubirea lui e ca o floare cu petalele înrourate. CAMIL PETRESCU, T. II 101. Pe cîmpia-nrourată Dintr-al zilei revărsat Aduna frumoasa fată Rouă-n galbene ulcioare. COȘBUC, P. II 82. ◊ Fig. Înc-o trăsătură pe aceeași urmă, ceva mai adîncă, și rana apăru înrourată de sînge. MIRONESCU, S. A. 35.

înrâurat, ~ă a vz înrourat

înroura vr [At: DEX / P: ~ro~u~ / Pzi: 3 ~rează / E: în- + roura] se acoperi cu rouă.

ÎNROURA, pers. 3 înrourează, vb. I. Refl. A se acoperi de rouă. (Fig.) Pleoapele băbuței se înrourară de lacrimi. MIHALE, O. 167.

A SE ÎNROURA pers. 3 se ~ează intranz. 1) A se umple de rouă. 2) fig. (despre ochi, pleoape, gene) A se umezi de lacrimi. [Sil. -ro-u-] /în + roură

roureáză v. impers. (d. roŭă, lat. rorare). Pică roŭă. Ploŭă puțin, burează: n’a ploŭat, ci numaĭ a rourat. Fig. Din ochiĭ eĭ rourează lacrămĭ. – Și înr-. Vechĭ a răura, răora, roora, ruora, ruăra (eŭ ruăr). Cp. cu bour, nour.

înroura (a se ~) (desp. -ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înrourează, imperf. 3 pl. se înrourau; conj. prez. 3 să se înroureze; ger. înrourându-se

!înroura (a se ~) (-ro-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se înrourează

înroura vb. (sil. -ro-u-), ind. prez. 3 sg. înrourează

ÎNROURAT adj. rourat, (înv. și pop.) rouros. (Iarbă ~.)

ÎNROURAT adj. rourat, (înv. și pop.) rouros. (Iarbă ~.)

ÎNROURA vb. a se roura. (Iarba s-a ~.)

ÎNROURA vb. a se roura. (Iarba s-a ~.)